Economie
Dacă proiectul minier de la Roşia Montană va fi demarat, Alba are şansa de a avea unul dintre cele mai mari venituri pe cap de locuitor, iar 10 milioane de euro vor ajunge la bugetul de stat
În cadrul întâlnirii cu primarii din zona Apusenilor, miercuri, 25 septembrie, Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba a amintit despre documentul transmis Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin care se solicita să fie luate măsuri pentru demararea proiectului minier, proiect care e important atât pentru dezvoltarea zonei Munţilor Apuseni, cât şi a judeţului Alba.

• Este presa duşmanul oamenilor de afaceri, al asociaţiilor sau fundaţiilor?
Într-o sală de evenimente de la Câmpeni a avut loc miercuri seara o întâlnire a celor 13 membri ai Comisiei speciale cu asociaţii, fundaţii şi reprezentanţi ai oamenilor de afaceri din zonă. Deşi iniţial gazdele ne-au ţinut pe noi, reprezentanţii presei locale şi centrale, în faţa uşii încuiate a localului, am reuşit să pătrund în sală, însă am avut parte de o primire deloc prietenoasă. Deşi înainte de a intra în sală ni se spunea că membrii comisiei nu vor ca întâlnirea să decurgă în prezenţa presei, înăuntru am aflat cu totul altceva; că o parte din reprezentanţii locali nu au vrut ca presa să ia parte la întâlnire, fapt confirmat şi de membrii comisiei. Câteva persoane făceau eforturi pentru a mă convinge să părăsesc sala. Am avut nevoie de sprijinul parlamentarilor pentru a rămâne în sală, iar restul colegilor să fie primiţi şi ei la discuţii. Culmea, una dintre persoanele care încercau să mă convingă să plec e director de comunicare la Fundaţia Pro-Munţii Apuseni, dar modul în care s-a purtat mi-a lăsat nu numai mie, ci şi membrilor comisiei, un gust amar. Îmi cerea să părăsesc sala, în timp ce un reprezentant al presei se afla lângă ei. Pe bună dreptate am întrebat care-i problema, ce au de ascuns localnicii de vor ca presa să fie ţinută departe de ei. Am aflat mai târziu, şi eu, dar şi membrii comisiei, că ar fi o oarecare legătură între cei din restaurant şi protestatari. Autorităţile ne-au informat că Fundaţia Pro-Munţii Apuseni are autorizaţie pentru a desfăşura proteste până la data de 31 decembrie, la Bustul lui Avram Iancu, iar din 12 şi până în 31 octombrie în faţa primăriei. Deşi protestele nu se desfăşurau miercuri în perimetrul stabilit, jandarmii ne-au spus că deocamdată nu s-au aplicat sancţiuni, însă ele vor veni la timpul potrivit, când se constată încălcarea legii şi ordinii publice. Sorin Sălăgean, patronul unei fabrici de mobilă din Câmpeni, a declarat în cadrul reuniunii că proiectul minier va distruge mediul şi infrastructura din zonă. De aceeaşi părere a fost şi Ioan Uţiu, un cunoscut ecologist. Aurel Stan, preşedintele Federaţiei micilor fermieri, a spus că locuitorii din Câmpeni sunt speriaţi de poluarea cu pulberi şi că a crescut numărul fermierilor din zonă.
Av. Gheorghe Paşca a fost de părere că trebuie redeschis mineritul, dar nu trebuie distrusă zona. Mineritul nu trebuie realizat, în Apuseni, prin exploatări de suprafaţă. Ioan Mocan – preşedintele Asociaţiei proprietarilor de pensiuni, a amintit că există turism în Apuseni şi că nicăieri în lume această activitate nu se împacă bine cu exploatările miniere. Maria Oprea, directorul Elmaria Turism, a menţionat că în arealul Munţilor Apuseni sunt 638 de unităţi turistice şi a remarcat că, în anul 2010 au fost înregistraţi 65.000 de turişti, în 2012 – 42.000 de turişti, iar în primul semestru din acest an au venit în Apuseni 65.000 de turişti. Nemulţumit de proiectul minier a fost şi Claudiu Ştefani, care a spus că participă la întâlnire ca reprezentant al societăţii civile şi membru PNL, stârnind comentarii în rândul membrilor comisiei. Îngrijorări pentru zona Apusenilor au venit şi din partea d-nei Dumitra Costea – director de comunicare la Fundaţia Pro-Munţii Apuseni. Preotul Cristian Motora (n.r. care nu a fost la protestul de la Albac) s-a întrebat: “De ce nu vreţi să exploateze ţara noastră aceste bogăţii?”, moment în care deputaţii l-au oprit. I-au răspuns că nu are niciun drept să lanseze astfel de acuzaţii gratuite la adresa membrilor comisiei. De asemenea, preotul s-a întrebat de ce statul român nu vrea să investească la Roşia Montană. Desigur că dreptatea este împărţită, dar surprinzător a fost faptul că nu am auzit ca vreunul dintre cei prezenţi, din partea gazdelor, să vină cu soluţii alternative viabile pentru dezvoltarea zonei Apusenilor, pentru repopularea ei, pentru atragerea unor investitori puternici. Cât despre mult clamata unitate, ce să mai vorbim, ea există, dar… lipseşte cu desăvârşire. În locul ei au apărut ura, deznădejdea, dezbinarea şi la toate acestea se adaugă sărăcia. Cum vom revigora zona Apusenilor, cum îi vom convinge pe tineri să revină acasă sau să nu mai plece, aceasta e o problemă care ar trebui să le dea de gândit localnicilor.
Adriana DURIGĂ
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 14 aprilie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 7 aprilie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 31 martie 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| INTERFACE LOGISTIC S.R.L. | DIRECTOR OPERATII TRANZACTII | 1 | 0754492145 |
-
Din Județacum 4 ore
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum o săptămână
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luni
Amenzi de peste 5.800 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza localității Roșia Montană
-
Actualitateacum 2 luni
Un medic endocrinolog și un otorinolaringolog s-au alăturat echipei medicale a Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Economieacum 3 luni
În acest an, Cupru Min Abrud va livra 45.000 tone de concentrat de cupru către gigantul mondial Glencore (Elveția)
-
Știri din zonăacum 2 luni
Bărbat de 34 de ani din Mogoș reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,90 mg/l, pe o stradă din Blaj