Rămâi conectat

Știri din zonă

Crucea Roşie a distribuit 500 măşti şi 500 perechi mănuşi în comuna Ciuruleasa, cel mai mare focar de COVID-19 din județul Alba

Publicat

în

Crucea Roşie Română, filiala Alba, a distribuit 500 măşti şi 500 perechi mănuşi în comuna Ciuruleasa, unde au fost confirmate 11 cazuri de îmbolnăvire cu COVID 19.

În contextul derulării unei anchete epidemiologice în comuna Ciuruleasa şi a necesităţii implementării unor măsuri imediate de protecţie a populaţiei pentru a se evita răspândirea virusului la o scară mai largă, organizaţia noastră a oferit în această dimineaţă, în regim de urgenţă, 500 măşti şi  500 perechi mănuşi, Primăriei comunei Ciuruleasa.

Materialele de protecţie vor fi distribuite personalului din administraţia publică locală precum şi locuitorilor care îşi desfăşoară în continuare activitatea profesională în afara comunei.

Aducem precizarea că Filiala de Cruce Roşie a Judeţului Alba a răspuns de la începutul declanşării acestei pandemii,  tuturor solicitărilor venite din partea primăriilor şi diferitelor instituţii publice, privind oferirea de măşti şi mănuşi de protecţie.

Astfel, au fost predate aproximativ 4.000 de măşti şi peste 1500 de perechi mănuşi, următoarelor instituţii/unităţi:

– Serviciul Judeţean de Ambulanţă Alba

– Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al Judeţului Alba

– Insitutuţia Prefectului Judeţul Alba

– Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba

– Garda de mediu Alba

– U.M. 01684

– Inspecţia de stat în construcţii Alba

– Protecţia Consumatorului Alba

– Spitalul Municipal Blaj

– S.J.P.T. Alba

– Primăria municipiului Aiud

– Prămăria comunei Ciugud

– Primăria comunei Ighiu

– Primăria oraşului Teiuş

– Primăria comunei Cergău

– Primăria comunei Şona

– Grădiniţa „Dumbrava Minunată” Alba Iulia

– Asociaţia SPEROMAX Alba.

Filiala de Cruce Roşie a Judeţului Alba mulţumeşte tuturor celor care ne sunt alături în această perioadă de criză.

Crucea Roșie Română, organizația umanitară cu expertiză în prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor și intervenția în situație de dezastre este în colaborare permanentă cu autoritățile centrale și locale și oferă sprijin logistic, uman și material pentru a consolida răspunsul țării noastre la amenințarea cu noul coronavirus COVID-19.

Misiunea umanitară fundamentală a Crucii Roşii este de a preveni şi alina suferinţa umană, protejarea vieţii şi sănătăţii, asigurarea respectării fiinţei umane, în mod imparţial, fără nicio discriminare de naţionalitate, rasă, sex, religie, clasă socială şi opţiune politică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Au început lucrările la noul pod de pe DN 74A, de la Cărpiniș

Publicat

în

Lucrările pentru desființarea podului vechi și construirea unui pod nou pe DN 74A, în zona Cărpiniș din Roșia Montană, au început miercuri, 15 aprilie 2026, după ce structura existentă a fost grav afectată de fenomenele hidrometeorologice din anul 2021.

Noul pod ar urma să asigure condiții de circulație mai sigure pentru locuitori și pentru toți participanții la trafic care tranzitează DN 74A.

Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Alba, astăzi, la Roșia Montană, în zona Cărpiniș, pe DN 74A, a avut loc o întâlnire de lucru în teren privind demararea lucrărilor de desființare a podului existent și construire a unui pod nou, după ce acesta a fost grav afectat de fenomenele hidrometeorologice din anul 2021.

La verificările din teren au participat prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, subprefectul Sandu Heler, primarul comunei Roșia Montană, domnul Eugen Furdui, șeful Secției de Drumuri Naționale Alba, domnul Andrei Cârja, reprezentanții constructorului, precum și dirigintele de șantier.

În cadrul vizitei la fața locului, prefectul județului Alba a transmis un mesaj ferm și fără echivoc către toți factorii implicați:

„Am dispus reprezentanților SDN Alba și dirigintelui de șantier să trateze această lucrare cu maximă responsabilitate și să respecte strict termenele asumate. Nu mai accept întârzieri sau blocaje administrative. Cetățenii din zonă au așteptat prea mult. Siguranța și accesul rutier nu sunt negociabile.”

Totodată, prefectul a subliniat că lucrările au fost demarate efectiv chiar astăzi, odată cu mobilizarea în teren a utilajelor și echipelor de execuție.

Instituția Prefectului – Județul Alba tratează această investiție ca o prioritate majoră, având în vedere impactul direct asupra siguranței cetățenilor și asupra conectivității rutiere din zonă. Monitorizarea implementării lucrărilor se va realiza în mod constant, pentru a asigura respectarea termenelor și a standardelor de calitate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Concursul de cățărat pe sulița, obicei vechi de sute de ani pastrat cu sfințenie la Bucium-Poieni, în prima zi de Paște

Publicat

în

Comunitatea din Bucium a participat duminică, 12 aprilie 2026, în prima zi de Paște, la evenimentul „Tradiție și bucurie la Bucium Poieni”, o manifestare dedicată obiceiurilor locale, muzicii populare și atmosferei de sărbătoare.

„Este un obicei foarte vechi, pe care îl știm din copilărie. La noi, în Joia Mare se ridică această suliță, iar în prima zi de Paște organizăm concursul de suit pe suliță. Este un obicei aproape unic în Apuseni, iar la Bucium s-a păstrat și s-a transformat într-un concurs”, a declarat pentru ziarulunirea.ro Cornel Napău, primarul comunei Bucium.

Sulița era ridicată și organizată de către flăcăi (tinerii necăsătoriți), iar participarea lor avea mai multe semnificații: era un mod de afirmare a statutului lor în comunitate, marca trecerea spre maturitate și integrarea în rândul tinerilor activi ai satului, le oferea ocazia să se remarce în fața fetelor și a întregii comunități

Obiceiul suliței poate avea legături simbolice și cu memoria tinerilor morți.

În unele interpretări etnografice, astfel de obiceiuri pascale păstrează urme ale unor ritualuri mai vechi, în care comemorarea morților (mai ales a celor tineri) se împletea cu sărbătoarea renașterii și a vieții.

Evenimentul aduce în prim-plan tradiții specifice zonei, dar și momente artistice susținute de invitați speciali.

Din program au facut parte: „Hora Unirii”, un concurs de ciocnit ouă, dar și urcatul pe suliță în târg, la Bucium Poieni.

„Tradiția suliței la biserică” este momentul special al evenimentului.

Pe scenă au fost așteptați mai mulți invitați speciali, printre care Gabriela Bolunduț și formația, Alexandra Vereș, dar și Ansamblul „Aurarii”, care vor contribui la atmosfera de sărbătoare prin muzică și dansuri specifice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 29 de ani din Roșia Montană cercetat de polițiștii din Abrud, după ce a fost depistat în timp ce conducea drogat, pe DJ 742

Publicat

în

Joi, 9 aprilie 2026, în jurul orei 18.50, polițiștii rutieri din orașul Abrud au oprit, pentru control, pe DJ 742, pe raza localității Roșia Montană, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Roșia Montană.

În urma testării cu aparatura din dotare, rezultatul a fost pozitiv privind posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor interzise în organism.

Rezultatele transmise de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism.

Polițiștii din Abrud continuă cercetările în acest caz.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud