Economie
O companie cu sediul în Singapore a depus singura ofertă pentru concentratul produs de compania minieră Cupru Min Abrud

Licitaţia internaţională a fost demarată în luna octombrie 2020, dar încă nu a fost finalizată.
Până la termenul din 17 decembrie 2020 a fost depusă o singură ofertă, din partea companiei Trafigura din Singapore, care a participat la licitaţie şi în alţi ani, fără însă a obţine contractul.
Oferta exploatării miniere de stat din Munţii Apuseni nu a mai fost atât de interesantă ca în anii trecuţi, când au existat mai multe companii interesate să cumpere concentratul de cupru.
În absenţa partenerului tradiţional al celor de la Cupru Min, societatea Ronefer SRL Voluntari, reprezentanţii companiei miniere vor trebui să se mulţumească cu preţul oferit de Trafigura.
Surse neoficiale susţin că valoarea ofertei este mai mică decât cea din 2020, când contractul a fost obţinut de firma din Voluntari. Unul dintre motivele pentru care Ronefer nu a participat la licitaţia ar fi faptul că are de recuperat 12 milioane de lei TVA de la stat.
Comisia de licitaţie a solicitat companiei din Singapore să îşi îmbunătăţească oferta, ultimul cuvând asupra contractului urmând să îl aibă consiliul de administraţie al societăţii. Cupru Min va vinde în 2021 cantitatea de 43.500 tone de concentart de cupru. Anul trecut, o tonă de concentrat a fost vândută cu preţul de 1.253,89 dolari, iar contractul a avut o valoare de peste 55 de milioane de dolari.
Cupru Min Abrud este o companie din domeniul mineritului neferos ce are ca acţionar unic statul român. Societatea a obţinut rezultate pozitive în ultimii ani, în care a realizat investiţii doar prin finanţare proprie. Minerul explotatat din cariera de la Roşia Poieni are un conţinut de 0,37 – 0,4% cupru. În urma prelucrării în cele două linii de flotaţie existente la Uzina din Dealul Piciorului, concentraţia ajunge la 20-21%.
În 2020, exploatarea minieră a investit circa 5 milioane de euro în punerea în funcţiune a unei linii de măcinare. Proiectul nu a condus la o creştere a capacităţii de producţie autorizată a uzinei, estimat la 5.250 tone/zi/linie de măcinare tone/an. Scopul investiţiei a fost punerea în funcţiune a liniei 1 de măcinare ca o alternativă de funcţionare în cazul în care una dintre celelalte două linii nu este funcţională. De asemenea, a iniţiat o investiţie în valoare de 5 milioane de lei pentru ridicarea digului barajului de la Valea Şesei, unde este depozitat sterilul rezultat din procesul de fabricaţie, cu 5 metri.
Cupru Min Abrud este unul dintre cei mai importanţi angajatori din zona Munţilor Apuseni, având circa 600 de persoane cu contract de muncă. În ultimul an contabil, 2019, societatea a înregistrat o valoare a cifrei de afaceri nete de 262,8 milioane de lei şi un profit net de 7,64 de milioane de lei.
sursa: adevarul.ro
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 14 aprilie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 7 aprilie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 31 martie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 6 zile
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luni
Amenzi de peste 5.800 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza localității Roșia Montană
-
Actualitateacum 2 luni
Un medic endocrinolog și un otorinolaringolog s-au alăturat echipei medicale a Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Economieacum 3 luni
În acest an, Cupru Min Abrud va livra 45.000 tone de concentrat de cupru către gigantul mondial Glencore (Elveția)
-
Știri din zonăacum o lună
Bărbat de 34 de ani din Mogoș reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,90 mg/l, pe o stradă din Blaj
-
Administrațieacum 2 luni
De luni, 16 martie 2026, fermierii din Abrud și Bucium pot depune cererile de plată pentru subvențiile APIA, la Serviciul Centrul Local Câmpeni