abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Economie » Aurul de la Roşia Montană îi dezbină pe moţii noştri!

Aurul de la Roşia Montană îi dezbină pe moţii noştri!

Publicat în 25.10.2013 la ora 10:00

mina Rosia MontanaO “performanţă” pe care nu au reuşit-o nici imperiile vecine şi nici revizioniştii sau extremiştii unguri lCine ne mai salvează ţara de investiţiile străine cotropitoare, dacă şi moţii au ajuns să se lupte între ei?!

Există la noi, la români, o tradiţie pe care viaţa, istoria, o confirmă mereu şi anume aceea că tot ceea ce au realizat, înfăptuit şi construit două sau trei generaţii să fie consumat, ori distrus şi lichidat de generaţia următoare. Ca să fim mai expliciţi, vom concretiza în cele ce urmează. Generaţia bunicului meu, generaţia Primului Război Mondial, ca şi generaţia tatălui meu, generaţia celui de-al Doilea Război Mondial, au trecut prin vremuri grele şi au înfruntat mari vitregii, dar au reuşit să scoată ţara la liman, ţăranii, adică talpa ţării, făcându-şi cu vârf şi îndesat datoria, inclusiv la 1 Decembrie 1918. Aceasta chiar dacă, după ce au fost împroprietăriţi de statul român pentru faptele lor de eroism din războaiele neamului, li s-a luat pământul, averea lor cea mai de preţ, poate mai de preţ ca aurul de la Roşia Montană. Au continuat să-l lucreze cu dragoste şi cu patimă în noile asociaţii, întovărăşiri şi cooperative, un fel de chibuţuri cum sunt cele ale evreilor, din care s-au şi inspirat cei care ne-au pricopsit cu ideile socialiste. Ele au rodit însă şi la noi, chiar dacă nu aşa de îmbelşugat ca în Israel, ţara cu cele mai mari producţii agricole obţinute din piatră seacă şi dintr-o apă moartă, căci aşa a vrut Dumnezeu să împartă pământul şi norocul în această parte a lumii. Afirmând acest lucru, mă gândesc la românii care au amenajat pentru irigaţii peste 3 milioane de hectare de teren, au construit fabrici de tractoare, semănători şi combine agricole de recoltat ca şi combinate de îngrăşăminte chimice ori au împânzit ţara cu ferme de animale, cu livezi şi plante tehnice. Satele s-au electrificat, drumurile s-au asfaltat, şcolile şi căminele culturale s-au înmulţit, mai puţin bisericile căci oamenii erau ocupaţi mai ales cu munca şi nu cu pelerinajele şi moaştele, împlinind porunca Domnului că biserica nu este loc de negustorie. Toate s-au edificat prin muncă, jertfă, prin eforturile şi greutăţile generaţiilor bunicilor şi părinţilor mei dar şi ale noastre, ale celor care avem 40-45 de ani în câmpul muncii. Acum, de toate acestea s-a ales praful şi pulberea. Irigaţii nu mai avem decât aşa, de muzeu, tractoare şi combine agricole nu mai producem, îngrăşămintele chimice sunt şi ele pe ducă, iar pe masa românilor tronează alimentele din import care au acoperit 80 la sută din raţia zilnică.

Am pus-o, cu alte cuvinte, rău de mămăligă. La fel s-a procedat şi cu industria de care s-a ales fierul vechi ce i-a îmbogăţit pe noii noştri patrihoţi. Ea a încăput, atât cât a mai rămas, pe mâna străinilor, inclusiv în judeţul Alba, mai ales la Sebeş, acolo unde nemţii fabrică mai nou roţi dinţate, deşi la uzinele mecanice din Cugir ele se produceau de vreo 200 de ani! Dar la Sebeş s-au creat circa 5000 de locuri de muncă, fiecare plătit cu 700-800 de lei pe lună plus bonurile de masă, ca la săraci şi flămânzi. Drept recompensă, statul român îl răsplăteşte pe investitorul străin cu peste 43 de milioane de euro şi alte facilităţi, ştiute şi neştiute, adică tot atât cât ar trebui pentru relansarea mineritului la Cupru Min Abrud. Am pus-o deci de mămăligă cu industria naţională.
Acum se pune problema exploatării aurului de la Roşia Montană şi a cuprului, tot un fel de aur, de la Roşia Poieni. Ce facem cu aceste mari şi veritabile bogăţii, le exploatăm sau le lăsăm moştenire generaţiilor viitoare? Cred că generaţiile noastre, ale celor care ne-am născut şi am muncit de circa 100 de ani, inclusiv 25 de ani în socialism şi 25 de ani în capitalism, ar trebui să se bucure în primul rând de bogăţiile din Munţii Apuseni, ca şi pe întreg cuprinsul judeţului şi al ţării. Adică să nu mai trăim cu iluzia şi speranţa unui viitor strălucit, ci mai ales cu prezentul, cu certitudinea unui trai decent. Iar să ne sacrificăm tot noi şi să lăsăm o moştenire babană următoarei generaţii care, din păcate, pune pe primul plan distracţia, petrecerea şi mai puţin sau deloc cultul muncii. Iar să ne sacrificăm tot noi. Nu am făcut oare destule sacrificii? Nu ne ajung şi mai trebuie oare ca acum, trecuţi de anii tinereţii, bolnavi şi cu pensii mizere, să facem tot noi pe generoşii cu averile şi moştenirile gen Roşia Montană? Cred că fiecare generaţie trebuie să muncească şi nu să huzurească. Aşa că cea mai bună moştenire, cea mai mare avere a omului este munca. Şi, prin urmare, cu cât avem mai multe locuri de muncă, cu atât mai bine, inclusiv la Roşia Montană, Baia de Arieş, Zlatna, Bucium, Abrud ori Câmpeni, unde din piatră mai mult sau mai puţin seacă trebuie să scoatem şi noi, ca şi evreii, adevărate comori. Ei au cele mai mari producţii agricole din lume şi nu importă niciun aliment, noi avem cel mai mult aur. Dar, paradoxal, ei sunt cei mai bogaţi, iar noi cei mai săraci. Şi atunci, de ce să nu muncim şi să nu exploatăm bogăţiile pământului nostru şi să le lăsăm mereu urmaşilor, potrivit tradiţiei că o generaţie face prăpăd tot ceea ce au construit şi au agonisit alte două-trei generaţii. Cred că asta ne aşteaptă dacă continuăm în direcţia în care ne aflăm şi noi şi cei cu părul lung şi barba mare, ca şi Marx şi Engels, şi cu mintea rătăcită sau puţină, de prin tot felul de pieţe, care judecă mai mult emoţional decât raţional. Aşa că să o lăsăm mai moale cu viitorul şi să ne concentrăm pe prezentul nostru cel de toate zilele. Vorba aceea, „ce poţi face astăzi, nu lăsa pe mâine”, sau „lucrul amânat miroase a…” dezbateri din Comisia Parlamentară pentru Roşia Montană, care, chiar s-au amânat cu 30 de zile, până vine domnul prim-ministru Victor Ponta cu decizia din America. Oare ce ne vor mai da americanii? Sper că nu o nouă afacere tip Bechtel!
Depinde însă de noi dacă vom pune sau nu botul la afacerile cu care americanii au cucerit lumea când au simţit miros de petrol, gaze şi mai nou de aur. Sperăm, deci, să nu ne trezim nici noi, generaţiile de ieri şi de azi şi nici urmaşii noştri cu nişte dolari găuriţi şi aceia de hârtie, în schimbul aurului de la Roţia Montană şi din toţi Munţii Apuseni. Nu cred însă că vom scăpa, deşi sunt o fire optimistă şi mă consider un român patriot din Ţara Zarandului pe care Avram Iancu a iubit-o atât de mult! Dar, când şi urmaşii marelui erou au ajuns să se lupte între ei, înseamnă că ne paşte un pericol de care nu ne mai salvează tot aurul din lume!

Acest articol a fost citit de 487 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.