Rămâi conectat

Știri din zonă

Comuna Ciuruleasa – localitate fruntașă în atragerea fondurilor guvernamentale pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, cu investiții în valoare de aproape 22 milioane de lei

Publicat

în

Comuna Ciuruleasa se găsește în partea de nord-vest a județului Alba, în prelungirea vestică a „Țării Abrudului”, fiind traversată de DN 74 Alba Iulia – Abrud – Brad și situată la o distanță de circa 70 km de reședința județului Alba.

Cu o suprafață de aproape 56 km², comuna este formată din satele Bidigești, Bodrești, Boglești, Buninginea, Ciuruleasa, Ghedulești, Mătișești, Morărești și Vulcan, învecinându-se administrativ cu localități aparținătoare orașelor Abrud și Zlatna, cu comunele Bucium, Sohodol, precum și cu localitățile Buceș și Blăjeni din județul Hunedoara. Conform ultimului recensământ din 2011, comuna avea o populație de 1181 locuitori, aproape în totalitate români, și, ca în aproape toate localitățile din Apuseni, populația era în scădere față de recensământul din 2002, atunci când se înregistraseră aproape 1.400 de persoane.

După ce a fost viceprimar al localității timp de 4 ani, cel care administrează comuna Ciuruleasa din 2008 până în prezent este primarul Radu Marcel Tuhuț în vârstă de 47 ani, de profesie jurist, absolvent al Universității ,,Lucian Blaga” Sibiu, ce este căsătorit și are o fiică majoră. Pe Radu Marcel Tuhuț l-am întâlnit în sediul Primăriei Ciuruleasa, ,,prins” de o mulțime de probleme specifice unui edil, dar care și-a făcut timp să facă o prezentare a comunei și să ne ofere multe informații referitoare la localitatea natală și la oamenii care trăiesc aici.

,,Oamenii din Ciuruleasa se ocupă cu creșterea animalelor, aceștia fiind oameni foarte harnici, gospodari, învățați cu munca terenurilor, oameni care cresc animale, lucrează și întrețin terenurile primind subvenții, majoritatea dintre ei accesând cele mai remunerate măsuri. Mai mult, tot mai mulți tineri depun proiecte pentru finanțare europeană, existând chiar ferme cu număr mare de animale, în general vaci pentru carne, rasa Limousine, la care se adaugă altele proiecte mai mici, ca cele depuse, de exemplu, pe Măsura 141. Pentru acești agricultori, în Ciuruleasa există un medic veterinar concesionar în persoana lui Liviu Crișan, un iubitor crescător de animale care locuiește la noi în comună. De asemenea, avem un medic de familie în comună, pe doctorul Cristian Mera, căruia doresc să-i mulțumesc pentru statornicia și profesionalismul de care să dovadă atunci când pacienții de toate vârstele îi trec pragul. Aici aș mai menționa faptul că la noi în comună a fost primul dispensar medical din județ pe care o administrație publică l-a vândut unui doctor, însă cu specificația că nu va mai putea fi vândut ulterior decât unui alt medic, ce să ofere în continuare servicii medicale locuitorilor din Ciuruleasa. Totodată, doresc să-l felicit pe doctorul Cristian Mera că a câștigat două proiecte finanțate de Rompetrol, în valoare de 50.000 lei fiecare, prin care a modernizat cu materiale de ultimă generație dispensarul medical din Ciuruleasa, devenind unul dintre cele mai dotate dispensare medicale din zonă. Ba mai mult, în centrul comunei, primăria a amenajat un spațiu și l-a închiriat unui farmacist privat, astfel că localitatea deține și o farmacie, scopul administrației publice locale fiind de a realiza o legătură între medic, farmacie și cetățeni, fără ca aceștia să mai fie nevoiți să se deplaseze în alte localități pentru a-și cumpăra medicamente.” a precizat primarul Tuhuț.

Domnule primar, suntem puțin după începutul noului an școlar, spuneți-ne câteva informații referitoare despre copiii din comuna Ciuruleasa și ce condiții oferă administrația publică locală pentru educarea acestora?

Din păcate, la fel ca în aproape toate localitățile din Apuseni, natalitatea este în scădere și în Ciuruleasa, și de aceea s-au desființat înainte de 2000 câteva școli primare din satele aparținătoare, în prezent funcționând doar Școala Gimnazială Ciuruleasa și Școala Primară Buninginea, cărora li se adaugă două grădinițe cu program normal – cea din Ciuruleasa și cea din Buninginea. În acest an școlar ce nu de mult a început avem înscriși 110 elevi și preșcolari, toate unitățile școlare dețin autorizație sanitară de funcționare și acreditare de la ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în învățământul Preuniversitar – având apă curentă, grupuri sociale, încălzire centrală și sunt reabilitate termic.

Totodată, în ultimii ani am făcut numeroase reparații și modernizări la unitățile școlare – de exemplu, una dintre ultimele lucrări fiind înlocuirea acoperișului la grădinița din Ciuruleasa – iar pentru sezonul rece am asigurat deja lemnele de foc încă din vară. Totodată, lemne de foc pentru iarnă am asigurat gratuit și pentru toate unitățile de cult de pe raza comunei: bisericile ortodoxe din Ciuruleasa, Buninginea, Vulcan și o biserică penticostală. Aici aș mai adăuga faptul că din bugetul local se alocă anual fiecărui lăcaș de cult din comună până la 10.000 lei, pe bază de solicitare și deviz, pentru a realiza anumite lucrări de reparații, modernizări sau achiziții, în prezent existând capele mortuare la toate bisericile.

Comuna Ciuruleasa se află în partea vestică a ,,Țării Abrudului”, ce ne puteți spune despre nivelul de dezvoltare a turismului în această localitate?

Deși zona noastră, atât comuna cât și împrejurimile, este una minunată, străjuită spre vest de masivul Vulcan, turismul la noi în comună este foarte slab dezvoltat, a existat mai înainte un proiect de a construi o pensiune, dar din păcate a fost abandonat deocamdată, fără a ști exact cauza. Dacă facem legătura între cele două porțiuni de asfalt din zona Vîlcan și poate în zona Frasin, după ce se asfaltează drumul de la Boglești, oamenii de afaceri ar trebui să fie atrași de frumusețea peisajelor din Apuseni și să dorească să investească în pensiuni, lipsa acestora datorându-se în cea mai mare măsură infrastructurii.

Ce ne puteți spune despre activitatea cultural – artistică din cadrul comunei?

În acest sens aș remarca faptul că în anul 2011 am participat pentru prima dată la Festivalul ,,Cultură pentru Cultură” organizat de Consiliul Județean Alba la Poiana Narciselor de la Negrileasa, fiind în competiție cu mai multe comune din Apuseni. Atunci, ne-am prezentat în concurs cu un grup de aproximativ 80 de persoane din comuna noastră și, îndrumați de doamna profesoară Mirela Danciu, am câștigat locul II la faza zonală și am primit ca premiu suma de 30.000 lei. Cu acești bani am cumpărat bănci și mese în căminul cultural, pentru ca toți cetățenii comunei să le poată folosi cu ocazia diferitelor evenimente și am achiziționat costume populare pentru bărbații și femeile din ansamblul local denumit ,,Citera cu dor”. Ulterior, în 2012, cu același ansamblu al comunei am câștigat atât faza zonală de la Negrileasa cât și faza județeană de la Avram Iancu și, deși au trecut 5 ani de atunci, doresc să le mulțumesc încă o dată tuturor cetățenilor din comună implicați în aceste acțiuni cultural-artistice, cât și doamnei profesoare Mirela Danciu.

După cum am aflat din presă, comuna Ciuruleasa se regăsește printre localitățile care a obținut în urmă cu câteva luni, de la Guvernul României, un proiect de modernizare a infrastructurii din localitate, cu o valoare foarte mare. Despre ce este vorba mai exact?    

În această vară, noi am câștigat un proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Programul Național de Dezvoltare Locală  în valoare de 13.457.353 lei care este denumit ,,Modernizare drumuri și străzi în comuna Ciuruleasa, județul Alba”, dar care are o cofinanțare din bugetul local de aproximativ 5%, o sumă foarte mare pentru comuna noastră. Acest proiect prevede asfaltarea a 3 drumuri comunale și a două străzi: drumul comunal 158 Ciuruleasa – Boglești cu o lungime de aproximativ 5 km; drum Bisești – pe o distanță de circa 700 metri; drumul comunal 157 Ciuruleasa – Borzești de aproximativ 3 km; strada Călugărești în lungime de 900 metri și strada Băcăroaina în lungime de 400 metri.

Pe lângă acesta, comuna Ciuruleasa derulează în prezent tot prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2014-2017 proiectul aflat în an terminal, denumit ,,Modernizare drumuri comunale ,,Buninginea – Morărești – Ghedulești” în lungime de aproximativ 6 km, cu o valoare de aproximativ 5.600.000 lei. Avem deja finalizat 5,4 km din drum, lucrările sunt executate de o firmă din județul Hunedoara,  SC Drupo SRL Călan, iar în aproximativ o lună de zile ar trebui să facem recepția lucrărilor.

Dacă ne-am referit la proiectele viitoare și aflate în derulare, ce alte proiecte ați realizat în localitate în cei 9 ani de când sunteți primar în Ciuruleasa?

Cele realizate deja sunt mult mai multe, iar acum aș vrea să menționez doar pe cele mai importante, realizate în comuna noastră. Cu bani din bugetul local și cu ajutorul tinerilor din comună care au dat dovadă de multă solidaritate, în 2008 – 2009 am început munca la primărie cu amenajarea bazei sportive din centrul comunei, pe care se află un teren sintetic de fotbal, alături o parcare pentru autoturisme și unde am amenajat și un părculeț al tineretului. Tot în 2009 am câștigat un proiect pe HG 557, derulat prin Ministerul Dezvoltării din acea vreme, prin care am modernizat și asfaltat drumul comunal 161 care pornește din DN 74 și urcă în satul Vulcan, un drum care înainte era foarte greu – cetățenii mi-au precizat că acolo s-a răsturnat carul încărcat cu fân și tras de boi. Aș mai vrea să adaug că în curând, poate chiar anul viitor, intenționez să asfaltez cu bani din bugetul local și porțiunea de aproape 600 metri rămasă neasfaltată din acel drum, care era situată administrativ în comuna Buceș – județul Hunedoara și care a fost cedată ulterior localității noastre.

Mai târziu, în 2012 am introdus apa în satele Morărești și Buninginea, înființând o rețea de alimentare cu apă în lungime de 5,4 km, care a costat foarte puțin, doar 260.000 lei, deoarece am lucrat în regie proprie cu oameni și utilajele pe care le aveam. În acest sens țin să le mulțumesc cetățenilor care au dat dovadă de un spirit civic deosebit, ce au ajutat și au fost alături de angajații primăriei și de specialiști în timpul realizării lucrărilor. În centrul comunei, unele gospodării sunt racordate la stația de alimentare cu apă de la Buninginea, iar alte familii au construit în comun un bazin de alimentare cu apă, pentru folosință proprie, neavând probleme în alimentarea cu apă. Totodată, unitățile școlare, primăria, dispensarul medical și alte instituții din centrul comunei au apă potabilă de la rețeaua de alimentare a orașului Abrud, care pornește de la stația de tratare de la Buninginea, situată în comuna noastră. Fiind o localitate răsfirată de-a lungul drumului național, pe văi și pe dealuri, Ciuruleasa nu deține o canalizare la nivel de comună, însă gospodăriile au fose septice proprii, iar în acest sens intenționez să întocmesc un proiect pentru a realiza o ministație de tratare a apelor uzate în centrul comunei, dar cofinanțarea este o problemă foarte mare pentru bugetul nostru.

Totodată, în fiecare an de la preluarea mandatului, toate drumurile de pământ au fost consolidate și reparate în cât mai multe zone, pentru că în Ciuruleasa avem în total aproximativ 75 km de drumuri aflate în administrarea publică locală. De asemenea, am realizat regularizarea unor cursuri de ape, construind diguri pentru a preveni revărsarea pârăului Valea Ciurulesei ce trece prin centrul comunei și se revarsă în Cernița.

Și nu în ultimul rând aș menționa că anul trecut, în 2016, am primit de la Guvernul Românei aproximativ 2.800.000 lei pentru a achita integral DC 156 Ciuruleasa – Bodrești, drum realizat de mai mulți ani în urmă, dar care nu a fost plătit constructorului. Pe această cale vrem să aducem mulțumiri domnului deputat Ioan Dîrzu care a fost alături de noi la demersurile făcute pentru ca localitatea noastră să nu intre în faliment, deoarece am avut probleme serioase la nivel de buget local în acest sens.

În încheiere, aș dori să ne spuneți ce planuri de viitor aveți pentru localitatea Ciuruleasa?

Planuri de viitor avem multe, dar trebuie să ne limităm doar la acele proiecte pe care le putem finanța din bugetul local, iar pentru cele care pot fi finanțate din alte surse, va fi necesar să le putem cofinanța. Prin urmare, menționez că suntem în derulare la amenajarea planului urbanistic general pentru a stabili cât mai corect intravilanul și extravilanul de pe raza localității. De asemenea, suntem în grafic pentru realizarea amenajamentului pastoral care are o importanță foarte mare pentru cei care solicită subvenții pe agricultură – cei care nu dețin așa ceva, nu vor mai primi ajutor din 2018, iar noi, administrația publică din Ciuruleasa, ne-am străduit cât am putut de mult ca să-l putem finaliza până la 1 ianuarie 2018. De asemenea, am început din 2016 sistematizarea imobilelor cadastrale pentru intabularea gratuită și am semnat în vară contractul de finanțare cu continuarea lucrărilor de intabulare gratuită a imobilelor. Ca și bogăție a localității, deținem 5585 ha, din care 1500 ha pășuni și fânețe pe care cetățenii trebuie să-și facă amenajamentul pastoral, pădurea comunală este circa 250 ha, composesorat 1200 ha, aproximativ 1500 intravilan și arabil, restul aproximativ 1000 ha de păduri RNP și drumuri. Pădurile comunei sunt cu o valoare ridicată, predomină fagul care a depășit valoarea coniferelor.

Dorind în permanență întreținerea drumurilor, atât pe sezonul rece, cât și vara, am cumpărat pentru dotarea primăriei un buldoexcavator și o autobasculantă pentru a interveni în situații de urgență, pentru reparații sau întrețineri drumuri și chiar pentru a le închiria cetățenilor comunei la diferite munci. Aici aș mai menționa că în urmă cu câtva timp am depus un proiect în valoare de aproape 90.000 euro pe GAL Valea Ampoiului – Valea Mureșului, pentru a achiziționa încă un buldoexcavator nou, dotat cu lamă de zăpadă, foarfeci pentru toaletat arbori și tamburi de tuns iarbă, proiect care se va aproba și în aproximativ 2 luni de zile vom avea noul utilaj în curte. De asemenea, aș mai menționa faptul că vrem să construim pentru tinerii din localitate o casă a căsătoriilor și să mutăm în centrul comunei muzeul etnografic care deține peste 300 de exponate.

În încheiere, doresc să transmit încă o dată mulțumiri tuturor locuitorilor din Ciuruleasa pentru înțelegere, colaborare și sprijinul permanent dovedit de-a lungul timpului în cadrul comunității și vreau să-i asigur că pe viitor voi face tot posibilul pentru a rezolva problemele acestora și pentru a ridica standardele de viață în comuna noastră.

Vă mulțumesc pentru cele precizate și vă doresc mult succes în ceea ce v-ați propus!

Ovidiu CULDA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

18-19 mai 2024: „Serbarea Narciselor” de la Negrileasa. Vezi programul manifestărilor

Publicat

în

Poiana Negrileasa din comuna Bucium, declarată monument al naturii, găzduiește și în 2024 „Serbarea Narciselor”, una dintre cele mai vechi sărbători din ţara noastră. Locuitorii din zona Munţilor Apuseni, dar şi din diverse părţi ale ţării sunt invitați să se bucure de frumuseţea zonei, priveliştea încântătoare şi mireasma oferită de numărul foarte mare de narcise.

În acest an, evenimentul are loc în zilele de 18 și 19 mai, când sunt programate şi spectacole de muzică uşoară şi populară.

Program SERBAREA NARCISELOR DE LA NEGRILEASA MAI 2024

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 17:00:

• Calin Buzgariu, Alex Bunea, Alexandra Veres si Daliana Hanes;
• Sandra N. Fata de la munte o sa ne incante cu un recital de 1 ora. O interpreta care se incadreaza perfect cu melodiile ei in cadrul de poveste al Negrilesei.
• Difuzam filmul Avram Iancu impotriva imperiului dupa care urmeaza muzica de toate genurile si tragem cortina;

Duminică, 19 mai, de la ora 9:00:

• Sunet de tulnice
• Formatia Efect Music
• Ansamblul Tarina Cupru Min
• Ansamblul Fii Motilor Buces
• Ansamblul Doina Crisului Brad
• Ansamblul AURARII Bucium
• Monica Blaga
• Denisa Macavei
• Delia Jude si Alin Joldes
• Varul Sandel
• Oana Bozga Pintea
 Lena Miclaus si Septimiu Marisca

„În poiană o să avem și comercianți pe toate gusturile și de la an la an mai încadrați în specificul sărbătorii. O să fie și tobogane pentru cei mici și sperăm să putem să ne ridicăm la așteptările dvs și cu drumul de acces. Încheiem printr-o rugăminte majoră, RESPECTAȚI POIANA, RESPECTAȚI FLORILE, IUBIȚI NATURA ȘI PĂSTRAȚI CURĂȚENIA!”, transmit organizatorii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

18-19 mai 2024: Sărbătoarea Narciselor, la Negrileasa

Publicat

în

„Serbarea Narciselor” de la Negrileasava avea loc, în acest an, în zilele de 18 – 19 mai, iar organizatorii promit un program cel puțin la nivelul anilor trecuți.

Poiana Negrileasa din comuna Bucium, declarată monument al naturii, găzduiește și în 2024 „Serbarea Narciselor”, una dintre cele mai vechi sărbători din ţara noastră.

Locuitorii din zona Munţilor Apuseni, dar şi din diverse părţi ale ţării sunt invitați în vârful muntelui să se bucure de frumuseţea zonei, priveliştea încântătoare şi mireasma oferită de numărul foarte mare de narcise.

În acest an, evenimentul are loc în zilele de 18 și 19 mai 2024, când sunt programate şi spectacole de muzică uşoară şi populară.

„În zilele de 18 – 19 mai, Primăria şi Consiliul Local Bucium vor organiza „Serbarea Narciselor” de la Negrileasa”, ne-a confirmat primarul Cornel Napău.

El ne-a dezvăluit că din spectacolul artistic nu vor lipsi ansamblurile folclorice și soliștii din zonă, cum ar fi Alin Joldeș, dar și invitați din Buceș și Brad. „Încă se lucrează la program, dar care o să fie cel puţin la nivelul anilor trecuţi”, a spus edilul.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr din Mogoș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub efectul substanțelor psihoactive, la Alba Iulia

Publicat

în

Ieri, 27 aprilie 2024, în jurul orei 02.15, polițiștii de ordine publică din Alba Iulia, în timp ce acționau pe strada Vasile Goldiș din Municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Mogoș, județul Alba.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud