Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Zilele trecute la Abrud a avut loc manifestarea „Abrudul citește” și cea de-a V-a ediție a „Marșului al cărții și al cititorului”

Publicat

în

Sub genericul „Abrudul citește”, elevii și profesorii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” și ai Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud, dar și împătimiții lecturii din acest oraș purtător al tradiției și valorilor culturale din Țara Moților au contribuit plenar, miercuri, 17 aprilie 2019, la reușita uneia dintre numeroasele activități incluse în lista manifestărilor din cadrul proiectului național „România citește”, ce are ca scop celebrarea Anului Cărții.

„Acest proiect legislativ vine în întâmpinarea necesității promovării lecturii printre tineri și instituie anul 2019 drept <<Anul Cărții>>, prilej cu ocazia căruia se vor organiza evenimente culturale dedicate acestei inițiative. Ca activitate principală, Anul Cărții propune lansarea unui program la nivel național „România Citește”, care presupune promovarea lecturii în școli prin întâlniri cu scriitori, personalități publice, voluntari care să le citească elevilor fragmente din operele literare.”, se arată în legea adoptată de Camera Deputaților, act legislativ care a stat la baza acestui proiect. Strânși în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Abrud, elevii, alături de dascălii lor, au venit pentru a prezenta atât semnele prețuirii lor față de cea care ar trebui să fie cea mai bună prietenă a lor din școală, Cartea, dar și pentru a participa la o ședință colectivă de lectură, timp de 10 minute.

După ce s-au prezentat produsele muncii lor, de la semne de carte, slogane, pliante, până la afișe și pancarte realizate de către elevi, toți cei prezenți, de la cei mici din învățământul primar până la elevii de gimnaziu și de liceu, s-au așezat, au scos cărțile ce îi reprezintă și pe care le-au adus de acasă și pentru o perioadă de 10 minute s-au pus pe citit. Astfel, a fost recreată ambianța unei imense săli de lectură, în care șoaptele s-au stins încetul cu încetul, lăsând să curgă liniștea lecturii peste sufletele celor prezenți, dar și amintind tuturor că singura modalitate de supraviețuire în această lume a pragmaticului, a goanei după iluzii este popasul în catedrala spiritului, în lumea cărților, a acelor cărți ce nu mai pot fi distruse, căci sunt ascunse în sufletele celor care le-au citit.

Aceste manifestări s-au suprapus cu tradiționalul „Marș al cărții și al cititorului”, activitate care a ajuns deja la a cincea ediție și se derulează în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Alba, acțiune ce urmărește popularizarea cărții și a cititului. „Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestor acțiuni, învățători, profesori, bibliotecari, conducerii celor două unități școlare”, au transmis coordonatorii celor două unități de învățământ din Abrud, implicate în proiect.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Activități preventive pentru siguranța elevilor, desfășurate în orașul Abrud și în localitățile limitrofe

Publicat

în

Marți, 5 mai 2026, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Abrud și cei din cadrul Posturilor de Poliție Ciuruleasa, Roșia Montană și Bucium, au desfășurat 15 activități preventiv-educative în unități de învățământ din orașul Abrud și din localitățile învecinate, la care au participat peste 280 de elevi și peste 30 de cadre didactice.

Acțiunile au avut ca scop creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, prevenirea delincvenței juvenile, combaterea absenteismului școlar, precum și informarea elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe interzise, alcool, tutun și băuturi energizante.

În cadrul activităților, polițiștii au purtat discuții și cu persoanele care își desfășoară activitatea în unitățile alimentare privind interdicția comercializării către minori a alcoolului, tutunului și a produselor energizante.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Paul Toader, elev al liceului „HCC” Abrud, medalie de argint la etapa națională a Olimpiadei de Inteligență Artificială

Publicat

în

Performanță demnă de toată lauda a unui elev al Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud. Mihai Paul Toader, elev în clasa a XI-a Matematică-Informatică, a obținut o medalie de argint la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială 2026. Elevul laureat a fost îndrumat de profesoara Alina Marieta Iancu.

Faza națională a Olimpiadei de Inteligență Artificială 2026 se desfășoara în perioada 17-19 aprilie 2026 la Universitatea Politehnica din București.

La festivitatea de premiere, care a avut loc duminică, 19 aprilie 2026, a fost prezent și ministrul Educației, Mihai Dimian.

„Suntem doar la a II-a ediție, dar avem deja rezultate excelente la nivel internațional”, a punctat ministrul Educației într-un mesaj publicat pe Facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Rezultate remarcabile obținute de doi elevi ai Liceului „HCC” Abrud, la etapa națională a Olimpiadei de Geografie

Publicat

în

Echipa managerială a Liceului „HCC” Abrud felicită elevii Toader Mihai Paul (clasa a XI-a) și Pripon Ioan Alexandru (clasa a XII-a) pentru participarea la etapa națională a Olimpiadei de Geografie, desfășurată recent la Hunedoara, unde au obținut rezultate remarcabile.

Elevul Toader Paul a fost distins cu Mențiune acordată de Ministerul Educației și Cercetării și s-a calificat la proba de baraj pentru selecția în vederea participării la olimpiada internațională, confirmând un nivel de pregătire deosebit.

De asemenea, elevul Pripon Alexandru s-a remarcat printr-o comportare onorabilă, la prima sa participare la o etapă națională a unei olimpiade școlare, demonstrând seriozitate și potențial.

„Felicităm elevii pentru efortul depus și rezultatele obținute. Le dorim mult succes în continuare și noi performanțe!”, au transmis reprezentanții Liceului HCC Abrud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud