Rămâi conectat

Economie

Noi investiții la Cupru Min, care asigură stabilitatea haldelor de steril și a iazului de la Valea Șesei

Publicat

în

Cupru Min Abrud va demara un proiect menit să asigure stabilitatea haldelor de steril – ”Captare și canalizare/deviere ape neutre (curate), de pe văile Obârșia și Cuibarului”, care va fi realizat în extravilanul comunei Lupșa.

Prin noua investiție se vor capta și canaliza apele celor două văi, astfel fiind asigurată atât stabilitatea haldelor de steril, cât și a iazului de la Valea Șesei. Lucrările de cana­lizare/deviere a apelor neutre (curate) de pe văile Obârşia şi Cuibarului vor fi realizate pe o lungime totală de 1.733 de metri, ce cuprinde două sectoare principale. Pe aproape 1.000 de metri se va construi canalul de deviere al pârâului Cuibarului, cuprins între Valea Cuibarului şi Valea Obârşia. Pe cel de-al doilea sector se va realiza, pe mai bine de 700 de metri, canalul de colectare a apelor pârâurilor Cuibarului şi Obârşia şi devierea acestora în aval de staţia de tratare. Prin realizarea lucrărilor cuprinse în acest proiect, apele canalizate vor fi evacuate în aval de stația de tratare. Totodată, în zona stației de tratare/epurare se are în vedere posibilitatea de racordare a unei conducte de aducțiune astfel încât apa canalizată să poată fi folosită pentru alimentarea cu apă industrială a stației de tratare/epurare. Lucrările se vor realiza pe un teren aflat în proprietatea statului român, dat în administrare directă Combinatului Minier al Cuprului Roșia Poieni, conform Decretului Prezidențial nr. 279/1983.

A.D.T.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 14 aprilie 2026

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 14 aprilie 2026, pe raza orașului ABRUD.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
INTERFACE LOGISTIC S.R.L. DIRECTOR OPERATII TRANZACTII 1 0754492145

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 7 aprilie 2026

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 7 aprilie 2026, pe raza orașului ABRUD.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
INTERFACE LOGISTIC S.R.L. DIRECTOR OPERATII TRANZACTII 1 0754492145

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 31 martie 2026

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 31 martie 2026, pe raza orașului ABRUD.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
INTERFACE LOGISTIC S.R.L. DIRECTOR OPERATII TRANZACTII 1 0754492145

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud