abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Știri din zonă » Autoutilitară răsturnată la Ciuruleasa după ce a acroșat un buștean rostogolit pe șosea

Autoutilitară răsturnată la Ciuruleasa după ce a acroșat un buștean rostogolit pe șosea

Publicat în 02.11.2013 la ora 10:44

autoutilitara-rasturnataUn accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 16.40, pe DN 74, pe raza comunei Ciuruleasa.

În urma deplasării echipei de cercetare la faţa locului, s-a constatat că   Nicolae D., de 34 de ani, din oraşul Abrud, în timp ce efectua lucrări de curăţare a unor arbori în apropierea DN 74, km 34+850 m, a rostogolit un buştean, care a ajuns pe partea carosabilă, intrând apoi în coliziune cu o autoutilitară condusă de către Alexandru M., de 23 de ani, din municipiul Brad, judeţul Hunedoara, care se deplasa pe direcţia Ciuruleasa-Brad. În urma impactului, conducătorul auto pierde controlul direcţiei autoutilitarei, intră în coliziune cu un parapet şi se răstoarnă pe carosabil, pe partea dreaptă a direcţiei sale de mers.

În urma accidentului, conducătorul autoutilitarei a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Abrud, unde i s-a stabilit diagnosticul de “ escoriaţii la nivelul cotului stâng”, nefiind necesara internarea acestuia.

Atât conducătorul autoutilitarei, cât şi Nicolae D. au fost testaţi cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ.

În cauză cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment.

FOTO: ARHIVĂ

Facebook 

Acest articol a fost citit de 413 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.