Rămâi conectat

Actualitate

Orașul Abrud intră în scenariul ROȘU. Masca va fi OBLIGATORIE pe stradă, iar școala se mută în mediul online

Publicat

în

Luând în dezbatere scenariile de funcționare ale unităților de învățământ din județul Alba, propuse de către consiliile de administrație ale instituțiilor școlare preuniversitare, pentru perioada 26-30.10.2020, avizate și înaintate Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Inspectoratului Școlar Județean Alba.

Văzând situația ratei de incidență a cazurilor de Covid–19 pentru perioada 9 – 22.10.2020, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba;

În temeiul:

Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;

Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19;

H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020;

O.U.G. nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011;

Ordinului comun al MEC/MS nr. 5487/1494/ 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2;

Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 49/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19;

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 23.10.2020,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județul Alba, pentru perioada 26-30.10.2020, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. (1) Pe fondul înregistrării unei incidențe cumulate, de peste 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 la 1000 de locuitori, în ultimele 14 zile, la nivelul unitățiilor administrativ-teritoriale Blaj, Abrud și Cergău, începând cu data de 26.10.2020, se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față în toate unitățile de învățământ, cursurile urmând a se desfășura exclusiv online, în scenariul 3 – roșu.
(2) Trecerea în alt scenariu se va face în funcție de analiza epidemiologică la nivelul localităților, după scăderea ratei de incidență sub limita de alertă (3 cazuri /1000 locuitori din ultimele 14 zile).

Art. 3. (1) La nivelul unitățile administrativ-teritoriale Blaj, Abrud și Cergău, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS –COV-2 a depășit 3 cazuri la 1000 de locuitori, începând cu data de 24.10.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Se instituie obligația de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
b) Administratorii și proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;
c) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă;
d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc);
e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
f) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
g) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
h) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
i) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

j) În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;
k) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
l) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 4. (1) La nivelul unității administrativ-teritoriale Comuna Valea Lungă, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 este între 1,5 și 3/1000 de locuitori, începând cu data de 24.10.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Se instituie obligația de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii;
b) Administratorii și proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;
c) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.);
e) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
f) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00;
g) Pentru perioada în care activitatea operatorilor economici este restricționată este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu se consumă în spațiile respective;
h) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00;
i) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
j) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
k) În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;
l) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3)Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 5. Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Art. 6. Prezenta Hotărâre se transmite membrilor Comitetului județean pentru situații de urgență Alba, UAT-urilor Blaj, Abrud, Cergău și Valea Lungă, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta Hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat din Abrud acuzat că a prejudiciat bugetul de stat cu 800.000 de lei, după ce a montat fără licență patru aparate de păcănele în barul pe care îl administra

Publicat

în

Un bărbat care a organizat într-un bar din orașul Abrud activităţi de jocuri de noroc, fără a deţine licenţă sau autorizaţie, a fost obligat, definitiv, să achite suma de 800.000 de lei la bugetul de stat. Singura modificare survenită la Curtea de Apel Alba Iulia este faptul că acesta nu va mai avea poprire pe conturi, dispusă de instanța de fond în scopul recuperării prejudiciului.

Șandor S. nu s-a gândit probabil că decizia de a pune ilegal 4 aparate de jocuri de noroc într-un bar din orașul unde locuiește îl va afecta toată viața. S-a întâmplat în 2014, în perioada lunilor mai – iunie. Fapta reprezintă infracțiune, care a fost descoperită, cercetată și a rezultat un dosar penal ce a fost trimis în judecată în 2019.

Dosarul se află la a doua rejudecare, pentru că magistrații de la Judecătoria Câmpeni nu au stabilit corect, inițial, prejudiciul. Ulterior, pentru că niciun judecător de aici nu a mai putut prelua dosarul, cauza a fost strămutată la Judecătoria Alba Iulia. Bărbatul a scăpat de fapta penală, care s-a prescris de mai bine de 3 ani. Nu și de achitarea sumei datorate statului.

Potrivit practicii judiciare, în cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizaţie şi fără licenţă de funcţionare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor pentru obţinerea licenţei şi autorizaţiei de exploatare – şi nu doar taxa anuală achitată pentru licenţă, precum şi taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate.

Astfel, instanțele au admis acțiunea ANAF și l-au obligat pe bărbatul din Alba să achite suma de 800.000 de lei, reprezentând contravaloarea taxei anuale de licenţă de organizator de jocuri de noroc şi a taxei anuale minimale de exploatare a jocurilor de noroc. Fiecare dintre cele două taxe sunt în sumă de 400.000 de lei.

„Depozițiile martorilor (…) sunt unanime în sensul, contestat de altfel de către inculpat, că acesta a adus în spațiul aparținând (…) cele 4 aparate de joc, le-a conectat la rețeaua de internet, după care a încheiat un contract de prestări servicii și de închiriere spațiu cu această societate.

Declarația furnizată de către martorul (…) este de asemenea edificatoare în sensul că inculpatul deținea aparate de jocuri de noroc, încasând sumele provenite din exploatarea acestora, sume virate în contul său personal.

Nu în ultimul rând, se impune a fi evidențiată declarația martorei (…) care, întrebându-l pe inculpat despre necesitatea existenței registrelor sau autorizațiilor la locul de amplasare a aparatelor, a primit răspunsul că acest tip de aparate nu necesită niciun registru sau autorizație, întrucât toate operațiunile vor putea fi controlate de la sediul central al firmei, prin intermediul internetului”, se precizează în hotărârea definitivă.

Magistrații de la Curtea de Apel au mai stabilit că „toate probele testimoniale și scriptice administrate în proces atestă fără echivoc faptul că inculpatul a acționat ca un adevărat proprietar al celor patru aparate de joc, explicațiile sale în sensul că acestea ar fi aparținut unei alte persoane fiind neverosimile și infirmate de însăși persoana în cauză, potrivit procesului verbal de identificare și discuție telefonică cu pretinsul proprietar”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 56 de ani cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu permisul suspendat, pe strada Republicii din Abrud

Publicat

în

Vineri, 3 mai 2024, în jurul orei 14.50, polițiștii rutieri din Abrud, în timp ce acționau împreună cu polițiștii Postului de Poliție Bucium pe strada Republicii din Abrud, au depistat un bărbat de 56 de ani, din comuna Aluniș, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.

 

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2024 | abrudinfo.ro

Publicat

în

Nume de femei și bărbați care își sărbătoresc onomastica în Duminica Floriilor 2024 | abrudinfo.ro

Nume de fete și băieți care se sărbătoresc de Florii :Cei mai mulţi romani care îşi sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 334.734 de persoane, poarta numele de Florin, alţi 147.328 Viorel, iar 54.759 Florian. Alţi 29.777 romani poarta numele Florea, 25.181 răspund la numele Florentin şi alţi 13.925 – Florinel.

Printre bărbaţii care îşi serbează ziua numelui de FLORII se număra şi cei cu numele Trandafir – 2.418, Bujor – 1.554, Floricel – 924, Margarit – 695 şi Crin – 214.

Din totalul fetelor si femeilor cu nume de flori, 146.268 se numesc Viorica, 128.844 – Florentina, 92.668 Florica, 87.202 Floarea, iar 79.753 Florina.

În duminica Floriilor vor fi aniversate şi persoane cu nume de flori mai rar întâlnite, precum Garofita – 2.872, Iris – 2.296, Anemona – 878, Micsunica – 646, Romanita – 543, Panseluta – 444 sau Crizantema – 353. Citește și: urări de Florii

Floriile nume de flori sărbătorite de Florii

  • Anemona
  • Brânduşa
  • Camelia
  • Codrin
  • Codrina
  • Codruţ
  • Codruţa
  • Crăiţa
  • Crenguţa
  • Crina
  • Crinu
  • Crinuţa
  • Crizantema
  • Dalia
  • Delia
  • Floarea
  • Flora
  • Florenţa
  • Florentin
  • Florentina
  • Florica
  • Florin
  • Florina
  • Garofiţa
  • Gentiana
  • Gherghina
  • Iasmin
  • Iasmina
  • Iris
  • Lăcrimioara
  • Laur
  • Laura
  • Laurenţiu
  • Laurian
  • Lauriana
  • Malina
  • Margareta
  • Micsunica
  • Mugurel
  • Narcis
  • Narcisa
  • Panseluţa
  • Romaniţa
  • Roza
  • Rozalia
  • Trandafira
  • Violeta
  • Viorel
  • Viorela
  • Viorica
  • Zambila
  • Zambilica

Branduşa – Floarea dragostei şi a pasiunii. Se spune ca persoanele care poarta acest nume pun multa pasiune in ceea ce fac, se remarca prin putere si curaj.

Margareta – Provine din limba latina şi înseamnă: perla.

Malina este un nume care provine din limba romana si înseamnă: malin. Mălinul (Prunus padus) este un arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud