Rămâi conectat

Abrudeni

Abrudeanul care duce din Apuseni reţeta schimbării întregului sistem de organizare a studenţilor din România

Publicat

în

Cristi-PopescuCristi Popescu are 23 de ani este din Abrud și  a fost ales liderul studenților din țară, respectiv președintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România – ANOSR.  Exemplul lui Cristi reprezintă una dintre puținele povești de succes autentic ai căror protagoniști sunt tineri din zona Munților Apuseni, regiunea cea mai defavorizată  din județul Alba.

S-a născut și a crescut în orașul Abrud din Munții Apuseni, din părinți moți.  A terminat liceul Horea, Cloşca şi Crişan din Abrud, a plecat apoi la Cluj-Napoca la facultate și ulterior a început-o pe a doua la București.  Fără pile și fără șpagă, însă cu implicare, multă muncă și entuziasm a devenit în scurt timp un lider incontestabil al studenților din țară.

Este foarte recunoscător profesorilor extraordinari pe care i-a avut în timpul liceului, care i-au marcat anii de adolescență și l-au ajutat să devină ceea ce este astăzi, cum ar fi Valeria Gaiță – profesoară de istorie, domnul Marcel Stan – profesor de matematică, doamna Anca Constanța – profesoară de Chimie și doamna Marcela Martin – profesoară de fizică, și mulți alții.

Este sigur pe el şi curajos, de exemplu nu îi este teamă să spună că miniştrii Educaţiei din ultimii 5 ani au picat multe examene, sau că dacă ar fi ministru pentru o zi și-ar da demisia ca să atragă atenţia Guvernului şi opiniei publice asupra modului iresponsabil în care a fost gestionată educaţia în ultimii ani, mai ales în ceea ce priveşte finanţarea.

Șansele de succes ale tinerilor din Apuseni, la fel ca a celor din alte părți ale țării, sunt strâns legate de țelurile și ambițiile pe care le au și de efortul pe care sunt dispuși să îl investească pentru a și le atinge, iar pentru asta, cel mai important rol îl joacă educația pe care o primesc.

Reporter: Te rog, descrie cititorilor ziarulunirea.ro parcursul tau educational, incepand si insistand pe educatia pe care ai primit-o in Abrud, la Alba, de la profesori sau familie şi prieteni.

C.P.: „Orașul în care m-am născut și în care am crescut este Abrud, părinții mei fiind ambii din zonă – mama din comuna Bucium, iar tata din orașul Zlatna. Gimnaziul și anii de liceu i-am făcut la Grupul Școlar ”Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud, care chiar dacă nu se numără printre cele mai mari licee din județ, mi-a oferit ocazia să mă dezvolt pe planurile alese de mine și să fiu inspirat de profesori extraordinari, care mi-au marcat anii de adolescență. Este adevărat ca orașul nu mi-a oferit acces la cele mai grozave muzee sau evenimente culturale, dar acest lucru a fost suplinit de multiplele inițiative ale comunității locale, în centrul cărora au stat profesorii din liceu. Și dacă ar fi să nominalizez doar câțiva profesori cărora cred că generația din care am făcut eu parte ar trebui să le mulțumească, i-aș alege pe doamna Valeria Gaiță – profesoară de istorie, care mi-a fost și dirigintă, domnul Marcel Stan – profesor de matematică, doamna Anca Constanța – profesoară de Chimie și doamna Marcela Martin – profesoară de fizică. Evident, sunt mulți alți profesori extraordinari, însă aceștia sunt cei cărora o să le fiu dator toată viața pentru faptul că m-au pregătit să fiu omul care sunt azi și sunt cei de la care am găsit întotdeauna deschidere față de inițiativele pe care le-am avut în liceu eu și alți colegi de generații, din calitate de președinte al Consiliului Elevilor. Pe perioada liceului am fost și președinte al Consiliului Județean al Elevilor Alba și mă bucur să văd că structura care reprezintă elevii din Alba continuă să se preocupe de soarta elevilor din județ și să desfoșoare activități pentru ei.

După finalizarea liceului, am ales Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Cluj-Napoca, timp în care am și activat în Organziația Studenților din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În această perioadă m-am apropiat și de activitatea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și așa am putut avea ocazia să aflu mai multe despre problemele din sistemul educațional românesc și cum pot studenții să rezolve o parte din acestea. Dezvoltându-mi în timp pasiunea pentru politicile educaționale și modul în care acestea au fost implementate în România ultimilor ani, alegerile m-au adus azi la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, unde studiez Științele Politice.”

Reporter: Ce şanse crezi că au astăzi tinerii din Apuseni să işi construiască un viitor in România şi cum crezi că exemplul tău i-ar putea motiva în acest sens?

C.P.: „Șansele de succes ale tinerilor din Apuseni, la fel ca a celor din alte părți ale țării, sunt strâns legate de țelurile și ambițiile pe care le au și de efortul pe care sunt dispuși să îl investească pentru a și le atinge, iar pentru asta, cel mai important rol îl joacă educația pe care o primesc. Educația e cea care le creionează țelurile și tot ea e cea care îi ajută să găsească drumul către ele. Ce ar trebui însă să se asigure statul, lucru pentru care luptă și ANOSR, e faptul că toți tinerii din România au șanse egale la educție. Și aici mă refer la faptul că familiile, în special cele din zona rurală sau în care părinții nu au beneficiat de educație superioară, ar trebui să înțeleagă de ce e importantă educația pentru copii și tineri, studenții din familii sărace ar trebui să fie susținuți financiar de universități, iar sistemul educațional ar trebui să țină cont și de faptul că există tineri foarte talentați care poate nu au urmat cele mai bune licee și nu și-au permis ore suplimentare sau nici măcar un calculator, dar care merită șansa învățământului superior.

Eu nu vreau să mă consider un exemplu pentru nimeni, ce pot să spun însă e că sunt recunoscător familiei că m-a susținut și mă susține în continuare în urmarea studiilor și le recomand tuturor familiilor care pot face asta pentru copiii lor să facă la fel. Tatăl meu muncește în Spania de mai bine de 10 ani, dar în niciun moment nu mi-am dorit să plec din țară, pentru că sunt convins că noi tinerii suntem cei care putem face schimbarea pe care ne-o dorim și până la urmă tot noi vom fi responsabili de cum va arăta România peste câțiva ani.  Probabil că la un moment dat o să mă întorc în Abrud și o să investesc într-o afacere sau îmi voi susține părinții să facă asta dacă voi avea posibilitatea, însă convingerea mea e că Abrudul sau alte zone asemănătoare nu se pot dezvolta sustenabil decât prin oamenii pe care îi are, de aceea subliniez încă o dată cât de important e să existe șanse la educație și formare pentru toți tinerii cu potențial.”

 Care sunt valorile care pe tine te-au ajutat să cunoşti succesul confirmării, calităţile pentru care ai fost ales sa reprezinţi studenţii din România?

C.P.: „Cred că până la succes mai am mult drum de parcurs.

Cred că ceea ce i-a determinat pe colegii mei să mă aleagă ca reprezentant al studenților din România a fost în primul rând implicarea și devotamentul față de mișcarea studențească pe care le-am demonstrat în ultimii 2 ani. Încă din primul an de facultate aveam nemulțumiri pentru care încercam să găsesc soluții, iar odată cu trecerea timpului aceste nemulțumiri au trecut de la cele legate, de exemplu, de faptul că unii profesori cereau să le cumpărăm cărțile ca să ne dea puncte în plus la examen sau de la faptul că ni se cerea o taxă ilegală de garanție la cămin, la unele mai complexe, care să rezolve problemele întregului sistem educațional – cum ar fi slaba finanțare a educației și lipsa de sprijin pentru studenții cu probleme sociale din sistemului educațional. Evident, odată cu nemulțmirile, au evoluat și cunoștințele pe care le-am acumulat despre problemele studenților legate de sistemul educațional și am reușit să contribui la rezolvarea unora dintre ele sau cel puțin la semnalarea lor.

Ceea ce am făcut pe parcursul implicării mele în ANOSR până acum a fost să țin cont întotdeauna de nevoile și interesele studenților în toate acțiunile pe care le-am desfășurat și să tratez cu atenție și responsabilitate fiecare sarcină care mi-a fost dată.

Pe această cale îi mulțumesc pentru implicarea și energia investită și predecesorului meu, Mihai Dragoș, care a crescut tot în Alba și care a fost președinte al Asociației Studenților de la Psihologie și Științe ale Educației din Universitatea București.”

Reporter:  Care sunt, în viziunea ta, principalele trei probleme ale studentilor si prioritati ale ANOSR, in acest moment.

C.P.: „Prioritățile pe care ANOSR și le-a setat pentru perioada următoare sunt strâns legate de cele mai mari probleme ale sistemului educațional – finanțarea, calitatea și sprijinul acordat studenților din medii defavorizate. În ceea ce privește finanțarea vom continua lupta începută anul trecut pentru respectarea legii educației și alocarea a 6% din PIB pentru educație, cerând totodată respectarea dreptului reducerii de 50% la transport pentru toate centrele universitare din țară și reforma sistemului de burse, astfel încât acestea să își poată atinge scopul pentru care au fost create. Pe de altă parte, ne vom preocupa de respectarea drepturilor studenților în universitățile din România și vom încerca să semnalăm situațiile în care acestea sunt vehement încălcate. Și nu în ultimul rând, vom continua să cerem retragerea Ordonanței de Urgență nr. 49/2014 care afectează extrem de grav calitatea sistemului educațional românesc și pentru care am cerut inclusiv demisia miniștrilor de la cârma educației.”

Reporter: Veţi încerca să profitaţi, la fel cum o fac alte organizatii cu mulţi membri din ţară, de faptul ca este un an electoral, în sensul în care să vă negociaţi sprijinul pentru un candiat sau altul, in functie de susţinerea pe care aţi primi-o pentru atingerea dezideratelor voastre?

C.P. „Evident, fiind mandat electoral ne așteptăm să existe și o serie de promisiuni din partea candidaților. Asta nu e neaparat un lucru rău pentru că ulterior vom putea să îi tragem la răspundere dacă nu se țin de cuvânt. Cert e că ceea ce e cel mai important e să conștientizăm, atât noi studenții, cât și restul societății, că educația trebuie tratată cu prioritate de către aleșii noștri și trebuie să ținem cont de asta în momentul în care mergem la vot. E clar că dacă studenții și tinerii în general participă în număr mic la vot, cum se întâmplă în general, interesele noastre vor conta mai puțin pentru candidați, care se vor concentra pe electoratul majoritar. Tocmai de aceea vom avea și o campanie prin care vom mobiliza studenții să participe la vot, atât pentru faptul că dreptul la vot este un drept care trebuie exercitat cu responsabilitate, cât și pentru faptul că lipsa participării studenților la vot ne scoate de pe masa priorităților candidaților și ulterior, ale aleșilor.”

Reporter: Poate ne spui ceva despre continuitate la ANOSR, avnd in vedere ca preiei mandatul de la un conjudetean

C.P.: „În ceea ce privește susținerea unuia sau mai mulți candidați, ANOSR e o structură non-partizană și nu se asociază cu niciun partid politic, indiferent care sunt prioritățile acestuia. Vom cere însă tuturor candidaților să trateze educația ca o prioritate națională și așteptăm să vedem dacă vom vedea planuri de dezvoltare a sistemului educațional și de creștere a investiției către acest domeniu.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Abrudeni

Canotoarea Elena Maria Toma, campioana din Abrud, MAJORAT sărbătorit cu o noua MEDALIE de AUR

Publicat

în

Canotoarea Elena Maria Toma, campioana din Abrud, și-a sărbătorit marți, 30 septembrie 2025, majoratul, la o lună după ce a mai câștigat o medalie de aur la Campionatele Balcanice de canotaj.

Elena Maria Toma a obținut locul 1 cu echipajul de 8+1 (F) și un loc 4 la proba de 4 vâsle (F), la competiția din Ioannina-Grecia.

Elena și-a aniversat cu întârziere cei 18 ani (împliniți în 1 mai 2025) ca urmare a programului încărcat dar și fiindcă și-a dorit să fie prezenți cât mai mulți dintre colegii ei, aflați în vacanța de vară.

Pentru Elena Maria Toma urmează trecerea la o etapă superioară: se transferă de la clubul de juniori din Orșova la clubul de tineret din Năvodari. „Practic, la Năvodari încep de la zero. Antrenorii nu se uită la performanțele din juniorat. Contează doar cum te prezinți la noul club”, a precizat Elena.

„Marea familie Cupru Min îi urează la mulți ani cu sănătate, noroc bun și cât mai multe succese în noua etapă din cariera ei sportivă!”, se arată într-o comunicare publică a companiei Cupru Min Abrud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Abrudeni

Claudia Costea, o tânără ingineră originară din Abrud, PREMIATĂ la Digital Diva Awards

Publicat

în

Claudia Costea, originară din Abrud, a fost una dintre marile surprize ale galei Digital Diva Awards, desfășurată joi seara, 11 septembrie 2025, la Palatul Bragadiru din București.

Tânăra a fost desemnată Best Newcomer on Social Media, un premiu care recunoaște creativitatea, implicarea și impactul pe care l-a avut în mediul digital în ultimii doi ani de activitate.

„Nominalizarea a venit ca o surpriză pentru mine. Urmăresc acest eveniment de foarte mult timp, încă de pe vremea când nu activam în social media, și sincer nu mă așteptam să fiu propusă.

Au fost 249 de nominalizați și 13 categorii cu premii, iar unul dintre ele a ajuns la mine, ceea ce face această reușită și mai specială. Faptul că am urcat pe scenă alături de persoane extrem de relevante în acest domeniu a fost o onoare, iar premiul a venit ca o confirmare că fac bine ceea ce fac și că munca mea nu a fost în zadar.

Emoțiile au fost foarte mari, dar bucuria a fost și mai mare atunci când mi-am auzit numele. Dacă ar fi să descriu experiența în câteva cuvinte acestea ar fi emoție și apreciere.

Jobul meu principal este de inginer IT, iar partea de creator de conținut este o pasiune pe care am cultivat-o în ultimii doi ani. Această reușită înseamnă foarte mult pentru mine deoarece mi-a oferit mai multă claritate în privința carierei și mi-a arătat că, poate pe viitor, voi putea să mă dedic 100% acestui drum”, a declarat Claudia Costea pentru ziarulunirea.ro.

Evenimentul Digital Diva Awards a reunit în acest an creatori de conținut din toate colțurile țării, influenceri din domenii precum lifestyle, fashion, beauty, tehnologie și gaming, dar și personalități consacrate care au contribuit la dezvoltarea mediului online românesc.

Gala a fost marcată de momente artistice, prezentări speciale, premii pentru categoriile principale și subcategorii, precum și oportunități de networking între profesioniști și tinerii pasionați de mediul digital.

Atmosfera a fost una de sărbătoare și recunoaștere a muncii asidue depuse de fiecare candidat, iar ceremonia a fost transmisă și în mediul online, pentru ca fanii și comunitățile să fie parte din eveniment.

Lista câștigătorilor din cadrul galei a inclus:

Gold Award: Denisa Balint

Silver Award: Victoria Gheorghe

Bronze Award: Claudia Costea

Bronze Award: Krista Urmanczy

Premiul obținut de Claudia Costea, categoria Best Newcomer on Social Media, reprezintă o recunoaștere importantă a muncii și creativității sale, demonstrând că pasiunea pentru crearea de conținut poate aduce satisfacții și oportunități noi.

Originară din Abrud, tânăra inginer IT continuă să dezvolte proiecte în mediul digital care au atras atenția publicului și a specialiștilor din domeniu. Această realizare îi oferă șansa de a se afirma pe scena digitală la nivel național și internațional, iar premiul îi confirmă că drumul ales este unul potrivit și merită continuat cu dedicare și entuziasm.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Abrudeni

Abrudeanca Ana Berindei a primit trofeul secțiunii Muzică Populară 9-11 ani, la Festivalul Național-Concurs „LA IZVOR DE CÂNT ȘI JOC” din județul Mureș

Publicat

în

Tânăra moață Ana Berindei a câștigat, în weekend-ul ce abia s-a încheiat, trofeul secțiunii la categoria Muzică populară, 9-11 ani, în cadrul Festivalului Național-Concurs „LA IZVOR DE CÂNT ȘI JOC”.

„Mulțumesc Doamne! Mulțumesc onoratului juriu, organizatorilor, profesorilor îndrumători, publicului care și de această dată mi-a fost alături și tuturor celor implicați în realizarea acestui minunat eveniment!”, a transmis Ana Berindei pe pagina sa de Facebook.

Ana Berindei este din Abrud și este cursantă a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, prin Şcoala de Arte şi Meşteşuguri – clasa de cânt vocal tradiţional, coordonată de prof. Leontina Fărcaş.

Festivalul Național-Concurs „LA IZVOR DE CÂNT ȘI JOC” a avut loc sâmbătă, 18 ianuarie 2025, la Caminul cultural din satul Serbeni, comuna Beica de Jos, județul Mureș.

Secțiunile festivalului au fost următoarele: Muzică populara, Muzică ușoară, Doină/Baladă, Instrumental, Grup vocal și Dansuri.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud