Rămâi conectat

Știri din zonă

Programul „Adoptă o Casă la Roşia Montană”, nominalizat pentru Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană

Publicat

în

Programul „Adoptă o Casă la Roşia Montană”, inițiat în 2012 în parteneriat cu comunitatea locală interesată de protejarea patrimoniului şi a drepturilor membrilor comunităţii, a fost nominalizat pentru Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană – Premiul Mies van der Rohe 2022.

„Este o veste care ne bucură enorm şi care ne aşază într-o companie foarte selectă de proiecte europene de excepţie. Această nominalizare acordată unui program dedicat patrimoniului şi comunităţii, cu o puternică componentă participativă (dar şi una educativă) este un semnal valoros că pentru Europa patrimoniul, restaurarea, întoarcerea către necesităţile şi resursele comunităţii sunt componente valoroase ale fenomenului arhitectural contemporan”, au transmis reprezentanţii ARA, cei care derulează acest program de salvare a patrimoniului cultural şi a comunităţii tradiţionale de la Roşia Montană.

Programul a fost iniţiat în 2012 în parteneriat cu comunitatea locală interesată de protejarea patrimoniului şi a drepturilor membrilor comunităţii de la Roşia Montană şi stabileşte o conexiune între proprietarii locali ai clădirilor istorice care doresc să trăiască în continuare în zonă şi persoane sau organizaţii care doresc să contribuie prin donaţii sau voluntariat la protejarea, cunoaştere şi recunoaşterea patrimoniului cultural al zonei.

Fac obiectul acestui proiect toate locuinţele miniere vernaculare, bisericile sau edificiile publice din Roşia Montană şi împrejurimi. Nouă obiective-proiect din Roşia Montană sunt astăzi în diferite faze de intervenţie prin intermediul acestui program.

„Patru au fost finalizate sau preluate de beneficiar. Cele două predate sunt casa parohiala greco catolică pentru care Institutul Naţional al Patrimoniului a iniţiat procedura de finanţare a lucrărilor şi Casa Petri, una dintre primele intervenţii aici şi care s-a bucurat de aportul consistent al proprietarului, care apoi s-a implicat, inclusiv financiar în intervenţiile noastre şi pe alte obiective. Casa parohială unitariană, şi ea în stadiu avansat de finalizare şi utilizată deja de ani buni, este cumva o situaţie ideală: o clădire istorică folosită integral pentru comunitate (locală sau extinsă) – de la găzduirea activităţilor cu voluntari Adoptă o casă, până la cele ale Cercetaşilor din localitate şi recent, amenajarea unui spaţiu dedicat elevilor care doresc să participe la şcoala online şi nu au infrastructura necesară acasă – toate acestea în strânsă colaborare cu comunitatea locală”, spune Claudia Apostol, arhitectă şi membră fondatoare a Asociaţiei ARA.

Pe lângă clădiri istorice sau biserici, asociaţia şi-a propus să restaureze şi Lapidariumul Muzeului Mineritului. ”Este un program dinamic, adaptat la urgenţe şi resurse, mult subdimensionat, din păcate, faţa de nevoile imense pe care le are patrimoniul Roşiei Montane”, afirmă Claudia Apostol.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Starea lucrărilor la podul de peste râul Abrud, de la Cărpiniș. Ce soluție ocolitoare a fost aleasă

Publicat

în

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a verificat, joi, 28 mai 2026 în teren stadiul lucrărilor la investiția privind podul peste râul Abrud, de pe DN 74A, din localitatea Cărpiniș, comuna Roșia Montană, accentul fiind pus pe finalizarea rutei ocolitoare și pe etapele următoare ale proiectului.

Potrivit reprezentanților executantului și ai instituțiilor implicate, lucrările la varianta ocolitoare vor fi finalizate vineri, 29 mai 2026, ceea ce va permite desfășurarea în condiții de siguranță a următoarelor intervenții din șantier. În cursul săptămânii viitoare vor fi montați parapeții de protecție și va fi realizată semnalizarea rutieră aferentă.

Totodată, de miercuri, 3 iunie 2026 vor începe lucrările de dezmembrare a fostului pod, etapă importantă în cadrul investiției de refacere a infrastructurii rutiere din zonă.

În teren au fost analizate și lucrările executate până în prezent. Până acum au fost realizați aproximativ 100 de metri de zid de sprijin din gabioane în albia râului, urmând să mai fie executați încă aproximativ 40 de metri.

Conform datelor prezentate de constructor, stadiul fizic al investiției a ajuns la aproximativ 20%, lucrările fiind în graficul de execuție stabilit prin contract. Termenul prevăzut pentru finalizarea proiectului este de 6 luni.

Prefectul Nicolae Albu a subliniat importanța monitorizării permanente a lucrărilor de infrastructură rutieră, astfel încât investițiile aflate în derulare să fie realizate în condiții de siguranță și cu respectarea termenelor asumate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 54 de ani din Bucium găsit decedat pe marginea drumului care face legătura între centrul comunei și Valea Seșii

Publicat

în

Duminică, 10 mai 2026, în jurul orei 18.20, Poliția Orașului Abrud a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 58 de ani, din comuna Bucium, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe marginea drumului care face legătura între centrul comunei Bucium și satul Valea Seșii, se află o persoană inconștientă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat, într-un canal de colectare a apei pluviale, trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Bucium.

La o examinare preliminară, trupul nu prezenta urme de violență, fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului de 54 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

În zilele de 23 și 24 mai 2026 are loc Sărbătoarea Narciselor, la Negrileasa. Vezi programul manifestărilor

Publicat

în

Serbarea Narciselor de la Negrileaza are loc în zilele de 23 și 24 mai 2026, în comuna Bucium. Printre evenimentele pregătite se numără diferite momente artistice și un Concurs Gastronomic.

„Ocrotiți narcisele și mediul lor! Veniți cu demnitate și respect față de natură. Amintirile arată mult mai bine în fotografiile din telefon decât în buchete care se ofilesc în două zile. Protejați mediul și haideți să fim un exemplu de civilizație! Vă mulțumim!”, au transmis organizatorii.

• Program complet Serbarea narciselor de la Negrileasa 2026

Sâmbătă, 23 Mai: Seara amintirilor

Ora 17:00 – Pe vechea scenă de la Negrileasa, plină de amintiri, urcă Gabriela Bolunduț și formația.
Ora 18:10 – Moment artistic grupul vocal Aurarii Comuna Bucium
Ora 19:00 – Invitat special: Georgiana Stănus.
Ora 20:00 – Muzică ambientală și socializare sub cerul liber.
Ora 22:30 – Încheierea programului de sâmbătă.

Duminică, 24 Mai: Spectacolul de gală

Ora 10:00 – Deschiderea in sunet de tulnic
Ora 10:05 – Cosmin Marta suite la taragot
Ora 10:25– Ansamblul „Țarina” Cuprumin Abrud.
Ora 10:50 – Denisa Macavei (interpret local).
Ora 11:05 – Aura Petricele (interpret local).
Ora 11:20 – Ansamblul „Aurarii” al comunei Bucium.
Ora 11:50 – Cosmin Marta, Florica Tomoiagă și formația (revenire după mulți ani pe scena de la Negrileasa).
Ora 12:35 – Doinel Handoreanu (pentru prima dată la Negrileasa).
Ora 13:25 – Tinu Vereșezan (debut pe scena din poiana narciselor).
Ora 14:20 – Invitat Special: DETI IUGA (revenire așteptată; sperăm la o vreme însorită pentru un spectacol memorabil!).
Ora 15:30 – Încheierea sărbătorii, premierea câștigătorilor de la concursul gastronomic și cuvinte de mulțumire.

Accesul s-a îmbunătățit considerabil! Din drumul Transapuseana, prin satele Poieni și Valea Negrilesii, veți găsi drum asfaltat în zonele dificile și porțiuni pietruite ușor de parcurs până sus, la Negrileasa, potrivit muntii-apuseni.eu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud