Actualitate
Se împlinește un an, de la desemnarea ca spital Covid a Spitalului Orășenesc Abrud

Dintre aceștia, 7 au pierdut lupta cu virusul, iar 19 pacienți au fost transferați la alte spitale pentru că starea de sănătate a acestora s-a agravat și aveau nevoie de îngrijiri speciale. În prezent, Spitalul din Abrud are 30 de paturi destinate pacienților COVID și toate cele 30 sunt ocupate în acest moment.
„Avem un an de când am tratat primul pacient COVID la Abrud. La începutul lunii aprilie 2020, la Ciuruleasa a fost un focar cu 12 cazuri confirmate. Acesta a fost momentul în care DSP Alba a propus ca spitalul nostru să între, în prima linie, în lupta cu acest virus.
Faptul că avem secția de Boli Infecțioase și, mai mult decât atât, secția este într-o clădire separată, independentă față de restul unității, au cântărit mult în luarea acestei decizii.
Momentul în care am preluat primul pacient a fost o reală provocare. Panica era deja creată în toată lumea, aveam informații foarte puține despre modul în care lucrează acest virus și ce măsuri, tratamente sunt eficiente în combaterea lui. Nu am avut nicio clipă emoții că nu vom face față. Știu de ce este în stare personalul din spital, știu cât de capabilă este întreaga echipă, dar lipsa de informații, lipsa acută de materiale de protecție au fost lucrurile care ne speriau.
La început, cea mai mare zbatere a fost, așa cum s-a întâmplat peste tot, să facem rost de materiale de protecție pentru personalul nostru, pentru că eram în situația de a intra în război fără muniție. Nu a fost deloc ușor, dar am avut încredere deplină în toată echipa și și-au demonstrat, fără nicio îndoială, priceperea și dăruirea.
A fost un an în care această luptă a fost prioritate pentru noi, am căutat soluții pentru fiecare situație, am dat, cu toții, tot ce am putut ca să răzbim în această încercare. Din păcate, lupta încă continuă. Suntem obosiți, dar nu predăm armele. Suntem aici să luptăm și sperăm să ieșim cu toții învingători. Asta este prioritatea noastră acum”, a declarat Ionela Anca, Managerul Spitalului Abrud.
Spitalul din Abrud tratează pacienți din zona Munțiilor Apuseni cu o formă de boală ușoară și medie, aceștia fiind repartizați în spitalele suport Covid de specialiștii din cadrul DSP Alba, în colaborare cu medicii care tratează pacienții pozitivi.
Repartizarea în unitățile spitalicești a pacienților se face în funcție de forma de boală pe care o au aceștia, motiv pentru care unii locuitori ai orașului, testați pozitivi, au fost tratați în alte spitale, în funcție de necesitățile medicale pe care le aveau.
„Structura organzatorică a spitalului a suferit și ea câteva modificări în decursul acestui an. Pe parcursul sării de urgență, internările au fost limitate conform Ordinului 555/2020. În luna iunie 2020, a fost trimisă către DSP Alba o solicitare pentru a primi avizul de funcționare a spitalului atât pe Covid, cît și non Covid. Am primit avizul la 1 iulie 2020, dar la finalul lunii iulie numărul de cazuri au crescut iar și a trebuit să ne reorganizăm ca spital Covid până în septembrie 2020.
În acest moment, spitalul are 30 de paturi disponibile pentru pacienții Covid, iar celelalte secții: chirurgie generală, obstetrică ginecologie, ORL, recuperare medicină fizică și belneologie, funcționează pentru tratarea pacienților non Covid. Pe lângă acestea, din 15 februarie 2021, în clădirea unde era compartimentul de pediatrie, s-a deschis centrul de vaccinare pentru etapa a II a.
Acesta este încă un pas uriaș pe care îl putem face în combaterea acestei pandemii și am insistat să putem avea și aici un centru de vaccinare, cu atât mai mult cu cât dispuneam de toată logistica necesară”, a completat managerul spitalului.
Pentru modernizarea și dotarea Spitalului din Abrud sunt în derulare, în acest moment, 2 proiecte pe fonduri europene. Primul proiect, Reabilitare, modernizare, dotare și extinderea ambulatoriu cu înglobare clădire C8 (propusă pentru schimb de destinașie din magazie în amblatoriu) și amenajare incinta, are o valoare totală de 10.699.922 lei.
Cel de-al doilea proiect, Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, a fost depus la data de 14.09.2020 și semnat pentru finanțare pe 5 aprilie 2021. Valoarea totală a proiectului este de 8.697.640,77 lei și vizează achiziția de aparatură medicală, echipamente de protecție, dezinfectanți, stație prodcere oxigen, sistem de testare automată RT-PCR pentru COVID 19 și alte virusuri respiratorii.
Actualitate
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
Nume de femei și bărbați care își sărbătoresc onomastica în Duminica Floriilor 2026 | abrudinfo.ro
Nume de fete și băieți care se sărbătoresc de Florii :Cei mai mulţi romani care îşi sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 334.734 
Printre bărbaţii care îşi serbează ziua numelui de FLORII se număra şi cei cu numele Trandafir – 2.418, Bujor – 1.554, Floricel – 924, Margarit – 695 şi Crin – 214.
Din totalul fetelor si femeilor cu nume de flori, 146.268 se numesc Viorica, 128.844 – Florentina, 92.668 Florica, 87.202 Floarea, iar 79.753 Florina.
În duminica Floriilor vor fi aniversate şi persoane cu nume de flori mai rar întâlnite, precum Garofita – 2.872, Iris – 2.296, Anemona – 878, Micsunica – 646, Romanita – 543, Panseluta – 444 sau Crizantema – 353. Citește și: urări de Florii
Floriile nume de flori sărbătorite de Florii
- Anemona
- Brânduşa
- Camelia
- Codrin
- Codrina
- Codruţ
- Codruţa
- Crăiţa
- Crenguţa
- Crina
- Crinu
- Crinuţa
- Crizantema
- Dalia
- Delia
- Floarea
- Flora
- Florenţa
- Florentin
- Florentina
- Florica
- Florin
- Florina
- Garofiţa
- Gentiana
- Gherghina
- Iasmin
- Iasmina
- Iris
- Lăcrimioara
- Laur
- Laura
- Laurenţiu
- Laurian
- Lauriana
- Malina
- Margareta
- Micsunica
- Mugurel
- Narcis
- Narcisa
- Panseluţa
- Romaniţa
- Roza
- Rozalia
- Trandafira
- Violeta
- Viorel
- Viorela
- Viorica
- Zambila
- Zambilica
Branduşa – Floarea dragostei şi a pasiunii. Se spune ca persoanele care poarta acest nume pun multa pasiune in ceea ce fac, se remarca prin putere si curaj.
Margareta – Provine din limba latina şi înseamnă: perla.
Malina este un nume care provine din limba romana si înseamnă: malin. Mălinul (Prunus padus) este un arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe
Actualitate
Peste 80 de persoane au participat la întâlnirea comunitară din cadrul campaniei „Alege viața! Nu dependența!”, desfășurată la Abrud
Joi, 2 aprilie 2026, începând cu ora 12.30, la „Școala de Aplicație” din Abrud, a avut loc o nouă întâlnire comunitară din cadrul campaniei „Alege viața! Nu dependența!”, care a reunit peste 80 de participanți – părinți, cadre didactice și oameni ai comunității, alături de reprezentanți ai instituțiilor județene partenere, într-un dialog despre prevenirea dependențelor și despre felul în care intervenția timpurie poate schimba un drum înainte ca acesta să se frângă.
Întâlnirea s-a deschis cu mesajul viceprimarului orașului Abrud, Narcis-Romeo Avram-Jurca. Domnia sa a mulțumit pentru inițiativă și a subliniat, simplu și direct, cât de mult contează ca o comunitate să rămână împreună atunci când apar semnale de risc. A fost un îndemn la implicare și la responsabilitate, dar și la curajul de a pune întrebări reale, fără ocolișuri, acolo unde familiile se lovesc de dificultăți.
Apoi, părintele Avram Matei, coordonatorul Centrului de Zi pentru Copii cu Dizabilități „Sf. Ierarh Nicolae” din Abrud, a vorbit despre dependență ca dependență de substanțe și dependență comportamentală, subliniind că lupta nu începe cu etichete, ci cu iubire, prezență și sprijin la timp. Folosind imaginea sculptorului care eliberează forma din piatră, a subliniat că, uneori, datoria familiei și a comunității este să îndepărteze, pas cu pas, ceea ce apasă asupra omului, până când acesta își regăsește libertatea, iar când povara pare prea grea, credința și dragostea față de aproapele rămân sprijinul care nu lasă pe nimeni în urmă.
Momentul atelierelor a fost partea practică a întâlnirii: trei grupuri, trei situații și răspunsuri construite împreună. Pentru dependența de ecrane, doamna Felicia Croitoru (Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Alba), doamna Ioana Băbuț (Consiliul Județean Alba), domnul Claudiu Dușa (Centrul de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor Alba) și doamna Iulia Boancheș (Inspectoratul de Poliție Județean Alba) au așezat întrebările părinților pe pași clari: limite care protejează, dialog și intervenție la timp.
În cadrul atelierului dedicat consumului de alcool și tutun, doamna Larisa Tecșa (Inspectoratul de Poliție Județean Alba) și doamna Mihaela-Nadia Sava (Centrul de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor Alba) au vorbit direct despre semnalele de alarmă și despre cum pot fi evitate extremele care rup relația. În cel de-al treilea atelier, consacrat subiectului consumului de canabis, doamna Cosmina Mariș (Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane), domnul Paul Georgiu (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba), doamna Nicoleta Lazăr (Consiliul Județean Alba) și doamna Cristina Beșleagă (Direcția de Sănătate Publică Alba) au subliniat diferența dintre „curiozitate” și un risc care schimbă funcționarea de zi cu zi, insistând asupra întrebărilor potrivite și a sprijinului cerut fără întârziere.
În încheiere, întâlnirea a transmis un mesaj clar: prevenția înseamnă atenție, prezență și reacție la timp. La Abrud s-a vorbit deschis despre faptul că un copil are nevoie nu doar de reguli, ci și de relații care îl țin în siguranță; nu doar de avertismente, ci și de adulți care știu să intervină cu echilibru, înainte ca lucrurile să se agraveze. Acolo unde familia, școala și instituțiile lucrează împreună, viața rămâne alegerea cea mai puternică.
Campania este derulată în cadrul proiectului „Copii pentru viitor! – Program de suport pentru copil și familie” (SMIS 329525), finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Șona.
Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Actualitate
Posibilă explicație pentru prețul ridicat al apei potabile, în Abrud: „Drumul” ei începe după Cercul Polar, într-un râu din Norvegia, potrivit unui videoclip postat de APA CTTA
Recent, compania de apă din județul Alba – APA CTTA S.A. a postat pe pagina de Facebook un videoclip despre „drumul apei, de la captare la robinet”. În primele imagini se poate observa un râu care curge repede, peste pietre imense, șlefuite de ghețari nordici, într-un peisaj specific de tundră, cu pini rari.
Ce mai, cadrele sunt cu adevărat spectaculoase: apă limpede, pură, rapidă, sălbăticie, un vibe de documentar, mai ceva ca la BBC, în care, dintr-un moment în altul, te aștepți să apară și un viking. Videoclipul îl puteți vizualiza mai jos:
Nu știm dacă acele cadre au zguduit robinetele din Alba, dar pe ele scrie, cuvânt cu cuvânt: „drumul apei, de la captare la robinet”, firește, fiind vorba de apa din județul Alba.
Numai că primele cadre nu au nici cea mai mică legătură cu Alba, respectiv cu Valea Sebeșului. Ele sunt decupate dintr-un video postat de un cetățean indian pe Pixabay.com AICI.
Practic, imaginile respective nu au nicio legătură cu apa din județul Alba, cu „drumul apei, de la captare până la robinet”, așa cum pompos se titrează. Ele sunt imagini de pe un râu, într-adevăr spectaculos, din Norvegia, din apropierea unui punct de belvedere, din interiorul Cercului Polar.
E adevărat, după câteva secunde de Norvegia autentică, povestea se mută brusc în Alba, dar, totuși, putem pune o întrebare ironică: posibila explicație a prețului mare al apei din Alba și al serviciului de canalizare, este că drumul ei începe în Norvegia, în interiorul Cercului Polar?!
Mai jos puteți observa cadrele din cele două video-uri, care se suprapun perfect:
Prețul apei din Alba este aproape de nivelul celui din Norvegia; diferența o reprezintă doar salariul mediu net, circa 900–1000 de euro în România și 3.500–4.000 în Norvegia.
Am încercat să ne lămurim de ce apar aceste cadre de pe un râu din interiorul Cercului Polar într-un video al APA CTTA Alba, care face referire strict la apa din Alba. Inițial, atât purtătorul de cuvânt de la APA CTTA, cât și directorul Ștefan Bardan, care a fost foarte amabil, ne-au asigurat că toate imaginile provin de pe Valea Sebeșului, din județul Alba. Mai mult, directorul ne-a explicat că video-ul este realizat de o companie din București, care a câștigat o licitație publică, într-un proiect pe fonduri europene.
Ulterior, după ce i-am spus că primele cadre nu au nicio legătură cu Alba și sunt cu un râu din interiorul Cercului Polar din Norvegia, Ștefan Bardan și-a nuanțat răspunsul, afirmând că este un simplu video de promovare, în care pot fi montate orice cadre, și că cel din cadrul proiectului pe fonduri europene va fi realizat separat.
Indiferent că este realizat pe un proiect european sau ca un video de promovare, este cel puțin hilar ca, pe câteva cadre dintr-un râu din Norvegia, să scrii „drumul apei de la captare până la robinet”. Apa pe care o captează, care ajunge, în final, la robinetele locuitorilor din județul Alba, este din acel râu din Norvegia?!
Până la următoarea producție, care ar putea fi filmată tot în Norvegia sau, de ce nu, poate în Islanda, pentru diversitate, îi sfătuim pe locuitorii din Alba să consume apa în mod responsabil. Nu de alta, dar, la prețurile actuale, fiecare pahar cu apă vine nu doar cu hidratare, ci și cu un mic tur virtual al râului Luonosjåhkå.
PS: Chiar dacă pare incredibil, un om care a bătut județul la pas, fără să îi sugerăm nimic, în momentul în care i-am arătat video-ul, a spus clar că primele cadre nu sunt din județul Alba și de pe Valea Sebeșului. Este vorba de Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba!
-
Din Județacum 4 ore
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum o săptămână
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luni
Amenzi de peste 5.800 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza localității Roșia Montană
-
Actualitateacum 2 luni
Un medic endocrinolog și un otorinolaringolog s-au alăturat echipei medicale a Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Economieacum 3 luni
În acest an, Cupru Min Abrud va livra 45.000 tone de concentrat de cupru către gigantul mondial Glencore (Elveția)
-
Știri din zonăacum 2 luni
Bărbat de 34 de ani din Mogoș reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,90 mg/l, pe o stradă din Blaj

