Economie
Conducerea SC Cuprumin SA Abrud a oferit presei mai multe detalii privind activitatea de eficientizare și modernizare a societății din ultimii ani

Astfel, făcând referire la indicatorii de salarizare, câștigul mediu a crescut de la 3.001 lei/persoană în 2015 până la 3.829 lei/persoană în 2017, ceea ce reprezintă o creștere de peste 27%. Totodată, la sfârșitul lui 2015 existau 534 de salariați, iar numărul acestora a crescut cu 20 la sfârșitul lui 2017, înregistrându-se concomitent și o creștere de 1,34% a productivității fizice a muncii de la 14,25 tone cupru/persoană la 14,44 tone cupru/persoană. Această creștere a personalului a produs însă și o scădere a vârstei medii a salariaților cu un an și jumătate, de la o medie de 48 ani și 9 luni în 2015 la 47 ani și 3 luni în 2017, prin ieșirea la pensie a celor ajunși la vârsta legală și angajarea unor persoane mai tinere.
Pe de altă parte, pentru reducerea costurilor cu combustibilii, societatea a făcut investiții în sisteme GPS care să monitorizeze flota auto, acestea fiind achiziționate prin licitație începând din 2016 cu o sumă totală de aproximativ 80.000 lei. Sistemul GPS permite identificarea traseului, consumul de combustibil, căderile nejustificate de consum, kilometri reali efectuați etc.
Despre utilitatea și eficiența sistemului a fost evidențiat faptul că până la sfârșitul anului trecut, pornind de la datele transmise în sistem au fost identificați și s-au deschis 3 dosare penale unui număr de 4 angajați pentru furt de motorină începând din luna februarie a anului trecut. Totodată au fost identificați 26 de conducători auto care confirmau în foile de parcurs cu peste 1.000 de km în plus pe lună față de datele puse la dispoziție de sistem, împotriva acestora făcându-se cercetări și se vor face plângeri penale după caz. Așadar, sistemul de monitorizare a dus la întărirea disciplinei în producție, astfel încât consumurile reale pe tona transportată s-au redus de la 0,41 litri/tonă în 2016 la o medie de 0,298 litri/tonă în cursul lui 2017.
În încheierea celor prezentate este de menționat faptul că societatea S.C. Cupru Min S.A. Abrud dispune în prezent de un stoc de aproximativ 12.500 tone concentrat de cupru care urmează a fi vândut separat de contractul încheiat cu firma „Merlion Resources Holding Limited” cu sediul în Hong Kong, China, acesta fiind echivalentul a aproximativ 80 milioane lei.
Ovidiu CULDA
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 26 mai 2026

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de munca vacante în orașul ABRUD și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| LA GOGU&RAZVI S.R.L. | BUCATAR | 1 | 0740175289 |
| LA GOGU&RAZVI S.R.L. | LUCRATOR COMERCIAL | 1 | 0740175289 |
| S.C.VIDAC GRUP SRL | Conducător auto transport rutier de mărfuri | 2 | vidac2004@yahoo.com |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 19 mai 2026

| MIA NEW FASHION SRL | LUCRATOR COMERCIAL | 1 | 0731835001 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul ABRUD, la data de 12 mai 2026

-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
-
Știri din zonăacum 3 luni
Intervenție a pompierilor din Câmpeni în localitatea Valea Bârnii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință
-
Administrațieacum 3 luni
Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Învățământ-Culturăacum 3 luni
Premii importante pentru elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie