Rămâi conectat

Actualitate

Cupru Min SA: „S-a intervenit operativ prin mobilizarea unui număr important de echipe și utilaje grele, care au reușit să limiteze poluarea Râului Arieș”

Publicat

în

Compania Cupru Min S.A. transmite,  într-un comunicat de presă, că a intervenit operativ ”mobilizând un număr important de echipe și utilaje grele” care au reușit să ”limiteze poluarea” râului Arieș, după ce o sondă inversă a cedat, iar în apele râului a ajuns steril din iazul de decantare Valea Şesei, care aparţine acestei societăţii.

Totodată, compania susține că pentru rezolvarea problemelor de mediu a demarat proiectarea unei stații moderne de neutralizare a apelor acide și de recuperare a metalelor din haldele de steril.

”În data de 3 aprilie, la ora 12.00, la iazul de decantare Valea Șesei, aparținand Cupru Min SA, s-a produs o avarie tehnica. Avaria a generat poluarea accidentala a pârâului Valea Șesei cu un amestec de apa și steril, ce a ajuns pana în râul Arieș. Amestecul apa-steril a debușat în aval de baraj dintr-o lucrare de evacuare închisă încă din anul 1988. În amontele barajului s-a format, in decursul anilor, un con de depunere a nămolului chiar în dreptul instalației dezafectate – o sonda inversa conectata la canalul de evacuare. Avaria a fost semnalată imediat și conducerea companiei a intervenit operativ mobilizând un număr important de echipe de intervenție și utilaje grele, care au reușit să limiteze poluarea și sa oprească total deversarea la ora 15.40”, transmite Cupru Min.

Reprezentanții Gărzii de Mediu și ISU Alba au fost prezenți pentru a preleva probe și pentru evaluarea măsurilor de mediu adecvate, potrivit sursei citate.

”În 1988 o sonda inversă a devenit inutilizabila. Intervențiile din 1988 au oprit antrenarea în canal a sterilului de flotație, dar apa a continuat sa pătrundă aducând aluviuni care au dus în final la blocarea galeriei, determinând astfel  deversarea apelor poluate. În 2015, atunci când a constatat scurgerile de apă, conducerea Cupru Min a solicitat proiectantului general Cepromin Deva și Comisiei Naționale pentru Baraje să identifice o soluție tehnică de remediere.  Proiectantul a elaborat mai multe variante de intervenție iar Comisia Naționala urmează să decidă care este soluția optima in primăvara anului 2017, după dezgheț”, potrivit Cupru Min.

Potrivit aceleiași surse, din 2015 Cupru Min a lansat un program preventiv și a executat ample lucrări, printre care construcția a patru diguri de prevenție pe Valea Șesei, construcția unui drum de acces pentru intervenția rapidă a utilajelor specifice, transportul unor mari cantități de piatra pentru intervenție în caz de nevoie, ”măsuri care și-au dovedit din plin utilitatea în cazul de față”.

”Imediat după semnalarea avariei conducerea Cupru Min a oprit Uzina de preparare, a redus nivelul lacului de acumulare și a coordonat o echipa de intervenție dispunând de utilaje grele (autobasculante de 40 tone, încărcătoare frontale, excavatoare și buldozere) care a avut obiectivul de a crea un baraj de piatră sortata pentru a opri scurgerea și de a supraînălța și largi digurile de reținere din aval de baraj. Într-un timp scurt, specialiștii de la Cupru Min au transportat și instalat in locație un volum de peste 2.500 metri cubi de piatră. Apoi au trecut la curățarea malurilor și la evacuarea sterilului”, explică cei de la Cupru Min.

Pentru rezolvarea problemelor de mediu, Cupru Min a demarat proiectarea unei stații moderne de neutralizare a apelor acide și de recuperare a metalelor din haldele de steril.

”Studiul de fezabilitate s-a încheiat iar proiectul tehnic urmează a fi finalizat în vara acestui an. Compania caută soluții pentru finanțarea proiectului care are o valoare estimativa de 19 milioane de euro. Totuși, în planul de investiții pe anul 2017, sunt deja prevăzute lucrări adiacente proiectului de baza: mutarea deversării sterilului de flotație pentru reducerea presiunii asupra digului, separarea apelor neutre de apele acide prin captarea a trei afluenți în zona haldei de steril și construcția unei stații de recuperare a apelor din iazul Valea Șesei si recircularea în Uzina de preparare”, se mai arată în comunicat.

Râul Arieş din Munţii Apuseni a fost poluat cu steril după ce o sondă inversă a cedat, luni seara, iar în râu a ajuns apă cu steril din iazul de decantare Valea Şesei, care aparţine societăţii Cupru Min.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Alba au declarat, luni seara, că societatea Cupru Min i-a informat că pe râul Arieş a avut loc o poluare, în urma unui accident tehnologic.

”Este vorba despre o sondă inversă care, din cauza acidităţii, s-a ruginit, a crăpat şi a plecat o anumită cantitate de steril cu apă şi s-a deversat în râul Arieş. La ora aceasta se fac cercetări, s-au luat analize, iar mâine vom avea un raport complet. Accidentul s-a produs în urma corodării unei sonde inverse. Incidentul a fost raportat ca poluare”, au declarat reprezentanţii Gărzii de Mediu Alba.

Iazul Valea Şesei este principalul iaz în funcţiune al Cupru Min Abrud, fiind în acelaşi timp cel mai mare iaz din ţară. Prin construcţie este un iaz de vale format prin bararea văii Şesei cu un baraj construit din anrocamente, cu masca filtrantă pe versantul amonte, amplasat la circa 7,2 km de confluenţa văii Şesei cu râul Arieş, potrivit informaţiilor postate pe site-ul companiei Cupru Min.

Cupru Min Abrud este societatea care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde

Publicat

în

În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.

Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.

În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.

Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.

Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă

Publicat

în

Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.

Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.

Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.

În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.

Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii

Publicat

în

Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud