Abrudeni
Claudia Costea, o tânără ingineră originară din Abrud, PREMIATĂ la Digital Diva Awards
Claudia Costea, originară din Abrud, a fost una dintre marile surprize ale galei Digital Diva Awards, desfășurată joi seara, 11 septembrie 2025, la Palatul Bragadiru din București.
Tânăra a fost desemnată Best Newcomer on Social Media, un premiu care recunoaște creativitatea, implicarea și impactul pe care l-a avut în mediul digital în ultimii doi ani de activitate.
„Nominalizarea a venit ca o surpriză pentru mine. Urmăresc acest eveniment de foarte mult timp, încă de pe vremea când nu activam în social media, și sincer nu mă așteptam să fiu propusă.
Au fost 249 de nominalizați și 13 categorii cu premii, iar unul dintre ele a ajuns la mine, ceea ce face această reușită și mai specială. Faptul că am urcat pe scenă alături de persoane extrem de relevante în acest domeniu a fost o onoare, iar premiul a venit ca o confirmare că fac bine ceea ce fac și că munca mea nu a fost în zadar.
Emoțiile au fost foarte mari, dar bucuria a fost și mai mare atunci când mi-am auzit numele. Dacă ar fi să descriu experiența în câteva cuvinte acestea ar fi emoție și apreciere.
Jobul meu principal este de inginer IT, iar partea de creator de conținut este o pasiune pe care am cultivat-o în ultimii doi ani. Această reușită înseamnă foarte mult pentru mine deoarece mi-a oferit mai multă claritate în privința carierei și mi-a arătat că, poate pe viitor, voi putea să mă dedic 100% acestui drum”, a declarat Claudia Costea pentru ziarulunirea.ro.
Evenimentul Digital Diva Awards a reunit în acest an creatori de conținut din toate colțurile țării, influenceri din domenii precum lifestyle, fashion, beauty, tehnologie și gaming, dar și personalități consacrate care au contribuit la dezvoltarea mediului online românesc.
Gala a fost marcată de momente artistice, prezentări speciale, premii pentru categoriile principale și subcategorii, precum și oportunități de networking între profesioniști și tinerii pasionați de mediul digital.
Atmosfera a fost una de sărbătoare și recunoaștere a muncii asidue depuse de fiecare candidat, iar ceremonia a fost transmisă și în mediul online, pentru ca fanii și comunitățile să fie parte din eveniment.
Lista câștigătorilor din cadrul galei a inclus:
Gold Award: Denisa Balint
Silver Award: Victoria Gheorghe
Bronze Award: Claudia Costea
Bronze Award: Krista Urmanczy
Premiul obținut de Claudia Costea, categoria Best Newcomer on Social Media, reprezintă o recunoaștere importantă a muncii și creativității sale, demonstrând că pasiunea pentru crearea de conținut poate aduce satisfacții și oportunități noi.
Originară din Abrud, tânăra inginer IT continuă să dezvolte proiecte în mediul digital care au atras atenția publicului și a specialiștilor din domeniu. Această realizare îi oferă șansa de a se afirma pe scena digitală la nivel național și internațional, iar premiul îi confirmă că drumul ales este unul potrivit și merită continuat cu dedicare și entuziasm.
Abrudeni
Canotoarea Elena Maria Toma, campioana din Abrud, MAJORAT sărbătorit cu o noua MEDALIE de AUR
Canotoarea Elena Maria Toma, campioana din Abrud, și-a sărbătorit marți, 30 septembrie 2025, majoratul, la o lună după ce a mai câștigat o medalie de aur la Campionatele Balcanice de canotaj.
Elena Maria Toma a obținut locul 1 cu echipajul de 8+1 (F) și un loc 4 la proba de 4 vâsle (F), la competiția din Ioannina-Grecia.
Elena și-a aniversat cu întârziere cei 18 ani (împliniți în 1 mai 2025) ca urmare a programului încărcat dar și fiindcă și-a dorit să fie prezenți cât mai mulți dintre colegii ei, aflați în vacanța de vară.
Pentru Elena Maria Toma urmează trecerea la o etapă superioară: se transferă de la clubul de juniori din Orșova la clubul de tineret din Năvodari. „Practic, la Năvodari încep de la zero. Antrenorii nu se uită la performanțele din juniorat. Contează doar cum te prezinți la noul club”, a precizat Elena.
„Marea familie Cupru Min îi urează la mulți ani cu sănătate, noroc bun și cât mai multe succese în noua etapă din cariera ei sportivă!”, se arată într-o comunicare publică a companiei Cupru Min Abrud.
Abrudeni
Abrudeanca Ana Berindei a primit trofeul secțiunii Muzică Populară 9-11 ani, la Festivalul Național-Concurs „LA IZVOR DE CÂNT ȘI JOC” din județul Mureș
Tânăra moață Ana Berindei a câștigat, în weekend-ul ce abia s-a încheiat, trofeul secțiunii la categoria Muzică populară, 9-11 ani, în cadrul Festivalului Național-Concurs „LA IZVOR DE CÂNT ȘI JOC”.
„Mulțumesc Doamne! Mulțumesc onoratului juriu, organizatorilor, profesorilor îndrumători, publicului care și de această dată mi-a fost alături și tuturor celor implicați în realizarea acestui minunat eveniment!”, a transmis Ana Berindei pe pagina sa de Facebook.
Ana Berindei este din Abrud și este cursantă a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, prin Şcoala de Arte şi Meşteşuguri – clasa de cânt vocal tradiţional, coordonată de prof. Leontina Fărcaş.
Festivalul Național-Concurs „LA IZVOR DE CÂNT ȘI JOC” a avut loc sâmbătă, 18 ianuarie 2025, la Caminul cultural din satul Serbeni, comuna Beica de Jos, județul Mureș.
Secțiunile festivalului au fost următoarele: Muzică populara, Muzică ușoară, Doină/Baladă, Instrumental, Grup vocal și Dansuri.
Abrudeni
Abrudeanca Elena Maria Toma premiată de Cupru Min pentru rezultatele obținute la Balcaniadă de Canotaj din Turcia
Cupru Min a premiat-o cu Diploma de Excelență a companiei și o sumă de bani pe abrudeanca Elena Maria Toma pentru rezultatele obținute la recenta Balcaniadă de Canotaj din Turcia. Elena s-a întors cu 3 titluri care au ajutat România să se claseze, în competiție, pe locul 1 pe națiuni: 2 medalii de aur la echipaj de 4 și 8+1 vâsle și una de argint la proba de simplu.
Pentru înmânarea premiului, campioana din Abrud ne-a vizitat la sediul companiei, împreună cu familia și o colegă de la canotaj, Georgiana Popa, de loc din Alba Iulia. Directorul Cupru Min, Mircea Goia și colegii noștri prezenți la eveniment au felicitat-o în direct pe Elena, apreciind sacrificiile făcute de sportivă pentru performanță.
De asemenea, în urma discuțiilor amicale rezultă că George, mezinul familiei Toma este atras mai mult de minerit decât de canotajul practicat de sora campioană. Drept pentru care i-am făcut cadou un utilaj minier de jucărie și o cască de protecție.
Conducerea și colegii din Cupru Min îi urează succes fetei de aur din Abrud și o așteptăm cu alte rezultate cu care să ne oblige s-o premiem.
Noroc bun, Elena Maria Toma!
-
Actualitateacum 3 săptămâni
40 de copii cu dizabilități de la Centrul de zi „Sfântul Nicolae” Abrud au participat la o tabără de o zi, organizată la o pensiune din Vadu Moților
-
Actualitateacum 2 luni
O tânără familie de medici vetrerinari a lăsat Timișoara pentru Abrud, unde și-a deschis un cabinet care poate deservi întreaga zonă
-
Actualitateacum o săptămână
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum o săptămână
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | abrudinfo.ro
-
Administrațieacum 2 săptămâni
Radu Tuhuț, primar: „Mă bucur că am reușit să finalizăm atât de repede prima creșă modernă din orașul Abrud”
-
Administrațieacum 2 luni
Investiție de 1,2 milioane de lei pentru digitalizarea activității Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Abrudeniacum 2 luni
Canotoarea Elena Maria Toma, campioana din Abrud, MAJORAT sărbătorit cu o noua MEDALIE de AUR
-
Știri din zonăacum 2 luni
O femeie de 51 de ani din Roșia Montană a ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 74A, la ieșire din Câmpeni



