Economie
O mână de mineri din Roşia Montană s-au întâlnit cu ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop, la Alba Iulia

Pe ordinea de zi a şedinţei, la punctul doi s-a prezentat situaţia minieră din localitatea Roşia Montană. Subiectul a fost prezentat de Cristian Albu, preşedintele Sindicatului „Viitorul Mineritului” Roşia Montană, alături de care au participat peste 10 mineri din localitate. „În primul rând vreau să aduc mulţumiri domnului ministru, domnului prefect, domnului subprefect, domnului deputat Dîrzu, pentru atenţia pe care ne-au acordat-o de fiecare dată când le-am cerut ajutorul.
Am văzut zilele trecute în presa centrală o declaraţie referitoare la mineritul din Roşia Montană, făcută de Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, care spunea că oamenii din această zonă ar putea să se întreţină din turism şi comercializarea fructelor de pădure. Nu poţi să pui oameni care toată viaţa au lucrat în mină să treacă la aceste lucrări. Eu nu înţeleg cum poţi vorbi de Roşia Montană dacă tu nu ai fost la faţa locului să vezi cum se trăieşte. Vă rugăm, domnule ministru, să ne facilitaţi un dialog cu doamna Gavrilescu şi să duceţi cuvântul nostru în Guvern, pentru că acest proiect nu are nevoie de o lege specială, ci de o asumare”, a precizat Cristian Albu. Aşa cum am amintit anterior, la această întâlnire au luat parte şi câţiva mineri din Roşia Montană, unii dintre aceştia care încă mai au contract cu Gold Corporation, alţii disponibilizaţi. Toţi i-au solicitat lui Liviu Pop să le transmită doleanţele la nivel înalt şi să existe dialog asupra acestei probleme, catalogată una gravă de toţi participanţii de ieri de la şedinţă. „Domnule ministru, eu am 18 ani de mină, nu ştiu să fac altceva. Am ajuns să fim disperaţi şi să cerşim un loc de muncă pentru a ne putea hrăni copiii, pentru a-i ţine în şcoli. Ce să facem, să spargem pietre să le dăm să mănânce? Este foarte clar că în această zonă nu sunt alternative!”, a precizat un miner. Un alt coleg de-al acestuia a susţinut că: „Ne-am săturat să ne confruntăm cu problema locurilor de muncă. Să vină toată lumea să vadă cum trăim noi. Nici agricultură nu putem să facem în acest loc. Dacă situaţia nu se va rezolva, zona se va depopula”. Unul dintre mineri, care a luat parte şi la vizita premierului Victor Ponta la Mina Cătălina, i-a cerut lui Liviu Pop să îi transmită prim-ministrului să treacă la fapte. „Rugaţi-l pe domnul prim-ministru să facă ceva pentru noi, să facă ce ne-a promis. Din aceste dispute politice noi avem de suferit. Nu suntem singura ţară care ar folosi cianură pentru extracţia aurului”. lPrefect, parlamentar, ministru – pro minerit la Roşia Montană După ce minerii şi-au vărsat „of-ul”, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene, naţionale, cât şi ai Parlamentului şi-au declarat susţinerea faţă de aceştia. „Zona nu are alternative privind locurile de muncă, iar dacă cineva vine să vorbească despre turism şi fructe de pădure, exagerează”, a spus Gheorghe Feneşer, prefectul judeţului Alba. Ioan Dîrzu, deputat ales în Colegiul nr. 5 Apuseni – Teiuş, a declarat că a încercat să caute mai multe soluţii, însă cea mai bună rămâne mineritul. „Nici exploatarea pădurilor, nici turismul şi nici comercializarea fructelor de pădure nu va fi o soluţie pentru această zonă. Ştiu că Societatea Cupru Min are un memorandum depus pentru suplimentarea locurilor de muncă, cu 50 de posturi, dar nici aşa nu s-ar rezolva toate problemele. Dacă nu găsim rapid o soluţie pentru această zonă va fi un dezastru. Este un fenomen grav, se nenoroceşte viitorul. Trebuie să găsim o soluţie legală pentru acești oameni”, a conchis parlamentarul. Ultimul care a luat cuvântul referitor la respectiva problemă a fost ministrul Liviu Pop, care s-a declarat pro mineritului din Roşia Montană şi a afirmat că este la curent cu toate problemele din acest domeniu, având în vedere că a fost ales senator pe un colegiu minier, în Maramureş. „Cu siguranţă o să am o discuţie cu doamna ministru Graţiela Gavrilescu şi vă asigur că veţi fi primiţi în audienţă la dânsa. Eu sunt optimist şi nu mă uit prea mult în spate, pentru că s-ar putea să nu mai văd în faţă. Nu mă interesează ce a fost acum 20 de ani, acum 15 ani, pe mine mă interesează două lucruri foarte importante cu privire la acest subiect şi anume: ce fac persoanele disponibilizate şi care este viitorul acestei zone? Degeaba mă declar pro minerit dacă nu toţi colegii din parlament au această opţiune”, a precizat ministrul Liviu Pop. De asemenea, demnitarul le-a cerut reprezentanţilor AJOFM Alba să ia măsuri şi să încerce să demareze proiecte pentru corectarea situaţiei. „Obligatoriu trebuie găsite soluţii. O să propunem o linie de finanţare specială pentru aceşti oameni. Dar voi, cei din AJOFM Alba, trebuie să găsiţi soluţii, deoarece sunteţi specialişti şi de aceea vă aflaţi acolo. Dar oricâte alternative s-ar căuta, singura soluţie rămâne mineritul! Veniţi cu propuneri la prefect, iar din partea mea veţi avea toată susţinerea. Avem atâtea proiecte despre care noi nu ştim nimic şi nu profităm mai mult de acestea. Noi vom susţine în continuare legea mineritului şi activitatea minieră”, a menţionat Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social. În încheiere, Cristian Albu, liderul Sindicatului „Viitorul Mineritului” Roşia Montană a afirmat că „în jurul acestui subiect s-a creat un fenomen anti Roşia Montană, iar în zonă există un risc ridicat de mişcări sociale”.
Tudor STAN
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 14 aprilie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 7 aprilie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 31 martie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 6 zile
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luni
Amenzi de peste 5.800 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza localității Roșia Montană
-
Actualitateacum 2 luni
Un medic endocrinolog și un otorinolaringolog s-au alăturat echipei medicale a Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Economieacum 3 luni
În acest an, Cupru Min Abrud va livra 45.000 tone de concentrat de cupru către gigantul mondial Glencore (Elveția)
-
Știri din zonăacum 2 luni
Bărbat de 34 de ani din Mogoș reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,90 mg/l, pe o stradă din Blaj
-
Administrațieacum 2 luni
De luni, 16 martie 2026, fermierii din Abrud și Bucium pot depune cererile de plată pentru subvențiile APIA, la Serviciul Centrul Local Câmpeni