Rămâi conectat

Actualitate

Joi, 9 mai 2013, la Abrud va avea loc comemorarea eroilor căzuţi în bătăliile cu maghiarii din anii 1848-1849

Publicat

în

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere “Detunata – 5 Moţi” din Abrud organizează joi,  9 mai,  comemorarea evenimentelor din 1848 – 1849 când, pe lângă cei căzuţi în luptă, un grup de 88 de români, locuitori ai oraşului Abrud, au fost ucişi din ordinul maiorului Hatvany şi au fost înhumaţi în gropi comune în cimitirele bisericilor din oraş.

avram-iancuComemorarea va debuta joi, de la ora 12.00,  cu o slujbă de pomenire şi depuneri de coroane la bustul lui Avram Iancu din centrul oraşului Abrud şi va continua, între orele 14.00 – 16.00, cu simpozionul “Lacrima tunului de cireş” dedicat revoluţiei din anul 1948-1949.  Vor participa la simpozion: dr. Tudor Roşu, istoric la Muzeul Naţional al Unirii din Alba iulia, prof. univ. dr. Gelu Oloşutean de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Mircea Tomuş, de la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, prof. univ. dr. Ion Mariş de la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, prof. Cornelia Anca de la Colegiul Horea, Cloşca şi Crişan din Abrud.

“Revoluţia Română de la 1848 – 1849 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale. Moţii conduşi de Avram Iancu au luptat pentru aceste deziderate punându-şi în slujba revoluţiei sângele şi viaţa. În acest context vă invităm să participaţi alături de noi la comemorarea evenimentelor.

Vă aşteptăm cu mare drag să ridicăm împreună spre cer o rugăciune de pomenire pentru cei care nu mai sunt şi fără de care, poate, nici noi n-am fi, şi să purtăm TRICOLORUL!”, a transmis Ioan Uţiu, preşedintele asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere “Detunata – 5 Moţi”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde

Publicat

în

În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.

Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.

În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.

Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.

Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă

Publicat

în

Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.

Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.

Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.

În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.

Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii

Publicat

în

Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud