Actualitate
Majorări de întârziere anulate pentru restanțele la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului local al orașului Abrud

Hotărârea Consiliului Local Abrud stabilește și procedura de acordare a anulării majorărilor de întârziere la taxele și impozitele neplătite până la finele anului trecut, procedura fiind valabilă doar până pe 15 decembrie 2019, inclusiv.
„În ultimii ani am constatat o creştere importantă a firmelor care se află în procedura de insolvență, reorganizare, dizolvare sau faliment. Creanțele bugetare restante aferente acestor societăți reprezintă aproximativ 60% din totalul creanțelor datorate bugetului local al oraşului Abrud. În cazul acestora, organul fiscal local nu mai are nicio competență de recuperare, iar în prezent sumele recuperate sunt sub 5%. În acest sens, considerăm că prin anularea accesoriilor vom veni în sprijinul societăţilor ce nu se află încă într-o procedură de insolvență, dar care au dificultăți financiare privind achitarea impozitelor și taxelor locale, evitând astfel intrarea acestora în insolvență sau faliment și, implicit, imposibilitatea de a mai încasa sumele restante. În ce privește persoanele fizice, acestea înregistrează creanțe fiscale la principalele categorii de impozite, respectiv: impozit pe clădiri, teren, mijloace de transport, taxe de concesiune sau închiriere și amenzi contravenţionale. Rata de încasare a obligațiilor bugetare restante prin aplicarea măsurilor de executare silită este foarte mică. Astfel, considerăm că, prin aplicarea scutirii de majorări, există posibilitatea conformării benevole a contribuabililor și încasarea unor debite restante care în altă situație nu ar fi posibil”, a justificat primarul Nicolae Simina necesitatea adoptării acestei hotărâri de consiliu local.
Se anulează accesoriile dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) toate obligațiile bugetare principale, inclusiv amenzi restante la 31 decembrie 2018, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019, inclusiv. b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor; c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare accesoriilor. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local; d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Cererile-tip completate se vor depune până cel târziu la data de 15 decembrie 2019 la registratura deschisă la sediul organului fiscal local, respectiv Compartimentul Impozite și Taxe Locale. Decizia de acordare sau respingere a acordării anulării majorărilor de întârziere va fi aprobată de conducătorul organului fiscal local
Actualitate
Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde
În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.
În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.
Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.
Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.
Actualitate
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.
Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.
Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.
În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.
Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
Actualitate
Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii
Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
-
Știri din zonăacum 3 luni
Intervenție a pompierilor din Câmpeni în localitatea Valea Bârnii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință
-
Administrațieacum 3 luni
Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Învățământ-Culturăacum 3 luni
Premii importante pentru elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie


