Rămâi conectat

Actualitate

„Cel mai frumos loc de pe pământ” este la… Abrud

Publicat

în

„Cel mai frumos loc de pe pământ” este genericul Taberei de Creație Abrud 2025, care s-a încheiat săptămâna trecută, după ce a ajuns la ediția aniversară cu numărul X.

Anul acesta tabăra a fost organizată de E-Club Rotary Arieșeni Alpin și Primăria orașului Abrud, în parteneriat cu Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” și CupruMin SA Abrud, la care s-au alăturat și alți sponsori generoși.

La această ediție au participat artiștii Olimpia Coman-Sipeanu, Marius Coman Sipeanu, Sever Moldovan, Maria Olteanu, Iana Oprișa, Elena Orbocea, Tudor Șerban, Decebal Țăroi, Victoria Țăroi Galbenu, organizatoarea taberei fiind doamna Cristina Gloria Oprișa, care, deși stabilită în Satu Mare, an de an dăruiește locului natal cu iubire un dar neprețuit: arta.

„A fost o săptămână de creație în același drag atelier amenajat ad-hoc, zile și seri petrecute împreună, în care fiecare artist și-a dăruit harul pentru locurile abrudene. El, Abrudul, ce pentru o săptămână devine mai populat cu artiștii care vin din toate colțurile țării – Tulcea, Galați, Brașov, București, Sibiu, Bistrița, Satu Mare – s-a transformat la final în sărbătoarea unui vernisaj ce s-a desfășurat la Casa „Horea” din centrul orașului. Acolo simezele s-au împodobit cu creații ale artiștilor și ale copiilor, care pentru două zile au fost și ei parte din atelierul artiștilor profesioniști.

Începută în mandatul domnului primar Nicolae Simina, continuată în cel al domnului primar Cristian Albu, aniversată acum la cea de-a X-a ediție de domnul primar Radu Tuhuț, tabăra este sursa  unor creații ce devin un bogat patrimoniu pentru oraș. Artiștii și copiii au primit recunoștința din partea gazdelor prin diplome aniversare, iar premiul taberei a fost obținut de Victoria Galbenu Țăroi. Viu între noi, și Ioan Aron Țăroi a făcut parte prin comemorare din expoziția evenimentului. Și în acest an, fiica mea, Iana Oprișa, a creat un clip cu momente și gânduri exprimate în timpul taberei, care se găsește pe Youtube și îl dăruiește cu generozitate tuturor. De altfel, generozitatea este liantul ce reunește artiști din toată țara, care au fost primiți cu multă ospitalitate de gazdele orașului, între care țin să menționez pe statornica și implicata doamnă Sorina Furdui”, a transmis doamna Cristina Gloria Oprișa, originară din orașul Abrud.

 

Ovidiu CULDA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 35 de ani cercetat de polițiștii din Abrud, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Avram Iancu

Publicat

în

Luni, 10 noiembrie 2025, în jurul orei 23.20, polițiștii din Abrud au oprit, pentru control, pe strada Avram Iancu din oraș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Bucium.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,44 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 47 de ani din Abrud reținut de polițiști, după ce și-a amenițat fiica cu acte de violentă

Publicat

în

În noaptea de 8/9 noiembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din Abrud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 47 de ani, din Abrud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în seara de 8 noiembrie 2025, în jurul orei 23.30, în timp ce fiica sa de 21 de ani se afla pe o stradă din oraș, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi amenințat-o, cu acte de violență, pe aceasta și i-ar fi cauzat o stare de temere.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit risc iminent, iar polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, față de bărbatul de 47 de ani.

În cursul zilei de mâine, 10 noiembrie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | abrudinfo.ro

Publicat

în

Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | abrudinfo.ro

Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește, în fiecare an, în data de 8 noiembrie pe Sfinții Mihail și Gavril. Această mare sărbătoare este ultima înainte de începutul Postului Crăciunului.

Citește și: mesaje de Sf Mihail și Gavril

Numele lor sunt foarte populare printre credincioși, în România peste 1,3 milioane de oameni serbându-și onomastica în această zi în care Biserica face slujbe speciale.

Afla ce nume se sarbatoresc pe data de 8 noiembrie si cui trebuie sa spui La multi ani de ziua onomastica.

Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavril

Nume derivate din Mihail: Mihai, Mihaela, Mihaiela, Michi, Mișa, Mihăiță, Mișu, Mihnea, Mihaila, Mihalache, Mihalcea sau Mihuț.

Nume derivate din Gabriel: Gavrilă, Gabi, Gabriel, Găbiță, Gabriela, Găbița.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud