Mai nou, proiectul Roşia Montană ne ocupă tot timpul. Atât guvernanţilor, televiziunilor naţionale, întregii mass – media, cât şi tuturor românilor, care pe zi ce trece ies tot mai mulţi în stradă pentru a se împotrivi proiectului de lege înaintat de Guvern Parlamentului României, ce prevede demararea exploatării masive a aurului şi argintului de la Roşia Montană prin folosirea ca metodă de extracţie a zeci de mii de tone de cianură.

Şi cum să nu se împotrivească când este vorba de marele pericol al poluării întregii zone a Munţilor Apuseni, dar chiar şi a întregii ţări, dacă, ferească Dumnezeu de un cataclism natural, de un cutremur de intensitate mai mare, 7-8-10 grade pe scara Richter, care ar putea face praf şi pulbere acel baraj înalt de 185 de metri (!), despre care se spune că va fi cel mai mare din lume de până acum, preconizat a se construi la Roşia Montană pentru a stăvili imensul iaz de decantare a cianurilor şi metalelor grele rezultate din procesul de fabricaţie şi care ar trebui să se întindă pe 330 de hectare(!), după care de aici ar porni acest puhoi de cianuri ce ar mătura totul în cale în zonă, ar ajunge în Arieş, apoi în Mureş, mai departe în Tisa şi de acolo în Dunăre! Dumnezeu ne-a dat recent un semn, doar în urmă cu circa o lună de zile, când în zona Hunedoarei, a Haţegului a avut loc un cutremur de o intensitate de 3,7 pe scara Richter, dar la 20 de minute s-a înregistrat o replică de 4,7 pe scara Richter. Gândindu-ne la ce spun specialiştii, şi anume că Roşia Montană se situează pe aceeaşi falie a scoarţei terestre cu această zonă, iar mişcările tectonice oricând s-ar putea amplifica la o intensitate mult mai mare, este de luat în calcul neapărat şi o posibilă catastrofă de un nivel foarte ridicat în zonă.
Apoi mulţi dintre actualii susţinători ai proiectului vin şi spun că separarea aurului şi argintului din minereul ce va fi scos aici se poate face doar cu cianuri deoarece compoziţia acestuia este mai dură, se află disipat în rocă. Ei bine, tot specialişti vin şi ne spun că, la ora actuală, peste 20 la sută din exploatările aurifere din lume se fac pe baza altor tehnologii nepoluante. Cianurile deja i-au înspăimântat rău de tot pe români, mai ales după ce au văzut la televizor şi un film documentar realizat în 2011 intitulat „Open Pit” (Mina de suprafaţă) realizat de o echipă de jurnalişti de investigaţie la mina de aur Yanacocha din Peru (a doua ca mărime din lume) şi dezastrul ce a avut loc acolo din cauza exploatării cu cianuri, şi unde crescătorii de animale de la 50 de kilometri distanţă de mină prezentau catastrofa ce s-a abătut asupra lor, dincolo de marile asigurări date de corporaţiile ce fac exploatarea. Şi anume, povesteau oamenii de acolo, cum leşia cu cianuri şi metale grele s-a înfiltrat în sol, a ajuns în râul din apropiere, iar de acolo pe toată lungimea râului animalele care au băut apă din acesta au putrezit pur şi simplu pe dinăuntru în câţiva ani, murind cu sutele! Iar printre marii investitori de aici, alături Banca Mondială, prin Internaţional Finance Corporation, compania peruană Buenaventura of Peru, se află şi compania americană Newmont Mining Corp ce deţine 51 la sută din afacere şi care totodată are o participaţie de 13 la sută şi în proiectul Gabriel Resources de la Roşia Montană. Iar miliardarul ungur George Soros are la această companie, începând din 2010, o felie destul de mare din acţiuni (oare le ţine doar pentru jocul la bursa din Toronto?!?). Şi acolo proiectul de exploatare a început cu tot felul de promisiuni ferme că vor fi folosite cele mai avansate tehnologii, că oamenii şi mediul nu vor avea de suferit, că viaţa oamenilor se va schimba mult în bine şi câte şi mai câte. Numai că după exploatare rămâne mai mult… potopul. În timp ce mina se extinde tot mai mult, înghiţind munte după munte, potrivit documentarului, „localnicii rămân fără apă, pânza freatică fiind contaminată, specii întregi de plante medicinale dispar, animalele mor, iar oamenii se îmbolnăvesc”. În plus de aceasta, oamenii de acolo se plâng de „duhoarea apei din râuri, care capătă uneori nuanţe de gălbui sau maronii deoarece transportă de multe ori deşeuri miniere din zona de exploatare”. (Mai multe puteţi afla intrând pe site-urile Business24 sau Ştiri-Presa Online sub titlul „Documentarul pe care investitorii de la Roşia Montană n-ar vrea să-l vadă vreodată românii”).
Vrem să avem de aşa ceva parte şi în Munţii Apuseni şi mai apoi aproape în toată ţara?!? Eu cred că nu. Aşa încât, este foarte bine că actualmente se întoarce pe toate feţele acest proiect atât de către guvernanţi şi Parlament, cât şi de către opinia publică, care la fel este bine că devine tot mai responsabilă din acest punct de vedere. Şi poate că în cele din urmă atât Guvernul cât şi Parlamentul vor ajunge la concluzia corectă. Şi anume aceea indicată de altfel de multă vreme de Academia Română, de a se face minerit la Roşia Montană nu la suprafaţă ci în galerii subterane (cum s-a făcut de altfel de 2000 de ani) de către statul român în folosul românilor, fără a se înstrăina resursele de aur şi de argint. Şi nu printr-o exploatare rapace, în doar câţiva ani, ci pe o perioadă mai îndelungată, asigurând totodată locuri de muncă pentru minerii din zonă, dar lăsând loc în primul rând unui mediu natural sănătos (privilegiul de astăzi al Apusenilor), precum şi altori activităţi importante ce se pretează în zonă, respectiv turismul, industria uşoară, creşterea animalelor etc.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS