abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Știri din zonă » Roşia Montană la ceas aniversar: 1885 de ani!

Roşia Montană la ceas aniversar: 1885 de ani!

Publicat în 06.02.2016 la ora 11:00

rosiaNu spunem o noutate atunci când afirmăm că singura localitate din ţara noastră care îşi are precizată atestarea este Roşia Montană.

În antichitate, clasica aşezare era cunoscută sub toponimul Alburnus Maior, loc în care, după anexarea Daciei la Imperiul Roman, a luat fiinţă un important centru de minerit aurifer, cu o populaţie eterogenă alcătuită din colonişti, între care cei mai numeroşi şi cunoscuţi (din surse epigrafice mai ales) au fost cei de obârşie illiră, aduşi ca specialişti în depistarea, căutarea şi exploatarea „metalului galben”. De-a lungul timpului, aici s-au pus în evidenţă numeroase descoperiri arheologice (pe care le-am dori continuate!) ce fac parte din patrimoniul imobil (galerii spre exemplu) şi mobil (artefacte arheologice de toate categoriile), multe dintre ele incluse între piesele din tezaurul nostru naţional. Nu este intenţia noastră, aici şi acum, să insistăm asupra exploatărilor aurifere de aici sau din alte zone ale Munţilor Apuseni, a detaliilor privind aşezările de aurari antici, ale organizării acestora, ale vieţii cotidiene, ale celor ce trudeau în minele săpate sub masivele stâncoase ale anticului Alburnus, ori ale metodelor de lucru, despre fiecare în parte şi toate la un loc existând numeroase lucrări de specialitate ce au început să apară încă din antichitate (vezi Plinius Maior “Naturalis Historia”) şi ulterior în veacurile XVII – XX (a se vedea “Repertoriul Arheologic al judeţului Alba”, Alba Iulia, 1995 şi V. Moga, „Aurul la români”, Ed. Napoca Star, 2004, cu întreaga bibliografie asupra aurului în lumea romană). Fără exagerare, cele mai importante descoperiri prin care Alburnus Maior a intrat în atenţia lumii ştiinţifice sunt tripticele sau tăbliţele cerate, un număr de 25 (câte au ajuns până la noi) piese de însemnătate majoră pentru cunoaşterea unora din aspectele vieţii cotidiene considerate, prin bogăţia informaţiilor pe care le conţin şi transmit, primele acte juridice din ţara noastră. Descoperite între anii 1786-1865 în câteva din galeriile antice de pe teritoriul Roşiei Montane, tăbliţele, acoperind cronologic intervalul 131-167, au ajuns de-a lungul timpului, în posesia unor colecţionari transilvăneni, în vreme ce altele au intrat în patrimoniul muzeelor din Aiud, Alba Iulia, Blaj, Cluj, Budapesta, Viena şi Berlin. Tăbliţele (tripticele) au fost realizate din trei plăcuţe dreptunghiulare din lemn, peste care s-a turnat o peliculă subţire din ceară, suport pentru înscrierea cu litere cursive a unor texte redactate în limba latină sau greacă (un singur exemplar). Conţinutul actelor cuprinde contracte de împrumut, de vânzare-cumpărare, de închiriere a forţei de muncă, precum şi texte referitoare la înfiinţarea unor asociaţii cămătăreşti sau de întrajutorare (în caz de deces) etc. Cea mai timpurie dintre tăbliţe datează din 6 februarie 131, deci de 1885 de ani, fiind descoperită în 1854 în galeria Ohaba – Sf. Simion de sub masivul Cârnic; are dimensiunile de 13,7 x 6,8 cm şi se păstrează actualmente la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. Din textul păstrat lacunar reiese că actul a fost redactat şi încheiat la Alburnus „actum Alburno Maiori” (este deci prima semnalare scrisă a toponimului antic al Roşiei) în a 8-a zi dinaintea Idelor lunii februarie ( = 6 februarie), în vreme ce la Roşia erau consuli Pontianus şi Rufinus. Partea lizibilă permite încadrarea tripticului în categoria contractelor de muncă a unor mineri illiri, neştiutori de carte (ca şi marea majoritate a confraţilor lor), cu antroponimele Verzo, fiul lui Beusas, Dasius fiul lui Verzon, Beusatis şi Beusas care apelează, pentru întocmirea actului, la juristul (notarul) Valerius Firmus, cetăţean roman stabilit aici. Nu putem şti, dată fiind starea de conservare a tăbliţei, ce clauze cuprindea actul în discuţie, dar, având în vedere texte cu conţinut asemănător (cel mai complet a fost încheiat la 20 mai 164), ne gândim la o închiriere a forţei de muncă, prin care contractanţii se obligă faţă de arendaşii minelor de aur, să execute o muncă de calitate în galeria/galeriile acestor intermediari între procuratorii aurariarum (cu birourile lor de la Ampelum Zlatna, sediul administraţiei aurifere din provincia Dacia) şi fiscul imperial. Textul tăbliţei cerate încheiat la Alburnus Maior la data de 6 februarie 131, repetăm, acum 1885 de ani, este, în opinia noastră, plin de semnificaţii; să le enumerăm succint pe rând. Actul dovedeşte că la un sfert de veac de la cucerirea Daciei (anul 106), aurul Daciei, în cazul de faţă cel ce se găsea răspândit sub masivele Cârnic, Cetate, Orlea ş.a., a început să fie exploatat la suprafaţă, cât şi în galerii săpate în roca dură, deschise prin încălzire cu foc şi dislocate cu apă şi/sau oţet (ignum et acetum), tehnică minieră răspândită şi în alte provincii bogate în aur (Hispania, Gallia, Brittania). În al doilea rând, actul de faţă, ca să mă rezum doar la el, ilustrează faptul că, încă de la debutul stăpânirii romane a zonei aurifere, aici au fost colonizaţi oficial colonişti illiro-dalmatini, recunoscuţi specialişti în exploatarea şi valorificarea resurselor aurifere şi argintifere, cei care au adus cu ei noi tehnici în mineritul aurifer, organizarea în comunităţi cu numele unora din seminţiile semnalate epigrafic: BARIDUŞTI, PIRUŞTI, SARDEATES etc., cu conducători numiţi principes, cu dezvoltarea unor aşezări – VICIr sau KASTELLA – în care locuiau împreună cu familiile lor, cons­truindu-şi locuinţe, temple şi necropole în care predominant a fost ritul incineraţiei (7 asemenea necropole au fost investigate în cadrul Proiectului de cercetare arheologică Alburnus Maior derulat între 2000-2006, stopat între timp!). Nu în ultimul rând, tăbliţa ce menţionează explicit vechimea toponimului ALBURNUS MAIOR, la care se adaugă celelalte triptice ascunse în galeriile roşiene, artefactele arheologice numeroase şi variate, cantitatea de metal preţios ce lua drumul spre APULUM şi de aici spre ROMA, viaţa cotidiană a celor angrenaţi în exploatarea aurului l-au determinat pe întemeietorul arheologiei româneşti Vasile Pârvan să califice, desigur metaforic, Alburnus Maior drept „oraş californian de civilizaţie internaţională”.

Acest articol a fost citit de 118 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.