Unirea de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia a adus multă bucurie în sufletele tuturor românilor.

Însă, după cum bine ştim, din cauza faptului că Ungaria nu a vrut cu niciun chip să recunoască Marea Unire, în numeroase localităţi din Transilvania a urmat perioadă încă lungă de teroare, de umilinţe şi jaf din partea trupelor maghiare care staţionau pe teritoriul nostru şi în anul 1919. După 1 decembrie, şi mai ales, după intrarea trupelor româneşti în Ardeal, unităţile militare secuieşti şi ungureşti s-au retras şi
s-au pripăşit în zona de vest, mai ales în judeţele Bihor, Sălaj şi Arad. Încurajate de oprirea românilor pe linie de demarcaţie, s-au dedat la jafuri, incendieri şi crime împotriva populaţiei româneşti ce aştepta sosirea armatei române, ţinută pe loc de hotărârile aliaţilor ce menajau sentimentele revanşarde ale ungurilor, ce încercau prin orice mijloace să păstreze Ungaria Mare, în ciuda tuturor dovezilor populaţiilor majoritare ce-şi doreau şi urmau propria cale. În Transilvania rămasă sub ocupaţia lor îşi vor arunca întreaga ură asupra românilor care continuau să rămână paşnici, aşteptând încrezători împlinirea istoriei, aşa cum hotărâseră prin delegaţi la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Prin gărzile lor naţionale, românii restabiliseră ordinea şi aşteptau în pace sosirea armatei române. Unităţile militare ungureşti şi secuieşti îşi încep teroarea ucigând preoţi şi învăţători, pe fruntaşii românilor din numeroase localităţi. Iată cum descrie istoricul Ilie Furduiu într-un articol publicat în revista „Dacoromania” faptele petrecute în zonele Abrud, Brad, Baia de Criş şi Hălmagiu, faptele eroice ale unor moţi din gărzile naţionale ce s-au luptat cu trupele ungureşti.
lDetaşamentul “Horea” (1919)
„Când părea că problema unităţii românimii a fost rezolvată, din apus apar norii aducători de furtună ai războiului. Unirea de la 1 Decembrie 1918 n-a fost acceptată de către Ungaria, care a început o aprigă teroare în satele şi oraşele româneşti unde staţionau trupe ungureşti. Atunci când a fost nevoie să pună iar mâna pe arme, moţii au spus: PREZENT. Sub comanda bravului locotenent Avram Vesa, din Poiana Sohodolului, se constituia în Abrud detaşamentul “Horea”. Acţiunea a fost pusă la cale în casa familiei Fodor. Au răspuns la chemare ofiţerii: Viorel Fodor, Gheorghe David, Mircea Feier, Mircea Pop, Ioan David, toţi din Abrud; Costişel Constantin din Certege, Sever Furdui, A. Vicenţiu şi Teodor Orlea din Câmpeni, Petruţa Aurel din Muşca; Popa Popescu din Lăzeşti ş.a… Detaşamentul “Horea” cu un efectiv de peste 600 de moţi a plecat pe ruta Abrud – Brad – Baia de Criş, unde şi-a mărit efectivul. S-a postat în calea trenului blindat al ungurilor, încărcat cu tunuri şi arme automate, ce ajunsese la Hălmagiu. Cu acest tren sperau ungurii să ia în stăpânire zona auriferă a Bradului şi Abrudului. Integraţi în armata română ca batalion (3), în perioada martie – aprilie 1919, moţii din detaşamentul “Horea” s-au acoperit de glorie la Hălmagiu, Ciuci (azi Vârfurile) şi la Dealul Mare, fapte pentru care au fost distinşi cu multe decoraţii de către regele Ferdinand al României Mari, în timpul luptelor şi după terminarea războiului” (ne spune Traian Mager în Ţinutul Hălmagiului 1939).
Iată, aşadar, încă un episod ce redă faptele de eroism ale moţilor de-a lungul istoriei pentru apărarea fiinţei naţionale, a Cetăţii Apusenilor, care, după cum se ştie, nu a putut fi cucerită niciodată de trupele invadatoare maghiare sau de „batalioanele morţii” ungureşti, fie că au fost conduse de maiorul Hatvany, de locotenet – colonelul Kemeny, de Vasvary Pal sau de alţii. Bravo lor! Fie ca faptele lor să dăinuie în memoria tuturor românilor în veci de aici încolo, iar eroismul şi jertfa lor să fie permanent exemple pilduitoare pentru urmaşi.
Tinu MATEŞ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS