abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Administrație » Reparaţii de primăvară pe mai multe străzi centrale din Abrud

Reparaţii de primăvară pe mai multe străzi centrale din Abrud

Publicat în 16.04.2017 la ora 10:00

Străzile Republicii, Detunata, Crișan, Ion Buteanu, Locotenent Anca Virgil, Piața Cuza Vodă și Piața Eroilor sunt arterele de circulație din orașul Abrud care au intrat în reparații curente în aceste zile, după cum ne-a declarat primarul localităţii, Nicolae Simina.

Astfel, marți seara, traversând orașul Abrud, am întâlnit pe străzile principale din centrul orașului numeroase gropi, unele destul de mari și care nu mai puteau fi ocolite cu mașina, ce păreau a fi făcute de curând. Ulterior, pe strada Detunata am întâlnit o echipă de muncitori care spărgeau și strângeau cu mai multe utilaje asfaltul vechi, însoțiți de un echipaj de poliție ce dirija traficul și câteva persoane din administrația publică: primarul Nicolae Simina, viceprimarul Dorel Gheorghe Pașca și consilierul județean Dorel Tomuș. Primarul a declarat că lucrările ar trebui să fie finalizate în aceste zile, înainte de Învierea Domnului.
Deoarece iarna trecută a fost destul de grea, lăsând urme adânci mai ales pe drumurile din Țara Moților, reparații curente se impun a fi realizate și pe alte drumuri din această zonă, atât pe cele naționale, județene, comunale, vicinale, cât și pe străzi din numeroase localități de aici.

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 157 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.