Actualitate
Un tânăr de 23 de ani din Abrud se află de șase luni în comă, după ce a fost agresat de o bandă locală de bătăuși, în Spania
Alexandru Ioniţă are 23 de ani şi este de şase luni în comă într-un spital din Spania, după ce a fost bătut cu sălbăticie de un grup de aproximativ 20 de tineri, mulţi dintre ei minori, într-un parc din localitatea Amorebieta. Familia lui speră într-o revenire miraculoasă, chiar dacă starea lui s-a ameliorat foarte puţin în tot acest interval.
Tânărul este din orașul Abrud și a fost bătut în luna iulie şi a fost lăsat inconştient la pământ, după ce a fost jefuit. Incidentul a fost filmat de către bătăuşi, apoi distribuit pe reţelele de socializare. Un localnic a fost cel care a sunat la ambulanţă şi i-a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale. „Era trei dimineaţa. Luasem cina şi eram în drum spre casă. În timp ce eram în parcare, a venit tipul care era cu Alexandru în acea noapte şi mi-a spus că prietenul lui este pe moarte. M-am apropiat şi am văzut că este inconştient, nu reacţiona. La 112, doctorul mi-a dat instrucţiuni cu ce trebuie să fac până la sosirea echipajelor. În scurt timp au sosit ambulanta şi poliţia. În zilele următoare am fost chemat să depun mărturie şi am văzut la televizor amploarea a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat localnicul pentru presa locală.
Poliţia a reuşit să prindă agresorii în urma vizualizării videoclipului, iar cei implicaţi vor fi judecaţi pentru tentativă de omor. După atac, autorităţile au identificat 20 de persoane care au avut legătură cu incidentul. În acest moment, şase majori sunt în arest preventiv şi alţi şase minori se află într-un centru de reeducare. Agresorii aveau la momentul evenimentelor vârste cuprinse între 15 şi 38 de ani și fac parte dintr-o bandă locală de tineri, denumită ”Los Koalas”, implicată în multe alte fapte cu violență. Anchetatorii spun că în aceeaşi noapte ar mai fi agresat şi alte persoane.
Alexandru se afla în Spania împreună cu tatăl acestuia, Eugen Ioniță. Familia lui Alexandru speră ca acesta sa-şi revină cât mai repede. „Am aşteptat cu nerăbdare viitorul, iar acum nu văd nimic”, a declarant Eugen. Acesta a ajuns în urmă cu patru ani în oraşul Lemoa împreună cu fiul său, Alexandru, pentru a lucra ca zidar alături de prietenul şi şeful lui Ştefan Sturza. Voia să strângă bani şi să se întoarcă acasă, la Alba Iulia, unde dorea să cumpere o casă.
În prezent, bărbatul locuieşte în apartamentul lui Sturza, în oraşul Galdakao, împreună cu fosta lui soţie şi mama lui Alexandru, care, până la data atacului, a stat în Germania împreună cu celălalt fiu. Alexandru este în spitalul din Gorliz, la 35 de km distanţă. Ana Claudia şi Eugen stau cu el pe rând, pentru ca Alexandru să nu fie singur nicio zi. Tânărul face mişcări uşoare, iar mama lui spune că reacţionează pentru că o simte. Familia acestuia speră ca în câteva luni evoluția lui Alexandru să fie mult mai vizibilă.
Actualitate
Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde
În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.
În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.
Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.
Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.
Actualitate
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.
Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.
Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.
În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.
Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
Actualitate
Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii
Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
-
Știri din zonăacum 3 luni
Intervenție a pompierilor din Câmpeni în localitatea Valea Bârnii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință
-
Administrațieacum 3 luni
Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Învățământ-Culturăacum 3 luni
Premii importante pentru elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie



