Rămâi conectat

Politică

Ioan Dârzu, deputat PSD: O şansă pentru zona Munţilor Apuseni – din primăvară va fi certificată ecoturistic!

Publicat

în

Ioan-Dirzu-presedinte-PSD-Alba-conferinta-presa-24-oct-2013Zona Munţilor Apuseni va fi printre primele trei din ţară certificate ca destinaţii ecoturistice, începând din primăvara anului viitor.

Aflată în competiţie cu alte nouă zone din ţară, un factor important care a ajutat la desemnarea Munţilor Apuseni, de Parlamentul României şi Autoritatea Naţională pentru Turism, s-a datorat activităţii intense de promovare desfăşurate de deputatul de Apuseni, dr. Ioan Dîrzu. “Acest certificat va garanta, în faţa oricărui turist din România sau din străinătate, că Munţii Apuseni reprezintă o destinaţie ecoturistică. Astfel, zona este recomandată ca o destinaţie în care natura este protejată, iar turiştii vor putea să găsească la noi în zonă liniştea şi mediul pe care şi-l doresc. Acest lucru va conduce, de asemenea, la o mai bună promovare a produselor locale, care sunt o mândrie pentru zona ecoturistică”, a declarat deputatul PSD Ioan Dîrzu. În acest sens, în perioada următoare vor fi acordate fonduri speciale, care vor veni în sprijinul utilizării surselor de energie alternativă, al managementului deşeurilor şi vor duce la conservarea mediului. Reprezentantul Munţilor Apuseni şi zonei Teiuşului în Parlamentul României, Ioan Dîrzu, a completat: „Sunt bucuros să văd că a existat deschidere pentru susţinerea Munţilor Apuseni în Parlamentul României. Chiar dacă sunt singurul parlamentar PSD de Alba, mă simt foarte puternic ştiind ce zonă şi ce oameni reprezint. Sper ca această primă măsură să fie completată, în curând, şi de altele noi care să asigure prosperitatea şi dezvoltarea zonei. Trebuie să învăţăm cum să ne promovăm avantajele şi ofertele turistice”. România este prima ţară din Europa care lansează criterii de evaluare pentru destinaţiile de ecoturism, iar zona Munţilor Apuseni are şansa de a fi printre primele trei zone cu un astfel de certificat, din ţară.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Politică

PSD a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în orașul Abrud

Publicat

în

Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, PSD a obținut cele mai multe voturi în orașul Abrud, podiumul fiind completat de AUR și PNL.

Rezultatele finale pentru orașul Abrud, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:

Senatul României:

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 33,49%

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 21,66%

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 13,78%

PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,83%

PARTIDUL SOS ROMÂNIA – 6,51%

Camera Deputaților:

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 33,29%

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 19,66%

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 12,20%

PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8,93%

PARTIDUL SOS ROMÂNIA – 6,79%


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Radu Tuhuț, primar Abrud: „Am votat pentru echipa din Alba care știu că ne va reprezenta așa cum se cuvine, în Parlamentul României”

Publicat

în

Radu Tuhuț, primarul social democrat al orașului Abrud, a votat cu responsabilitate pentru dezvoltarea tuturor comunităților locale din România. În urma acestor alegeri parlamentare se va forma noul Guvern.

„Am votat cu responsabilitate pentru dezvoltarea tuturor comunităților locale din România deoarece în urma acestor alegeri parlamentare se va forma noul Guvern.

În noul guvern avem nevoie de cei care au pus, pe primul plan, dezvoltarea comunităților locale, cunosc necesitățile unei comune sau a unui oraș și pot fi adevărați parteneri ai primarilor.

De asemenea, am votat pentru echipa din Alba care știu că ne va reprezenta, așa cum se cuvine, la București, în Parlamentul României, pentru oameni serioși, bine pregătiți și de bună credință, care vor lupta pentru noi!”, a transmis Radu Tuhuț.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Adrian Bara a votat acasă, la Roșia Montană, pentru ca Țara Moților să fie reprezentată cu seriozitate și demnitate în Parlamentul de la București

Publicat

în

Medicul stomatolog, consilierul județean Adrian Bara, a votat, astăzi, acasă, la Roșia Montană, pentru ca Țara Moților și județul Alba să fie reprezentate cu seriozitate și demnitate în Parlamentul României.

Adrian Bara candidează pe lista PSD la Camera Deputaților.

”La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!

Am votat acasă, la Roșia Montană, pentru România, pentru județul Alba, pentru Munții Apuseni și, mai ales, pentru ca interesele moților, dar și ale tuturor oamenilor din Alba, să fie cât mai bine reprezentate în Parlamentul României.

Am votat pentru ca România să rămână o țară stabilă și echilibrată, iar Țara Moților și județul Alba să aibă la București o echipă de oameni serioși, bine pregătiți și de bună credință. Astăzi, de Ziua Națională a României, am mers la vot cu gândul la sacrificiile eroilor care au construit România de astăzi, la modul în care Avram Iancu și Horea au luptat pentru apărarea drepturilor românilor.

Votul fiecăruia este extrem de important și va decide viitorul nostru, al tuturor, în următorii ani! Doamne ajută!”, a transmis Adrian Bara.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud