abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Actualitate » Tânăr din Roșia Montană reținut de polițiștii din Abrud pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire și alte violențe

Tânăr din Roșia Montană reținut de polițiștii din Abrud pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire și alte violențe

Publicat în 10.09.2018 la ora 14:31

Poliţiştii din Abrud l-au reţinut pe un tânăr din comuna Roşia Montană, ce este cercetat, alături de alţi doi tineri din comună, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi lovire sau alte violenţe. 

La data de 8 septembrie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud, s-au sesizat, din oficiu, cu privire la infracţiunea de tulburarea a ordinii şi liniştii publice, faptă ce ar fi fost comisă de 3 tineri, de 22, 23 şi 26 de ani, în noaptea de 07/08 septembrie 2018.

Din cercetări a rezultat că, în jurul orei 01.00, în timp ce se aflau într-un bar din Abrud, cei 3 ar fi provocat în scandal şi i-ar fi agresat pe doi tineri ce se aflau acolo, iar în jurul orei 04.00, în timp ce se aflau într-un alt bar din Abrud, tânărul de 22 de ani l-ar fi agresat pe un alt tânăr, client al localului.

Faţă de tânărul de 22 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, care a dispus cercetarea sa sub control judiciar.

Cercetările sunt continuate.

Facebook 

Acest articol a fost citit de 671 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.