În toată criza economică actuală, incluzând aici şi conflictul teritorial dintre Rusia şi Ucraina, dar şi războiul energetic dintre ţările Uniunii Europene şi Rusia care devine tot mai acut, România trebuie să se descurce şi să meargă mai departe.

Fiind o ţară bogată în resurse naturale ale solului şi subsolului, aşa după cum apreciază unele minţi mai luminate ale acestui popor, chiar multiplele crize existente în prezent pot fi o şansă de relansare economică a României. Iar una dintre acestea ar fi ca Parlamentul României să reia în discuţie şi să aprobe cât mai repede, cu modificările de rigoare, proiectul Legii mineritului. De asemenea, ar trebui să hotărască şi în privinţa valorificării aurului Roşiei Montane de către statul român, dar să descurce într-un fel şi iţele proiectului cu firma Gold Corporation, care este în stand-by de vreo 15 ani şi ţine această localitate blocată aproape în totalitate, în şomaj şi sărăcie cruntă. Nu putem sta doar cu mâinile în sân, aşteptând să vedem ce se întâmplă, contemplând viitorul şi mulţumindu-ne cu firimiturile din fondurile europene pe care reuşim să le atragem. Este foarte importantă maximizarea absorbţiei acestora, dar mai avem nevoie şi de alte măsuri economice care să ducă la relansarea economică a ţării, la dinamizarea creşterii economice, undeva la 5-6 la sută anual, pentru a putea astfel spera ca noi, românii, s-o ducem în viitor ceva mai bine, să avem un standard de viaţă cât de cât mulţumitor, nu neapărat ca al celor din ţările vest-europene, deoarece distanţa dintre ei şi noi este încă foarte mare.
Astfel, guvernanţii noştri ar trebui să acorde mai multe şanse reluării mineritului în zonele în care există resurse, dar şi exploatării aurului de la Roşia Montană chiar de către statul român, sau în parteneriat public-privat, desigur cu tehnologii nepoluante, astfel încât să nu aibă de suferit nici aerul curat nici apa – avuţia actuală cea mai de preţ a Apusenilor şi, ca atare, să coexiste aici în viitor, în bună pace cu turismul, creşterea animalelor, industria mobilei etc. Mai revin pentru a nu ştiu câta oară şi spun că aurul Roşiei Montane introdus în tezaurul ţării ar fi un lucru foarte bun. Problema este că BNR se face, de multă vreme, pur şi simplu că nu aude sau… cine ştie din ce interese mai sunt la mijloc. Deocamdată, se mulţumeşte doar cu cele 103 tone existente în tezaur şi spune că ţara nu are nevoie de mai mult. Dar, oare, dacă am deţine în tezaurul Băncii Naţionale circa 300 – 400 de tone de aur am mai avea actualmente nevoie de “centura de siguranţă” a creditelor şi diktatului FMI? Cu siguranţă că nu. Am fi mai credibili în faţa finanţei internaţionale şi am putea să apelăm eventual la credite poate mai avantajoase ca în prezent când ar fi nevoie sau am dori noi, fără să ne mai impună cineva acest lucru. Am scăpa astfel de privatizările impuse de reprezentanţii Fondului, de privatizarea pe nimic, în folosul altora, a capacităţilor de producţie ce le mai deţinem în economie, în domeniile industriei, energiei  sau în altele.
În urmă cu ceva vreme, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, întrebat fiind de reprezentanţii presei, spunea că din 2001 BNR nu a mai cumpărat un gram de aur. Decizia a fost luată în 2001, după ce din 1991 până la acea dată s-au cumpărat 35,5 tone de aur, sporindu-se astfel tezaurul existent în seifurile Băncii de la 67,6 tone în 1989, la 103,1 tone. Adică o pondere a cantităţii de aur de circa 9 la sută în rezervele totale ale BNR. Un alt reprezentant al Băncii, Lucian Croitoru, referindu-se la un eventual drept de preempţiune al BNR pentru cumpărarea aurului de la Roşia Montană dacă va intra în exploatare, a declarat că acest lucru nu înseamnă neapărat exercitarea acestui drept şi nici nu înseamnă cumpărarea de către BNR a unei anumite cantităţi de aur. “Avem în rezerva BNR o anumită structură pe care noi o considerăm optimă între aur, euro, dolari şi DST. În general, ponderea aurului în această rezervă a oscilat între 10 şi 20 la sută din rezerva internaţională a României (…) Ar fi ceva loc pentru cumpărarea de aur, numai că trebuie ţinut cont că rezerva valutară a BNR trebuie să acopere circa 6 luni de importuri de bunuri şi servicii”, a concluzionat Croitoru. O fi şi acesta un aspect, dar până la o pondere a aurului în coşul de valute forte al BNR de circa 20 la sută mai este loc de vreo 120 de tone de aur minimum, aşa încât, în varianta pornirii exploatării de la Roşia Montană ar trebui să discutaţi acest aspect cu Guvernul României. În rest, ce să mai zicem? Dă Doamne minte mai multă conducerii BNR şi Guvernului, pentru ca aurul Roşiei Montane să ajungă să fie valorificat doar în folosul poporului român!

Tinu MATEŞ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS