abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Economie » În această săptămână, s-ar putea decide soarta construcţiei noului Combinat de metalurgie neferoasă al Cupru Min Abrud SA

În această săptămână, s-ar putea decide soarta construcţiei noului Combinat de metalurgie neferoasă al Cupru Min Abrud SA

Publicat în 15.05.2017 la ora 10:00

La 40 de ani de la înființarea combinatului de la Abrud, programul investițional de modernizare a companiei este în plină desfășurare. Cupru Min S.A. Abrud a achiziționat două autobasculante Terex, TR 100, cu o capacitate de transport de 90 de tone. Cele două autobasculante grele sunt cuprinse în programul de modernizare a parcului auto, de transport tehnologic, la Cariera de la Roșia Poieni.

Acestea se adaugă celor 5 autobasculante Komatsu de 90 tone, toate înlocuindu-le pe vechile utilaje Dac de 55 de tone. Noile autobasculante grele au început să lucreze la combinatul de la Abrud din 2 mai a.c. Odată cu achiziționarea celor două autobasculante de 90 de tone, productivitatea muncii va crește și totodată se vor reduce costurile cu carburanții. De asemenea, vor fi reduși timpii de staționare pentru reparații și va crește gradul de utilizare intensiv. Pe viitor, compania își dorește să continue modernizarea tehnologică, prin achiziția de utilaje noi cu un grad ridicat de fiabilitate și productivitate. Potrivit programului investițional, se are în vedere și modernizarea uzinei de preparare, în vederea creșterii randamentelor de extracție și diversificării gamei de produse ce se pot obține din minereul supus exploatării. Potrivit directorului Cupru Min Abrud, Nicolae Turdean, încă nu se cunoaște zona în care va fi construit combinatul de metalurgie neferoasă, pentru a fi exploatat minereul de cupru, până la obținerea produsului finit. ”Ideal ar fi ca investiția să fie realizată la Zlatna, dar săptămâna viitoare vom avea mai multe amănunte legate de acest obiectiv. Vom avea o întâlnire la nivel înalt, cu factori de decizie și apoi vom avea mai multe informații despre noua investiție”, a spus Nicolae Turdean.

• Modernizarea și automatizarea proceselor tehnologice

Mai trebuie să amintim că, în luna februarie a acestui an, la secția de măcinare a companiei s-au efectuat experimente cu privire la nivelul încărcăturii optime de bile din mori, precum și a tipodimensiunilor de bile utilizate în vederea reducerii fracției critice între faza de măcinare din morile autogene și cele cu bile.
La secția de flotație a fost prevăzută, în acest an, achiziționarea și montarea unui sistem de tip SCADA pentru prelevarea automată a probelor pe faze.
Totodată, experimentele au vizat și utilizarea unui nou reactiv selectiv pentru minereul din Cariera de la Roșia Poieni. S-au făcut studii și cu privire la posibilitatea de prespălare a minereului, pentru eliminarea aluminosilicaților. S-a avut în vedere și intenția de a reporni încercările de prespălare a minereului cu silicat de sodiu sau cu alt reactiv, care să conducă la reducerea conținutului de argilă. Toate aceste măsuri ar duce la reducerea consumului de var și a consumurilor energetice. Ținând seama de actualele costuri de producție, ponderea cea mai mare o reprezintă consumul de energie, care ajunge la aproape 23% din totalul costurilor. Principalul consumator de energie este secția de măcinare, iar în acest context a fost achiziționat, în anul 2016, un variator de tensiune care echipează motorul morii semiautogene, ce asigură reducerea cu aproximativ 20% a puterii necesare funcționării morii. Tot anul trecut, toate utilajele dotate cu motoare termice au fost echipate cu sisteme automate de urmărire prin GPS.

• Investiţii de aproape 30 de milioane de euro

Noul ministru al Economiei, Mihai Tudose, a declarat, la preluarea mandatului, că îşi doreşte ca România să nu mai exporte minereu de cupru, iar printre prioritățile sale se află și rezolvarea problemelor cu închiderea minelor şi haldele de steril, ”unde ne aşteaptă zile grele din punct de vedere european”, existând presiuni pentru a le închide. Tudose a adăugat că va acţiona conform programului de guvernare în sectorul de minerit neenergetic, pentru ca România să nu mai exporte minereu de cupru, ci să fabrice produse finite. La Cupru Min Abrud, obiectivele de modernizare a combinatului cuprind: diversificarea producției finite obținute din concentratul de cupru, prin separarea concentratului de fier și diversificarea gamei de produse – includerea varului industrial în sortimentele valorificate; se va investi pentru realizarea unei instalații de producere a varului din piatra provenită de la cariera Pârâul Românesc, valoarea lucrărilor cifrându-se la 4,5 milioane de euro, iar perioada de recuperare a investiției este de 5 ani; totodată, se va realiza, în perioada 2017-2020, o instalație de recuperare a metalelor din apele acide provenite din haldele de steril, investiție în valoare de 25 de milioane de euro.

• Cuprul – resursă strategică

Anul trecut, la Alba Iulia, ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat că Guvernul Cioloș intenționa să privatizeze Cupru Min și să cedeze până la 80 la sută din acțiuni către un străin, precizând că mișcarea e asemănătoare cu cea de la Roșia Montană. El a mai spus că în zona Apusenilor vor fi investite milioane de euro, pentru ca societatea Cupru Min să proceseze tot ceea ce înseamnă minereu de cupru din România, până la produs finit, foi de cupru și produs secundar – aur și argint. Acest lucru ar duce la crearea de locuri de muncă pe orizontală, dar și pe verticală. În opinia ministrului Tudose, resursele țării trebuie păstrate, cuprul fiind o resursă strategică, folosită în industriile de vârf și cotată la bursă. Așa cum se știe, Cupru Min deţine aproape 60 la sută din rezervele de cupru ale României şi se află în subordinea Ministerului Economiei.

Adriana DURIGĂ

Acest articol a fost citit de 545 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.