Politică
Ioan Dîrzu: “Mi-am depus demisia de la Prefera încă din 2012″
Deputatul de Alba, Ioan Dîrzu, susţine că a renunţat la funcţia de director general al companiei Prefera Foods, imediat după ce a fost ales ca parlamentar. Explicaţiile au venit pe fondul adresei transmise de ANI conducerii Camerei Deputaţilor, în care erau nominalizaţi trei parlamentari suspectaţi de incompatibilitate şi conflict de interese.

Acesta a mai adăugat că în cursul zilei de astăzi va avea loc o întălnire a comisiei juridice din Camera Deputaţilor în cadrul căreia va prezenta documente justificative, din care rezultă faptul că a demisionat atăt din funcţia de conducere din firma Prefera cât şi din funcţia de consilier judeţean.
Reamintim că ANI a transmis, luni, Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, opinia sa cu privire la sesizările formulate în legătură cu deputaţii Tamara Dorina Ciofu, Aurel Nechita, Ioan Dârzu, Petru Andea, privind existenţa unor potenţiale stări de incompatibilitate sau conflict de interese.
Într-un comunicat de presă trimis de către deputatul Ioan Dîrzu, liderul PSD Alba şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acuzaţiile care i se aduc.
“Am citit cu neplăcere informaţia transmisă de ANI către presă conform căreia m-aş afla în stare de incompatibilitate cu toate că nu am fost informat sau consultat de nimeni pentru a arăta şi explica faptul că toate posibilele situaţii au fost corectate respectând termenul legal.
Chiar dacă fac parte din categoria de parlamentari care susţin existenţa unei instituţii cu atribuţiile ANI, conducerea sa demonstrează din nou că este incapabilă să îşi desfăşoare activitatea obiectiv căutând cu disperare din nou să îşi dovedească fidelitatea faţă de regimul lui Traian Băsescu. Dacă ar fi aplicat legea ar fi verificat că toate stările de incompatibilitate au fost deja rezolvate şi raportate către Parlament respectând termenele legale”, se menţionează în comunicat.
Politică
PSD a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în orașul Abrud
Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, PSD a obținut cele mai multe voturi în orașul Abrud, podiumul fiind completat de AUR și PNL.
Rezultatele finale pentru orașul Abrud, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:
Senatul României:
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 33,49%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 21,66%
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 13,78%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,83%
PARTIDUL SOS ROMÂNIA – 6,51%
Camera Deputaților:
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 33,29%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 19,66%
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 12,20%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8,93%
PARTIDUL SOS ROMÂNIA – 6,79%
Politică
Radu Tuhuț, primar Abrud: „Am votat pentru echipa din Alba care știu că ne va reprezenta așa cum se cuvine, în Parlamentul României”
Radu Tuhuț, primarul social democrat al orașului Abrud, a votat cu responsabilitate pentru dezvoltarea tuturor comunităților locale din România. În urma acestor alegeri parlamentare se va forma noul Guvern.
„Am votat cu responsabilitate pentru dezvoltarea tuturor comunităților locale din România deoarece în urma acestor alegeri parlamentare se va forma noul Guvern.
În noul guvern avem nevoie de cei care au pus, pe primul plan, dezvoltarea comunităților locale, cunosc necesitățile unei comune sau a unui oraș și pot fi adevărați parteneri ai primarilor.
De asemenea, am votat pentru echipa din Alba care știu că ne va reprezenta, așa cum se cuvine, la București, în Parlamentul României, pentru oameni serioși, bine pregătiți și de bună credință, care vor lupta pentru noi!”, a transmis Radu Tuhuț.
Politică
Adrian Bara a votat acasă, la Roșia Montană, pentru ca Țara Moților să fie reprezentată cu seriozitate și demnitate în Parlamentul de la București
Medicul stomatolog, consilierul județean Adrian Bara, a votat, astăzi, acasă, la Roșia Montană, pentru ca Țara Moților și județul Alba să fie reprezentate cu seriozitate și demnitate în Parlamentul României.
Adrian Bara candidează pe lista PSD la Camera Deputaților.
”La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!
Am votat acasă, la Roșia Montană, pentru România, pentru județul Alba, pentru Munții Apuseni și, mai ales, pentru ca interesele moților, dar și ale tuturor oamenilor din Alba, să fie cât mai bine reprezentate în Parlamentul României.
Am votat pentru ca România să rămână o țară stabilă și echilibrată, iar Țara Moților și județul Alba să aibă la București o echipă de oameni serioși, bine pregătiți și de bună credință. Astăzi, de Ziua Națională a României, am mers la vot cu gândul la sacrificiile eroilor care au construit România de astăzi, la modul în care Avram Iancu și Horea au luptat pentru apărarea drepturilor românilor.
Votul fiecăruia este extrem de important și va decide viitorul nostru, al tuturor, în următorii ani! Doamne ajută!”, a transmis Adrian Bara.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
-
Știri din zonăacum 3 luni
Intervenție a pompierilor din Câmpeni în localitatea Valea Bârnii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință
-
Administrațieacum 3 luni
Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Învățământ-Culturăacum 3 luni
Premii importante pentru elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie


