Rămâi conectat

Actualitate

STATUTUL ELEVULUI 2016: Ce drepturi au elevii, din toamnă, când vor merge la școală | abrudinfo.ro

Publicat

în

Elevii pot merge la școală cu telefoanele mobile, vor putea contesta notele și vor evalua profesorii – prevederi din Statutul elevului | abrudinfo.ro

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordinul nr. 4.472 din 10 august 2016, Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ de stat, particular sau confesional din România.

Potrivit acestuia, din toamnă, elevii vor putea intra la clasă cu telefoanele mobile și le vor putea utiliza cu acordul profesorilor sau în caz de urgență, vor putea veni fără uniformă fără să fie puşi absenţi, dar şi să-şi conteste notele atunci când se simt nedreptăţiţi. Tot în premieră, elevii vor evalua, semestrial, în mod anonim, profesorii. Elevii vor avea inclusiv dreptul să protesteze în şcoală.

elevi Noul statut, pe care elevii vor trebui să-l respecte din toamnă, nu mai permite şcolilor să le impună uniforme, şi chiar îi ajută pe copii să-i schimbe pe profesorii de care sunt nemulţumiţi. Documentul, semnat şi de ministrul Educaţiei, a fost timp de șapte luni în dezbatere publică.

După şapte luni de dezbateri, ministrul Educaţiei a semnat Statutul elevului, un document de sine stătător, cu reguli valabile în orice şcoală din această toamnă.

 Va crea în mod real, mediul în care elevii să poată să-și facă auzită vocea în școală, să se poată implica, să fie cunoscute și recunoscute drepturile și obligatțile pe care le au. În limita respectării legii, ei pot să protesteze și sigur ca rezultatul acestui proces ar putea să fie de la caz la caz îmbunătățirea situației sau respingerea pretențiilor care nu sunt justificate și legitime”, a declarat ministrul Educației.

” Îmi doresc, de asemenea, ca elevii şi profesorii să aibă un dialog activ, sa devină parteneri pentru un bine comun, acela al elevului, pentru că şcoala este despre şi pentru elevi”, a mai spus ministrul Mircea Dumitru.

Vestea bună, pentru părinţii stresaţi că nu au bani de uniforme, este că statutul le permite să-i îmbrace pe copii cu ce au. Pentru elevi, contează mai ales dreptul de a le da ei note profesorilor, anonim.

În momentul în care directorul unității de învățământ are un feedback negativ în mod anonim ar trebui să-și ridice un semn de întrebare. Iar apoi cred că schimbarea profesorilor la clasă este ceva mai ușoară cu ajutorul statutului, dacă mai mult de jumătate din clasă este de acord cu acest lucru”, a subliniat vicepreședinta Consiliului Elevilor din București, Cristina Redai.

Experţii în educaţie atrag totuşi atenţia că nici noul statut nu le oferă elevilor posibilitatea de a-şi construiască singuri trasee de învăţare.

E bine că ei vor fi implicaţi de acum încolo în decizii.Rămâne în continuare o mare problemă în învăţământul primar şi gimnazial, unde elevii nu au capacitatea de a influenţa lucrurile”, a atras atenția președintele Federației Coaliției pentru Educație, Daniel Vișoianu.

Ca şi până acum, Statutul Elevului va fi aplicat în corelaţie cu regulamentul intern al fiecărei şcoli.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, este primul document de acest tip, elaborat în România după 1990, care consacră într-o formă consolidată drepturile şi obligaţiile elevilor. Forma finală s-a conturat în urma dezbaterii publice pe care Ministerul Educaţiei a organizat-o în perioada 17 iunie – 4 iulie. Prevederile Statutului se aplică începând din anul şcolar 2016-2017.

O componentă majoră a acestui document o reprezintă întărirea rolului elevilor în comunitatea şcolară.

Statutul a fost elaborat de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Consiliul Naţional al Elevilor şi alte organizaţii reprezentative ale elevilor şi este fundamentat pe respectarea valorilor comunităţii şcolare şi ale sistemului educaţional. În acest sens au fost avute în vedere accesul liber şi gratuit la educaţie de calitate, libertatea de expresie, dreptul de a beneficia în mod echitabil de resursele materiale şi educaţionale furnizate de sistemul de învăţământ, onestitatea intelectuală, sprijinirea gândirii critice, respectarea demnităţii tuturor membrilor comunităţii şcolare, respectiv deschiderea instituţională pentru schimbări constructive.

Potrivit documentului, drepturile elevilor sunt structurate în 5 categorii: drepturi educaţionale, drepturi de asociere şi exprimare, drepturi sociale, recompense şi alte drepturi. Documentul prevede deopotrivă îndatoriri, interdicţii şi sancţiuni pentru încălcarea de către elevi, în incinta unităţii de învăţământ, a prevederilor statutului sau a prevederilor explicite din actele normative în vigoare.

sursa: digi24.ro, edu.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde

Publicat

în

În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.

Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.

În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.

Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.

Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă

Publicat

în

Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.

Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.

Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.

În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.

Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii

Publicat

în

Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud