Politică
Ioan Dîrzu, deputat PSD: „De la 1 iunie, TVA scade la 9% pentru toate produsele alimentare”

Potrivit deputatului PSD Ioan Dîrzu, măsura Guvernului vine după ce anul trecut am avut venituri de 48 de miliarde de lei, bugetul aprobat de Parlament era de 50 de miliarde de lei, iar încasările au ajuns la 55 de miliarde de lei. Pe primul trimestru din acest an, deşi taxele nu au crescut, s-au înregistrat 5 miliarde de lei în plus comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014. „Deşi adversarii noştri politici susţin că economia nu va putea suporta această măsură, îi asigur că avem sustenabilitate. Vreau, nu vreau, ei trebuie să recunoască rezultatele bune ale măsurilor luate de Guvernul Ponta. Costul reducerii TVA la 9 la sută este de 5 miliarde de lei, sumă de care dispunem, după primul trimestru din acest an. E limpede că ne permitem să facem acest pas şi astfel Guvernul Ponta demonstrează încă o dată că se ţine de cuvânt. Este o măsură benefică atât pentru cumpărători, cât şi pentru comercianţi. Cota de 9 la sută este una pe care orice comerciant o poate suporta, fără a avea probleme financiare. Să ne amintim că Guvernul a promis că va reduce TVA la alimente şi iată că aşa s-a întâmplat. Totodată, va avea în atenţie reducerea cotei standard de TVA la 20 la sută, din luna ianuarie a anului viitor, când vor intra în vigoare şi alte măsuri anunţate de Guvern, cuprinse în codurile fiscale”, a precizat deputatul PSD Ioan Dîrzu. El a adăugat că cei care azi se arată îngrijoraţi că o astfel de măsură ar produce haos economic, membri PDL deveniţi liberali, sunt cei care în timpul Guvernului Băsescu-Boc-Udrea încercau să ne convingă că e bine să avem tăieri de salarii şi pensii, la care se adăuga şi creşterea TVA. Am înţeles cu toţii că erau măsuri împotriva românilor, dar care au adus resursele necesare derulării actelor de corupţie în care sunt implicaţi cei cercetaţi acum de justiţie”. Potrivit deputatului Dîrzu, anul trecut, Guvernul Ponta a redus CAS cu 5 puncte procentuale şi a scăzut TVA la pâine de la 24 la 9 la sută. Scăderea TVA la pâine a dus la majorarea producţiei fiscalizate din industria de morărit şi panificaţie şi la diminuarea evaziunii fiscale. „Scăderea TVA la 9 la sută, la produsele alimentare, e o nouă lovitură dată evaziunii fiscale. Acest demers aduce o necesară dreptate socială, atât timp cât ţara noastră are cea mai mare proporţie a cheltuielilor pentru alimente în ponderea cheltuielilor unei gospodării, din cele 28 de state ale UE. Măsurile Guvernului Ponta duc, rând pe rând, la creşterea nivelului de trai al românilor la un nivel decent, comparativ cu cel al statelor dezvoltate ale Uniunii Europene”, a adăugat deputatul PSD Ioan Dîrzu.
Politică
PSD a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în orașul Abrud
Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, PSD a obținut cele mai multe voturi în orașul Abrud, podiumul fiind completat de AUR și PNL.
Rezultatele finale pentru orașul Abrud, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:
Senatul României:
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 33,49%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 21,66%
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 13,78%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,83%
PARTIDUL SOS ROMÂNIA – 6,51%
Camera Deputaților:
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 33,29%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 19,66%
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 12,20%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8,93%
PARTIDUL SOS ROMÂNIA – 6,79%
Politică
Radu Tuhuț, primar Abrud: „Am votat pentru echipa din Alba care știu că ne va reprezenta așa cum se cuvine, în Parlamentul României”
Radu Tuhuț, primarul social democrat al orașului Abrud, a votat cu responsabilitate pentru dezvoltarea tuturor comunităților locale din România. În urma acestor alegeri parlamentare se va forma noul Guvern.
„Am votat cu responsabilitate pentru dezvoltarea tuturor comunităților locale din România deoarece în urma acestor alegeri parlamentare se va forma noul Guvern.
În noul guvern avem nevoie de cei care au pus, pe primul plan, dezvoltarea comunităților locale, cunosc necesitățile unei comune sau a unui oraș și pot fi adevărați parteneri ai primarilor.
De asemenea, am votat pentru echipa din Alba care știu că ne va reprezenta, așa cum se cuvine, la București, în Parlamentul României, pentru oameni serioși, bine pregătiți și de bună credință, care vor lupta pentru noi!”, a transmis Radu Tuhuț.
Politică
Adrian Bara a votat acasă, la Roșia Montană, pentru ca Țara Moților să fie reprezentată cu seriozitate și demnitate în Parlamentul de la București
Medicul stomatolog, consilierul județean Adrian Bara, a votat, astăzi, acasă, la Roșia Montană, pentru ca Țara Moților și județul Alba să fie reprezentate cu seriozitate și demnitate în Parlamentul României.
Adrian Bara candidează pe lista PSD la Camera Deputaților.
”La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!
Am votat acasă, la Roșia Montană, pentru România, pentru județul Alba, pentru Munții Apuseni și, mai ales, pentru ca interesele moților, dar și ale tuturor oamenilor din Alba, să fie cât mai bine reprezentate în Parlamentul României.
Am votat pentru ca România să rămână o țară stabilă și echilibrată, iar Țara Moților și județul Alba să aibă la București o echipă de oameni serioși, bine pregătiți și de bună credință. Astăzi, de Ziua Națională a României, am mers la vot cu gândul la sacrificiile eroilor care au construit România de astăzi, la modul în care Avram Iancu și Horea au luptat pentru apărarea drepturilor românilor.
Votul fiecăruia este extrem de important și va decide viitorul nostru, al tuturor, în următorii ani! Doamne ajută!”, a transmis Adrian Bara.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
-
Știri din zonăacum 3 luni
Intervenție a pompierilor din Câmpeni în localitatea Valea Bârnii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință
-
Administrațieacum 3 luni
Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Învățământ-Culturăacum 3 luni
Premii importante pentru elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie


