Aşa după cum aţi aflat deja din ziarul Unirea, fostul preşedinte Traian Băsescu, împreuna cu soţia sa, doamna Maria, au participat duminică seara, la Câmpeni, la nunta fiicei fostului deputat al Munţilor Apuseni, Corneliu Olar, Iulia, cea care şi-a unit destinele cu un tânăr şi chipeş moţ din Bistra, pe numele său Andrei.

Pe lângă nunta tradiţională frumos organizată, cu întreg alaiul de nuntă – mirii, naşii, domnişorii de onoare şi numeroasele rubedenii ale tinerilor însurăţei, dar şi alţi localnici îmbrăcaţi în frumoase costume populare, unele vechi de peste o sută de ani, care i-au încântat de-a dreptul pe horeni, prezenţi în număr mare în centrul comunei, la petrecerea organizată la Sala Regal din Câmpeni au luat parte peste 1.000 de invitaţi. Şi între aceştia, aşa după cum vă spuneam, ca oaspeţi de seamă ai mirilor, şi-au făcut apariţia duminică seara fostul preşedinte al României, Traian Băsescu şi soţia sa, Maria. Iar dacă mai la începutul petrecerii cei doi au stat o vreme la masă alături de părinţii mirilor, la o „mică poveste”, şi au observat că nuntaşii moţi se comportă, totuşi, civilizat, făcând astfel diferenţa între o manifestare politică şi un eveniment important din viaţa unor tineri ce şi-au jurat credinţă unul altuia pe veci în faţa Altarului din „Catedrala Albă” a Apusenilor, în cele din urmă amândoi au ieşit la joc alături de aceştia, simţindu-se deosebit de încântaţi, relaxaţi şi chiar cu poftă de petrecere. Mai ales că printre cei ce au cântat la nuntă s-a aflat şi unul dintre preferaţii fostului cuplu prezidenţial, cantautorul Aurel Tămaş. Apoi, după intrarea în scenă a lui Traian Ilea şi Valeria Codorean, cu arhicunoscutul de pe acum cântec popular „Puşca şi cureaua lată”, la un moment dat, fostul preşedinte chiar s-a dus repede la microfon şi le-a spus nuntaşilor: „Nu e aici, dar eu nu o să-l uit niciodată pe fostul premier, Emil Boc. Omul ăsta, de aici din Apuseni, care mi-a fost partener la greu şi a fost un om cinstit pentru România, când auzea cântecul ăsta, încerca să-l cânte şi el, aproape dându-i lacrimile: Ce bărbat eram odată! (…) E ca şi cum aş spune şi eu acum: ce preşedinte eram odată!” No comment!

Într-o mică pauză muzicală (greu cu pauzele la nunţile moţeşti deoarece se fac undeva…din oră în oră!), am reuşit totuşi să-l abordez pe fostul preşedinte, spunându-i că sunt jurnalist la ziarul Unirea, cotidianul cu cel mai mare tiraj şi cei mai mulţi abonaţi şi cititori din Transilvania, şi că aş dori să-mi ofere un mic interviu cu privire la unele probleme actuale ale locuitorilor Munţilor Apuseni, dar şi ale ţării în ansamblu. La început m-a privit destul de circumspect, încercând să  mă determine să renunţ cu totul, pe considerentul că… suntem cu toţii la nuntă şi ar fi bine să ne limităm doar la… a ne simţi bine cu toţii. Nu m-am dat bătut şi i-am explicat faptul că noi, jurnaliştii de la cotidianul Unirea, încercăm, şi reuşim, de ani buni, să facem ,totuşi, o altfel de presă, ceva mai responsabilă, mai serioasă, decât cancanul politic ce-l oferă zilnic unele televiziuni, dar şi ziare şi reviste din Capitală sau regionale. Şi fără să mai aştept vreun răspuns, spunându-i că nu înregistrez nimic, ci este vorba de o simplă discuţie, de o părere a domniei sale, l-am întrebat direct:
– Domnule preşedinte, ce părere aveţi de situţia actuală mineritului în Apuseni? Ce credeţi că se va alege de proiectul auro-argentifer de la Roşia Montană?
– Ce pot să spun, este faptul că nu este una deloc favorabilă nouă, românilor, mai ales în aceste vremuri. A fost poate o perioadă, mai la început, când preţul aurului şi al argintului pe pieţele internaţionale explodase de-a dreptul şi poate atunci ar fi fost rentabil să fie exploatate rezervele de metale preţioase de aici, din Apuseni. Din păcate, modul de exploatare propus, cu cianură, nu a corespuns nici cerinţelor oamenilor de aici, nici exigenţelor statului român şi ale Uniunii Europene în domeniu. Iar de câţiva ani, după cum se ştie, preţul aurului şi argintului au scăzut drastic pe pieţele de profil, astfel că nu cred că mai sunt şanse reale ca acest proiect să meargă mai departe.
–  Totuşi, statul român, nu poate face nimic să exploateze, cum a făcut-o şi în trecut, o cantitate mult mai mică, de 2-3 tone pe an, astfel încât să dea de lucrul celor câteva sute de mineri ce mai există în zonă la ora actuală?, am întrebat eu.
– Nu prea cred, deoarece, din câte ştiu eu, pentru dreptul de preemţiune pe care l-ar avea Banca Naţională a României, a făcut, şi poate să facă o ofertă în lei, astfel că la preţurile actuale la care au ajuns aurul şi argintul pe pieţele internaţionale, nu mai rentează din punct de vedere economic o asemenea exploatare.
Deşi l-am contrazis, spunându-i că, din câte ştiu eu, conducerea Băncii Naţională ar fi renunţat cu totul la dreptul de preemţiune pe considerentul că România are în prezent o cantitate suficientă de aur în tezaurul său, 103 tone, şi că nu vor mai mult deocamdată, l-am întrebat în continuare:
– Şi atunci, ce se va întâmpla, deoarece statul român a fost deja acţionat în judecată de cei de la Roşia Montană Gold Corporaţion, solicitând, în baza unui arbitraj comercial internaţional, despăgubiri de peste 2 miliarde de euro? Vom ajunge să plătim o asemenea sumă importantă ca despăgubire?
– Da. S-ar putea ajunge şi la asemenea situaţie. Să fim nevoiţi să plătim cu titlu de despăgubiri 2 sau cine ştie, poate chiar 2,5 miliarde de euro! Cu toate că, repet, la nivelul preţului actual al aurului pe pieţele internaţionale, nici ei (consorţiul canadian promotor al proiectului –  n.a.) nu prea cred că ar dori să mai continue proiectul, deoarece ar fi foarte costisitor, deci nerentabil din punct de vedere economic şi pentru ei.

Acum, eu ce să mai zic, aceasta este părerea fostului preşedinte al României, Traian Băsescu. Una ce, dacă se va confirma în viitorul apropiat, nu prea va fi deloc confortabilă pentru noi, românii. Poate că guvernanţii actuali, deşi nu prea am auzit, să aibă alte păreri, şi mai ales soluţii, atât în privinţa reluării mineritului în Apuseni sau oferirea unei alternative roşienilor şi celorlalţi locuitori din zonă, unde la ora actuală şomajul este de circa 80 la sută! Şi, desigur şi în privinţa eventualelor despăgubiri cerute de consorţiul canadian, promotor al proiectului de la Roşia Montană, care, dacă ar trebui plătite, ar seca serios bugetul ţării. În final, aş mai aminti faptul că, iniţial, proiectul prevedea exploatarea zăcămintelor auro-argentifere de la Roşia Montană în baza unei cotaţii de 800 – 900 de dolari pe uncie (o uncie este egală cu 31,1 grame), însă pe parcurs, când au fost prezentate beneficiile acestuia pentru România avea la bază un preţ al aurului de 1500 de dolari pe uncie. Între timp, după cum se ştie, preţul aurului pe pieţele internaţionale a scăzut dramatic. Astfel, dacă în august 2011, aurul avea o cotaţie destul de ridicată, de 1.909 dolari/uncie, în septembrie 2015, a ajuns să aibă o cotaţie de doar 1.119 dolari/uncie pe bursa de la Londra. Iar unii analişti vorbesc de faptul că preţul va scădea şi mai mult, în perioada viitoare, până pe la circa 900 de dolari/uncie!

Tinu MATEŞ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS