Actualitate
Femeie din Orăștie, anchetată penal de polițiștii din Abrud prin intermediul Facebook. Aceasta a golit de bunuri apartamentul în care stătea cu chirie
S-a întâmplat în luna mai 2020, la Poliţia oraşului Abrud, iar în prezent dosarul a ajuns la o primă hotărâre în justiţie.
Discuţiile purtate de un poliţist cu suspecta prin intermediul aplicaţiei Messenger de pe Facebook au devenit probe în dosar, omul legii încheind un proces verbal în acest sens la data de 19 mai 2020.
Astfel, în 7 decembrie 2020 inculpata Delia Bianca L. a fost trimisă în juduectă pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Victima acesteia este proprietarul unui apartament din oraşul Abrud. Bărbatul a închiriat apartamentul, în toamna anului 2018, femeii care domiciliază în Orăştie, judeţul Hunedoara, precum şi concubinului acesteia.
În cursul lunii mai 2019, concubinul a fost arestat pe baza unui mandat european emis de către organele judiciare din Germania şi dus în această ţară pentru a-şi efectua pedeapsa, astfel că în apartament a mai rămas doar femeia.
„În data de 05.06.2019, fără să îl anunţe pe proprietar şi fără să îi predea personal cheia, suspecta a părăsit apartamentul luând din acesta un frigider, un aragaz, o butelie pentru aragaz, două mese şi şase scaune tip taburet, pe care le-a pus într-o dubiţă şi le-a dus într-o locaţie încă necunoscută”, se precizează în rechizitoriu.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că la scurt timp după comiterea furtului, femeia a plecat în Germania, motiv pentru care nu a putut fi audiată nici în calitate de suspectă şi nici în calitate de inculpată. Poliţiştii au reuşit să ia contactul cu aceasta prin intermediul reţelei de socializare.
„Prin intermediul Facebook i s-a adus la cunoştinţă faptul că faţă de ea s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cât şi faptul că împotriva sa a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Pe timpul discuţiilor avute pe reţeaua de socializare Facebook a recunoscut că a luat bunurile din apartamentul persoanei vătămate fără să-i spună acestuia, însă a lăsat să se înţeleagă că şi concubinul său l-ar fi ajutat pe acesta la unele activităţi. De asemenea, a mai precizat că se întoarce în ţară doar după ce va naşte în Germania”, se mai susţine în documentul emis de Parchet.
Judecătoria Câmpeni a condamnat-o pe Delia Bianca L. la plata unei amenzi penale în valoare de 3.600 de lei, precum şi a sumei cu care proprietarul apartamentului s-a constituit parte civilă. Prin hotărâre i s-a atras atenţia că în cazul în care nu va plăti amenda, condamnarea se poate transforma în închisoare cu executare.
sursa: adevarul.ro
Actualitate
Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde
În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.
În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.
Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.
Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.
Actualitate
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.
Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.
Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.
În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.
Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
Actualitate
Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii
Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
-
Știri din zonăacum 3 luni
Intervenție a pompierilor din Câmpeni în localitatea Valea Bârnii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință
-
Administrațieacum 3 luni
Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Învățământ-Culturăacum 3 luni
Premii importante pentru elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie



