Actualitate
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște | abrudinfo.ro
Obiceiuri, traditii și superstitii populare românești de Paște | abrudinfo.ro
Sărbătoarea Sfintelor Paști este cea mai mărită şi solemnă dintre sărbătorile anului, care aduce omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.
Obiceiuri, traditii și superstitii de Paşte

Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii între zilele de sâmbătă şi duminică, oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, îşi pun straie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică unde preotul, cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de credincioşi, iese cu lumânarea aprinsă şi înconjoară biserica de trei ori. Când preotul rostește „Christos a înviat!” toţi cei prezenţi la acest serviciu religios spun: „Adevărat a înviat!”, răspunsul fiind recunoaşterea tainei Învierii. Cu lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă şi face o cruce mică pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, pe care o va păstra tot restul anului. Oamenilor le este permis să mănânce bucatele (pasca/pâinea, ouăle roşii, carnea de miel, sarea şi vinul) abia după ce acestea se sfinţesc şi după ce fiecare persoană participă la Liturghie.
*Obiceiuri de Paşte în regiunile României
Ca orice mare eveniment creștinesc sărbătorit în țara noastră avem și de această dată obiceiuri moștenite din vremuri străvechi, în funcție de regiune:
În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, şi a fost furată, sunt pedepsiţi că a doua zi să dea un ospăţ, adică mâncăruri şi băuturi din care se înfrupta atât “hoţii”, cât şi “păgubaşii”. Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reuşit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospăţul.
Probabil cel mai de notorietate obicei e cel din zona Transilvaniei, cunoscut sub numele de „stropit”. Potrivit acestuia – preluat de la maghiari – băieţii merg în familiile în care există o fată sau mai multe, pe care le stropesc cu parfum, „ca să nu se veştejească”. „Stropitul” este păstrat şi azi şi reprezintă un bun prilej pentru o reîntâlnire cu prietenii, şi, în fond, de distracţie.
În Ţara Bârsei, în jurul Brasovului, se face o petrecere care adună întreaga comunitate – obiceiul Junii Brasovului. Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de calusari sau de colindători, cu vătaf şi casier, strâng ouă de la tinerele fete, după care se merge către Pietrele lui Solomon, la picnic, unde vor avea loc întreceri. Cea mai cunoscută şi îndrăgită dintre ele este aruncarea buzduganului.
Citește și: Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
În zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebeşte prin complexitatea simbolurilor, a credinţei în puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvântare a bucatelor. În zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşază în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteze bucăţele din coşul pascal. În faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş, după orânduiala strămoşilor. În coşul acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în rău pentru a alunga secetă), sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), faina(pentru că rodul graului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şuncă, brânză, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfecla roşie cu hrean, şi prăjituri. După sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşti se continua în familie.
Un foarte frumoas obicei se păstrează în Maramureş, zona Lăpuşului. Dimineaţa în prima zi de Paşti, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor “Sărbători fericite!”. La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru că în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului.
La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonoc şi cocoşi albi. Cocoşii sunt crescuţi anume pentru împlinirea acestei tradiţii. Ei vestesc miezul nopţii: datina din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocos canta primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casa lui va fi belşug. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci
*Tradiții de Paște în unele zone din România
În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti (vin+pâine sfinţite). În meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după acestea se continua masa cu friptură de miel.
În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spala pe fată în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele. Flăcăii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a îşi arăta consimţământul la sentimentele lor, trebuie să le oferă un ou roşu.
Citește și: Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor
În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii se pune un ouă roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monezi, copii trebuie să şi clătească fata cu apă şi să şi atingă obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogăţii. O altă tradiţie de pe malurile Prutului cere ca oul de Paşti să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate neapărat pe drum.
*Credințe și Superstiții de Paște
– La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca şi apa, are un rol purificator.
– În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.
– Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări.
– În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea buna în restul anului.
– Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate.
– În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.
Citește și: Mesaje de Paștele catolic și protestant. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
– Pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele peste an.
– Cocoşul sfinţit de Paşti se credea a fi o sursă de belşug, sănătate şi dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoşi la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cânta primul cocoşul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoşii erau daţi de pomană săracilor.
– La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.
– Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, te vei întâlni în lumea cealaltă.
– Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.
– De Paşti se aşeză o bucăţică de fier sub prag, ca o protecţie pentru casă.
– Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.
– De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi.
– Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în rai.
– Copii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.
Actualitate
Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde
În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.
În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.
Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.
Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.
Actualitate
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.
Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.
Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.
În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.
Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
Actualitate
Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii
Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
-
Știri din zonăacum 3 luni
Intervenție a pompierilor din Câmpeni în localitatea Valea Bârnii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință
-
Administrațieacum 3 luni
Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Învățământ-Culturăacum 3 luni
Premii importante pentru elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie


