Rămâi conectat

Actualitate

Cei mai frumoși și puternici cai din zona Munților Apuseni, prezenți la cea de-a IV-a ediție a concursului hipo de la Abrud

Publicat

în

Cu ocazia Festivalului Național de Folclor ,,Inimi fierbinți în Țara de Piatră”, Primăria Abrud a organizat azi dimineață, la târgul de animale de pe dealul Știurț, un nou concurs hipo prin care s-au desemnat cei mai puternici și cei mai frumoși cai din zona Munților Apuseni, prezenți la competiție.

Pentru ca totul să fie conform regulamentului impus, concursul a fost supervizat de primarul Nicolae Simina și viceprimarul Dorel Pașca, iar la întrecere au fost înscriși de proprietari 21 de cai – 16 la concursul de tracțiune și 13 la concursul de frumusețe, câțiva participând la ambele secțiuni – aceștia fiind observați, aplaudați și comentați de cei peste 300 de participanți la eveniment.

Competiția a debutat cu concursul de tracțiune, unde caii trebuiau să tragă la deal cât mai repede, pe o distanță de peste 100 de metri, o căruță încărcată cu prundiș, chiar mai grea decât unii dintre ei, lucru care a pus probleme unor competitori ce au abandonat întrecerea sau au fost descalificați.

Partea a doua a concursului a fost dedicat celor mai frumoși cai, iar juriul – format din mai mulți cunoscători ai animalelor – a apreciat mai multe calități ale cailor înscriși, a întocmit un punctaj și a stabilit următorii câștigători:

 La concursul de tracțiune:
 – locul I: calul Negru, proprietar Daniel Bexa – 40, 66 secunde;

– locul II: calul Volga, proprietar Avram Sicoe – 45, 15 secunde;

– locul III: calul Dana, proprietar Dumitru Petruța – 53,70 secunde;

La concursul de frumusețe:

– locul I: calul Negru, proprietar Daniel Bexa – 197 puncte;

– locul II: calul Topaz, proprietar Daniel Bexa – 175 puncte;

– locul III: calul Stana, proprietar Ciprian Vișa – 174 puncte.

Primarul Nicolae Simina a anunțat că premierea câștigătorilor se va face duminică, 30 iulie, între orele 15-16, în centrul orașului Abrud, atunci când se va desfășura gala laureaților la Concursul Național de Folclor ,,Inimi fierbinți în Țara de Piatră”.

Ovidiu CULDA

https://youtu.be/vmdBhs2eEeI

https://youtu.be/F6VhmCCDBek

https://youtu.be/4c2aMtegiy0

https://youtu.be/gTDTYe9l9iw

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde

Publicat

în

În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.

Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.

În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.

Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.

Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă

Publicat

în

Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.

Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.

Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.

În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.

Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii

Publicat

în

Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud