Actualitate
Neamul „Fefelegii” lui Agârbiceanu, neam urgisit şi în zilele noastre: căsuţa – popas turistic a strănepotului acesteia, din Bucium Şasa, a fost mistuită de un incendiu!
Câteva structuri de societate civilă pun mână de la mână pentru a sprijini reconstruirea popasului şi derulează o campanie de strângere de fonduri intitulată „Daţi un leu, pentru Vetălău”!
De câte ori am urcat la Bucium Şasa, acolo unde Dumnezeu a zidit două monumente naturale tulburătoare în măreţia lor, Detunatele, m-am oprit la o căsuţă de oameni buni şi primitori, la Popasul turistic „Fefeleaga”, oameni chiar înrudiţi cu celebrul personaj cu acelaşi nume din nuvela lui Ion Agârbiceanu. De fapt descendent direct al „Fefelegii” este Gheorghe David, zis
„Vetălău”, cel care, căsătorit fiind şi având o fiică la rândul său, s-a stabilit acolo, lângă Detunate, şi a încropit o mică afacere turistică, popasul despre care am amintit anterior.
l”Fefeleaga” a existat în realitate şi se numea Sofia Danciu!
Cred că vă mai amintiţi din anii de şcoală despre această nuvelă şi despre biata femeie năpăstuită de soartă, căreia moartea îi răpea copiii unul câte unul, în timp ce ea trudea supraomeneşte cărând bolovani conţinând firişoare de aur, de la „băi”, în schimbul câtorva bănuţi, cu ajutorul unui cal costeliv, Bator, singura ei avere…
Ei bine, personajul acesta a existat în realitate şi se numea Sofia Danciu, nu este rodul imaginaţiei autorului „Arhanghelilor”. Dar se pare că autorul a exagerat un pic tragedia trăită de „Fefeleaga”. În nuvelă, toţi cei cinci copii i-au murit femeii, răpuşi de o boală necunoscută, pe măsură ce se apropiau de vârsta de 15 ani. În realitate, Sofia Danciu a avut şase copii: două fete şi patru băieţi. Trei dintre aceştia au murit la scurt timp de la naştere, iar doi au trecut în lumea cealaltă după ce-şi întemeiaseră câte o familie, având vârste de peste 30-35 de ani. Dar a supravieţuit fiica cea mare, pe nume Maria, care s-a căsătorit cu bunicul lui Gheorghe David. Acestui bunic, ginere al „Fefelegii” i se zicea Niculae a Vetii, sau, pe scurt, „Vetălău”, iar „Vetălău” a rămas şi porecla strănepotului, până în zilele noastre. Gheorghe David a muncit 30 de ani pe la minele din Valea Jiului, ca şi sute de alţi buciumani, după ce minele de aur din Munţii Apuseni au fost naţionalizate. În anul 1999 s-a pensionat şi s-a întors acasă, la Bucium Şasa, acolo unde străbunicii, bunicii şi părinţii lui şi-au dus zilele.
• Din popasul „Fefeleaga” a mai rămas în picioare doar „Hotelul tri paie”
Popasul pe care l-a construit acolo „Vetălău” era o mică bijuterie, adăpost de vreme rea pentru turişti şi drumeţi, unde găseai oricând plăcinte pe lespede, un pahar de „jinars” sau de vin, o mâncare caldă, o vorbă bună şi o îndrumare pe cărările către Detunate. Demn de menţionat faptul că popasul avea nu doar valoarea comercială, ci şi una patrimonială, deoarece era format dintr-un grajd construit cu dezertori din Primul Război Mondial, folosit apoi de către aceştia, ca ascunzătoare. Mai era un şopron ridicat mai recent şi „zidit” pe toate laturile cu scândură, precum şi o casă veche din bârne de lemn, în care vreme de 11 ani a locuit Sofia Danciu, „Fefeleaga” lui Agârbiceanu… Grajdul mai adăposteşte şi acum corfele care i-au rupt şi
i-au jupuit spinarea lui Bator, „sireacu”. „Vetălău” numeşte acest grajd „Hotel tri paie” şi vrea să-l transforme parţial într-un mini-muzeu şi parţial în spaţii de cazare. Şopronul este, de fapt, un mic bar în care pot încăpea cam 15-20 de persoane, un loc unde nu este nevoie de frigider, deoarece e atât de răcoros încât băuturile alcoolice şi cele răcoritoare se păstrează, ca la gheaţă.
Din păcate, ca şi cum un duh rău („duhul băilor”?) s-ar încrâncena împotriva familiei urgisitei Sofia Danciu, în data de 7 iulie, casa bătrânească, de care Gheorghe David era atât de mândru, a fost mistuită de flăcări, într-un incendiu izbucnit de la soba bucătăriei. A ars mobilierul, vesela, televizorul, frigiderul, hainele lui David, ale soţiei şi ale fiicei sale, precum şi actele lor de identitate, plus bruma de bani puşi deoparte pentru zile negre.
• ”Daţi un leu, pentru Vetălău!”
În faţa acestui dezastru, câţiva oameni inimoşi, iubitori de munte, au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea acestei familii sinistrate. Iată mesajul pe care l-am primit şi eu, de la Adrian Puiuleţ (Trascău Corp, Zlatna), rugându-vă să vă alăturaţi şi dumneavoastră acestei campanii: „Dacă fiecare om care a trecut pe acolo ar dona măcar 1 leu, „Vetălău” şi-ar putea reconstrui casa şi, odată cu ea, ar reconstitui tot farmecul acelui loc. De aceea, şi pe grupul de socializare FaceBook s-a constituit un event denumit “Donează 1 leu pentru Vetălău”. Contul unde puteţi face donaţii în bani e deschis pe numele David Gheorghe la Banca Transilvania: RO95 BTRL 0010 1201 T569 86XX. Donaţiile în materiale: materiale construcţii, mobilier, haine, veselă, orice e nevoie la o gospodărie le puteţi duce personal, dacă nu, se primesc la sediul Trascău Corp Zlatna, str. Petru Dobra nr. 8, Jud. Alba, tel. 0745-306805, asociaţie care are în custodie rezervaţia naturală Detunata Goală. Pentru orice informaţii sunaţi la David Gheorghe (Vetălău): 0741-781979 sau la Adrian Puiuleţ (Trascău Corp) 0745-306805.”
Orice comentariu e de prisos. Haideţi, iubitori ai muntelui şi români cu inima curată, să facem cu toţii un gest de mărinimie pentru nepotul „Fefelegii” şi pentru greu încercata sa familie!
Ioan HĂNŢULESCU
Actualitate
Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde
În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.
În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.
Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.
Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.
Actualitate
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.
Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.
Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.
În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.
Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
Actualitate
Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii
Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.
-
Din Județacum 4 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum o lună
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum o lună
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum o lună
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 luni
Bărbat de 34 de ani din Mogoș reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,90 mg/l, pe o stradă din Blaj
-
Administrațieacum 3 luni
De luni, 16 martie 2026, fermierii din Abrud și Bucium pot depune cererile de plată pentru subvențiile APIA, la Serviciul Centrul Local Câmpeni
-
Economieacum 3 luni
Cupru Min Abrud a achiziționat un concasor mobil pentru roci dure, cu capacitatea de producție de 350 tone pe oră
-
Actualitateacum 3 luni
Ceremonie de comemorare organizată la Abrud, cu prilejul împlinirii a 241 de ani de la Martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan




