Rămâi conectat

Abrudeni

Un salvator originar din Abrud a fost ales POMPIERUL ANULUI, în România. Acesta și-a pus viața în pericol pentru a salva de la înec o fetiță luată de o viitură

abrudinfo.ro

Publicat

în

Un salvator din Abrud a fost desemnat pompierul anului cu ocazia Zilei Pompierilor, după ce și-a pus viața în pericol pentru a salva de la înec o fetiță luată de o viitură, în apropiere de Sebeș. Tânărul a fost invitat la București unde a primit onorul tuturor colegilor, semenilor pe care i-a ajutat și nu numai.

Alin Jorja este originar din localitatea Abrud, județul Alba. Acesta era ieri la Sibiu, la un curs de perfecționare pentru acordarea primului ajutor. Pe la prânz a primit un telefon.

„- Bună ziua! Alin, știm că ești la Sibiu, dar te rugăm ca mâine să vii la București.
– S-a întâmplat ceva?
– Da! Mâine este ziua noastră, a pompierilor, iar tu ai fost desemnat pompierul anului!
– Dar de ce eu? Nu am făcut nimic deosebit.
– Alin, o fetiță trăiește acum datorită ție. Cu toții știm că ți-ai pus viața în pericol pentru a o salva. Și mai știm că ea este una dintre zecile de persoane pe care tu și colegii tăi de la Sebeș le-ați salvat în cei 10 ani de când sunteți pompieri. Acest lucru ne face să fim mândri de voi și de aceea te rugăm să fii lângă noi la sărbătorirea Zilei Pompierilor.”

Astăzi, Alin a primit onorul tuturor colegilor și nu numai. Cu toții i-au mulțumit și l-au felicitat pentru gestul pe care l-a făcut pe 25 iunie, atunci când a salvat de la înec o fetiță luată de o viitură puternică. Deși curenții erau foarte mari, iar apa foarte rece, fiind zonă de munte, și cu un nivel ajuns rapid la peste doi metri adâncime, Alin nu a ezitat și s-a aruncat în vâltoare.

Pentru că asta face un adevărat salvator. Își pune viața în pericol pentru a salva o altă viață!

Tată a doi copii, cu o carieră ireproșabilă și de o modestie remarcabilă, acesta a spus că el și-a făcut doar datoria. ”Adevăratul erou este copilul care ne-a anunțat că fetița este surprinsă de viitură în mijlocul râului. Menirea mea și a colegilor mei era de a o salva. De aceea ne-am făcut pompieri!”

Îți mulțumim, Alin Jorja, iar prin tine transmitem astăzi, de Ziua Pompierilor din România, mulțumirile noastre tuturor salvatorilor pentru ceea ce fac în fiecare zi!
LA MULȚI ANI, POMPIERI… LA MULȚI ANI, SALVATORI… LA MULȚI ANI, OAMENI DE ONOARE!

Să fiți mereu ocrotiți și să vă întoarceți cu bine și cu echipajul complet din misiuni!

Cu respect și admirație!

Abrudeni

Arhimandritul Benedict Vesa, originar din Abrud, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

abrudinfo.ro

Publicat

în

Arhimandritul dr. Benedict Vesa, secretar eparhial și lector universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Joi, 13 februarie 2020, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței a avut loc alegerea, prin vot secret, a Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Noul Episcop-vicar va purta titulatura Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul. Hirotonia și instalarea vor avea loc în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la o dată care va fi anunţată ulterior.

Arhimandritul Benedict (Valentin-Cosmin) Vesa s-a născut în data de 13 februarie 1984, în orașul Abrud, județul Alba, într-o familie sacerdotală, din părinții Ioan (preot) și Elena-Mărioara (învățătoare). Este cel de-al doilea copil al familiei (fratele Marius-Ioan, inginer de profesie). Studiile primare și gimnaziale le-a urmat în localitatea natală. Între anii 1999-2004 a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simeon Ștefan” din Alba Iulia. În perioada 2004-2008 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În anul 2010 a absolvit un master în Teologie Ortodoxă Sistematică în cadrul aceleiași facultăți. În perioada 2009-2011 a urmat studii superioare de specialitate la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția, iar între anii 2011-2012 la Instituto Teologico Sant’Antonio Dottore din Padova, Italia. Între anii 2010-2013 a urmat studii universitare de doctorat la Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia (2010-2011), fiind transferat la Școala Doctorală „Isidor Todoran” din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2012-2013), unde a și obținut titlul de doctor în Teologie, la disciplina Spiritualitate Ortodoxă, cu titlul lucrării: „Cunoaşterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul. Itinerariul spiritual de la «dreptatea ascetică» la «dragostea duhovnicească»”, sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în calitatea de profesor universitar doctor, titularul şi specialistul disciplinei de Spiritualitate ortodoxă, de la facultatea clujeană. A urmat un al doilea doctorat, în studii istorice și istorico-religioase, în perioada 2012-2016, la Instituto Teologico Sant’Antonio Dottore al Universității din Padova, Italia. Începând cu anul 2012 este secretar eparhial al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din anul 2014 este cadru universitar la catedra de Spiritualitate Ortodoxă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (2014-2016 asistent universitar, iar din 2016 până în prezent lector universitar).

În data de 17 ianuarie 2015 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Nicula, primind numele Benedict, naș de călugărie fiindu-i Părintele Teofil Roman (actualmente arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei).

În 24 ianuarie 2015 a fost hirotonit ierodiacon, iar în data de 30 ianuarie, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. La 1 ianuarie 2016 a fost hirotesit protosinghel. La sărbătoarea Nașterii Domnului din anul 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a ridicat la rangul de arhimandrit. La data de 2 decembrie 2018 a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

Este autorul a numeroase cărți, articole și studii de specialitate (în special de cultură și spiritualitate siriacă) publicate în reviste recunoscute național și internațional. (referințe: Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului).

https://www.facebook.com/MitropoliaClujului/videos/2673363502885616/

Citește mai mult

Abrudeni

Povestea moțului din Abrud care îi invață pe străini tehnici de supraviețuire și antrenează trupe speciale

abrudinfo.ro

Publicat

în

Cristian Grigore Burde are 48 de ani şi este originar din Abrud, judeţul Alba și de aproape 20 de ani trăiește în Italia, împreună cu familia.

S-a îndrăgostit de artele marțiale din filmele de acțiune de pe casetele VHS, dar cum în vremea comunismului artele marţiale erau interzise, se antrena cu prietenii cum știau ei, pe ascuns. După 1990 s-a înscris la un club de karate din Alba Iulia, care își înființase un club și în Abrud, iar în 1998, după un curs la București, a devenit antrenor de karate.

În 1999, în căutarea unei vieți mai bune pentru el și familie a plecat din țară cu destinația Italia, unde s-a pregătit, printre alții și cu faimoasele trupe speciale ruse, Spetsnaz.

S-a stabilit la Belluno, un oraş cu 40.000 de locuitori, unde are o sală de antrenamente şi de unde pleacă pentru a ţine cursuri în deplasare, atât în zone ale Italiei, cât şi în străinătate.

„Am facut 400 de stagii de pregătire în 14-15 țări, stagii de la 1 la 10 zile, am fost în Israel, Germania, Franța, Olanda, Irlanda, am facut stagii de pregătire cu jandarmeria franceză, cu trupele israeliene, cu trupele speciale ruse”. La Monte Carlo, comandantul unei grupe de intervenții de la jandarmerie, m-a chemat de șapte ori să predau acolo”, ne spune Cristian Burde.

A fost chemat să predea forțelor de intervenție din mai multe țări, un exemplu de apreciere fiind invitația la un simpozion de arte marțiale în Polonia, unde a antrenat grupuri de intervenție din penitenciare, fiind unul din cei doi civili care fuseseră invitați acolo.

A primit o scrisoare de apreciere de la chestorul poliției din oraș după ce a predat la un seminar unde erau doar polițiști, lumea întrebându-se cum de un străin le arată carabinierilor cum să dezarmeze sau să încătușeze un infractor.

Mândru de a fi român, a încercat să schimbe mentalitatea străinilor despre țară, într-un mod simplu: chemându-i să ne viziteze țara..

„Am venit și în Romania cu 17 italieni, ne-am antrenat la salina Turda, la Castelul Bran, la Peles, la București, le-am demonstrat că imaginea României este diferită de cea pe care o arată alții în afară”.

Plecând de la artele marțiale, acum practică un stil de autoapărare numit Krav Maga. Disciplina sportivă a fost inventată în timpul şi după cel de-Al Doilea Război Mondial, în Israel, cu scopul de a pregăti pentru luptă, într-un timp cât mai scurt, recruţii din forţele de gherilă sau din armată. Tehnicile Krav Maga sunt adaptate pentru apărarea şi supravieţuirea în condiţii reale de conflict.

„Eu nu învăț oamenii să se bată, eu îi învăț să supraviețuiască”, spune Cristian.

Zeci de mii de persoane au trecut prin mâinile sale,  iar printre antrenamentele de supraviețiurie speciale pe care le face cu elevii săi, putem enumăra pe cele în piscină, în baruri, în mașină, în autobuz, într-un vestiar cu lumină stroboscopică, toate simulând situații care se pot întampla în viața reală.

„Sunt mândru că sunt român, că sunt moț! Oriunde am fost prin lume, am purtat steagul României. Eu sunt de 20 de ani în Italia, dar am încă cetățenia română și nu am uitat niciodată de unde am plecat.”

Citește mai mult

Abrudeni

Abrudeanca Diana Pocol, rol în „Rocketman”, un film despre viața lui Elton John

abrudinfo.ro

Publicat

în

Absolventă a actualului Liceu de Arte „Regina Maria” Alba Iulia și a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, tânăra Diana Alexandra Pocol, cu rădăcini în Abrud, în prezent actriță la Londra, va juca în filmul „Rocketman”, alături de actorii Taron Egerton, Bryce Dallas Howard şi Richard Madden.

Ea a declarat presei că a decis să plece în Marea Britanie la  foarte scurt timp după finalizarea studiilor, datorită faptului că i s-a oferit o bursă de studiu la Academia de Musical din Essex, iar după 6 luni la această academie și-a dat seama că ar fi mai benefic să înceapă să lucreze în domeniu. După o perioadă dificilă, în care a lucrat ca ospătăriță, a început să colaboreze cu câteva agenţii mai micuţe din Londra. Prin intermediul acestor agenţii s-au creat anumite oportunităţi prin care a ajuns să facă parte din distribuţia filmului „Judy”, portretizând o versiune tânără a marii actriţe Ava Gardner (un film starurile cu Renee Zellweger, Rufus Sewell şi Finn Wittrock) și a interpretat rolul unuia dintre soldaţii comandantului Root (jucat de Judy Dench) în filmul „Artemis Fowl” (film regizat de Kenneth Branagh, în care mai joacă şi Josh Gad).

În „Rocketman”, film regizat de Dexter Fletcher, Diana Pocol joacă rolul Mary, secretara lui Dick James, directorul casei de producţie cu care Elton John semnează primul său contract. Filmul va fi o fantezie muzicală despre viaţa lui Elton John și va avea premiera în România pe 31 mai 2019. Va cuprinde evoluţia sa în industria muzicală prezentând şi aspecte ale vieţii personale.

• De la „Nunta lui Figaro”, la rol în filmul despre superstarul muzical Sir Elton John

Diana ne-a mărturisit că a fost atrasă încă din copilărie de muzică vocală şi a cochetat cu arta teatrală. „Neavând dinainte contact cu lumea muzicii clasice, nu aveam nici cea mai vagă idee despre complexitatea acestei lumi. Îmi amintesc cu drag de prima interacţiune pe care am avut-o cu profesorii de canto la admitere, când am fost rugată să interpretez aria pregătită, iar eu nu aveam idee la ce se referă prin cuvântul «arie». Am interpretat piesa «Te aștept să vii», a Mirabelei Dauer, care în viziunea mea de atunci reprezenta atunci muzica clasică. Anii de liceu au fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele! Prieteniile legate în această perioadă încă dăinuiesc. Mi-a fost tare greu să mă acomodez cu cantitatea de studiu necesară și cu sacrificiile ce le impune cântul clasic. Probabil aș fi renunțat în câteva luni dacă nu aș fi studiat sub îndrumarea doamnei profesoare Roxana Leahu. Mi-a fost dragă din prima clipă! Nu mai văzusem o femeie cu o astfel de prezență! Când intră în sala de clasă se schimbă energia încăperii!  Nu m-a învățat doar să cânt, m-a învățat să cred în mine, m-a învățat să mă iubesc, să mă iert și să mă accept. Abia acum încep să înțeleg anumite lucruri pe care mi le spunea, cât de important e să fii autentic, și cât de mult contează să ai un sistem de valori bine definit! În cei 4 ani de liceu m-a transformat cu răbdare şi prin exemplul propriu dintr-un copil speriat într-o femeie pregătită să cucerească lumea!”, a declarat Diana Pocol.

Debutul artistic l-a făcut în ultimul an de facultate, în „Nunta lui Figaro”, cu rolul Susanna, pe scena Operei Române din Cluj, iar în paralel a avut o reprezentaţie pe scena Teatrului Maghiar, în rolul Eponine, din „Mizerabilii”. „A fost o experienţă incredibilă, însă ceva lipsea… parcă nu era de ajuns!”, a spus Diana.

Participantă doi ani la rând, cu clasa, la Concursul Naţional de Teatru pentru Elevi „Lucian Blaga”, avea actoria în sânge, dar mărturisește că s-a îndrăgostit de film după ce a văzut primul „Harry Potter”. „Îmi doream atât de mult să fiu Hermione Granger! În timpul vizionării nu puteam să nu observ similitudinile dintre personalitatea mea şi personaj, iar dorinţa de a fi în locul ei a reprezentat scânteia ce m-a determinat drumul pe care sunt acum”, a spus actrița.

Despre planurile sale de viitor, ea ne-a declarat: „Viitorul se întâmplă acum! Sunt în negocieri cu câteva agenţii de renume din Londra şi, dacă totul merge cum îmi doresc, voi semna un contract cu una din ele până la finalul lunii. Am audiţii în fiecare săptămână, e doar o chestiune de timp până voi începe o nouă aventură pe platoul de filmare. Desigur, ca actor îmi doresc să lucrez cu nume mari, să învăţ de la cei mai buni din industrie, dar aş aprecia posibilitatea de a lucra şi cu regizori români pe viitor. Mi-ar plăcea să interpretez un rol în limba maternă”. În final, actrița a dorit să le mulțumească profesoarei de canto Roxana Leahu și profesoarei corepetitoare din facultate, Codruța Ghenceanu „Coco”, despre care susține că „m-a învăţat să apăs «butonul de energie». Oricând, oriunde şi în orice stare ai fi, în momentul în care urci pe scenă sau auzi «Acțiune!» nu mai există dureri, oboseală, scuze, există doar energie şi momentul prezent! Nu există nici un element care să justifice o interpretare atât teatrală, cât şi muzicală lipsită de pasiune!”, a concluzionat Diana Pocol.

Citește mai mult

Abrudeni

Un tânăr din Abrud a venit la Alba Iulia, de Centenarul Marii Uniri, încălțat și îmbrăcat cu opincile, ițarii și cămașa lui Elie Bufnea, un luptător antibolșevic din Apuseni

abrudinfo.ro

Publicat

în

Ion Crișan, un tânăr din Abrud, a venit astăzi la Alba Iulia, de Centenarul Marii Uniri, încălțat și îmbrăcat cu opincile, ițarii și cămașa lui Elie Bufnea, un luptător antibolșevic din Apuseni.

“Cămașa, ițarii și opincile au aparținut unui mare erou al Primului Război Mondial, Elie Bufnea, pe care le păstrez cu sfințenie în lada de zestre și sunt mândru să le port! Țundra și peptarul sunt împrumutate de la tanti Maria din Ocoliș!

Opincile, ițarii și cămașa au peste 100 ani și ca un semn de respect și prețuire pentru Elie Bufnea și pentru înaintașii care au participat activ la Marea Unire, am vrut să ajungă azi la Alba Iulia!

Pentru asta m-am pregătit și am curățat hainele mai bine de o săptămână, iar azi am fost mândru să le port deși nu este ușor. Sunt din lână de oaie și sunt grele. Pur și simplu am febră musculară, dar cum am spus e o mândrie și o datorie pe care mă bucur că am dus-o la bun sfârșit!

Cine vrea să vadă costumul îl poate vedea în satul Runc din comuna Ocoliș, la casa lui Elie Bufnea, actualmente Casa Partizanilor Ocoliș! Acolo îl păstrez în lada de zestre pe lângă alte lucruri ce i-au aparținut lui Elie Bufnea!” a povestit Ion Crișan pentru ziarulunirea.ro

Elie Bufnea a fost un ofiţer român devenit erou, născut în satul Runc din Apuseni la sfârşitul secolului al XIX-lea. El a stat şase ani în închisoare pentru cărţile publicate în care a relatat epopeea luptei voluntarilor români în Rusia.

Elie Bufnea a fost unul dintre ofiţerii români care au coordonat lupta voluntarilor ce au acţionat în perioada 1918 – 1920, în Rusia şi Extremul Orient împotriva bolşevicilor.

Meritul lui Elie Bufnea, pe lângă luptele din taiga împotriva bandelor bolşevice, a fost şi păstrarea unor impresionante documente şi mărturii fotografice, donate Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia. După ce a revenit în ţară, Bufnea a lucrat ca şi avocat, iar pentru activitatea sa militară a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de comandor în 1933 şi ordinul „Ferdinand I” cu spade şi panglică în 1931, precum şi cu „Marea Cruce a Poloniei” şi o înaltă decoraţie a Cehoslovaciei.

După 1948, regimul comunist l-a „răsplătit” pentru aceleaşi fapte de arme, precum şi pentru scrierile sale, cu şase ani de închisoare, petrecuţi la Jilava, Aiud şi colonia de muncă Peninsula – Valea Neagră, la canalul Dunăre – Marea Neagră. A fost eliberat la 14 septembrie 1955. Până la moartea sa, la 26 martie 1987, la vârstă de 90 de ani, a continuat să scrie, chiar dacă cele scrise de el nu au putut fi publicate, până după Revoluţia din 1989.

După ce a scăpat din închisoare, Elie Bufnea a revenit la Runc în Apuseni unde a locuit o perioadă de timp, după care a plecat la Bucureşti. Aici şi-a petrecut restul vieţii, urmărit de Securitate. Periodic coresponda cu rude rămase în satul din munte (foto sus), cărora le cerea informaţii despre proprietăţile sale şi le solicita să îi trimită mere şi nuci în Bucureşti. O parte dintre aceste scrisori au fost descoperite recent în casa acestuia de la Runc.

Citește mai mult

Abrudeni

Un meșter popular din Abrud vinde cu succes ia românească atât în țară cât și în străinătate

abrudinfo.ro

Publicat

în

Ancuța Han, meșter popular din Abrud, a reușit să transforme o pasiune într-o mică afacere – prin producerea costumelor populare – pe care a început-o în urmă cu cinci ani de zile, când s-a întors cu mare jale din străinătate, unde chiar dacă frigiderul îi era plin, sufletul îi era gol.   

”Sunt mândră că sunt din Țara Moților și port cu mare drag costumul popular, iar după ce am venit acasă, din Spania, am vrut să las ceva autentic țării mele. Străinii m-au primit foarte bine dar exista un gol imens în suflet. Frigiderul îmi era plin de mâncare, dar nu îmi trebuia nimic. Îl deschideam și îl închideam, nu-mi trebuia nimic, și rămâneam cu un nod în gât de dorul țării. Am zis, <mai bine mă întorc la mama acasă și mănânc o coajă de pâine înmuiată în vale, care e mai bună decât toate bunătățile din străinătate>. Nu mă pot plânge de nimic de acolo, dorul de țară fiind  singurul care mă rodea pe dinăuntru, și am zis <oricât de puțin ar fi, acasă tot e mai bine>”, a spus meșterul popular.

Bunica sa, din satul Mătișești comuna Horea, a învățat-o când era mică arta țesutului la război, pe care a practicat-o cu mult drag, însă pentru a face față cererii a ales să-și cumpere o broderie computerizată și o mașină de cusut, deschizându-și un mic atelier. Costumele populare și accesoriile acestora le face împreună cu mama ei, care încă mai țese la război.

”Anul acesta a fost o explozie de cerințe pentru tradiții, pentru ia românească, pentru costumul popular, pentru că e anul Centenarului și mă bucur din suflet nu pentru mine, ci pentru că lumea încă trăiește românește. Putem spune că a fost o trezire a românilor spre tradiție. Sper ca, îmbrăcând o ie, un costum popular, să fie și sufletul omului mai bun. Acest lucru îți impune, de altfel, să fii mai bun. Costumul popular se poartă nu oricum, ci cu respect față de cei care l-au lucrat cu greu, dar și față de tradiții și obiceiuri”, a mai spus Ancuța Han, prezentă cu un stand la Târgul Apulum Agraria.

Costumele populare făcute de ea și mama ei au ajuns în Italia, Spania și Franța, fie după ce au fost cumpărate de români stabiliți în străinătate care au venit în vizită acasă, fie în baza unor colaborări cu persoane stabilite în afara granițelor.

”Cunosc o doamnă tare drăguță, care vinde la o biserică de români din Paris, iar inițial le-am făcut cadou câte o cămașă românească, deoarece m-am bucurat că promovează astfel de lucruri. Românii care se adună în biserică cu drag poartă o ie de sărbători”, a mai spus Ancuța Han.

Cu toate că ia și costumele populare nu au un preț mic, deoarece este mult de lucru la ele, oamenii nu aleg să negocieze. Ancuța Han a precizat că se mulțumește să câștige mai puțin pentru că vrea ca toată lumea să poarte o cămașă românească, subliniind că îi sunt dragi copiii îmbrăcați în costume populare și mai ales bebelușii la botez, proaspăt creștinați.

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud