Actualitate
Amenzi de peste 1.400 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată pe raza orașului Abrud
Duminică, 3 mai 2026, în intervalul orar 19.00-22.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Abrud au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 60 de verificări de persoane și 20 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 9 abateri de natură contravențională, dintre care 7 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 1.415 lei.
În cadrul acțiunii, au fost consiliate 20 de persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Actualitate
Tânăr din Abrud cercetat de polițiști, după ce a distrus oglinda retrovizoare a unui autoturism și a amenințat-o pe proprietara acestuia
Duminică, 3 mai 2026, polițiștii din Abrud au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, din oraș, cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 22 de ani, i-ar fi provocat distrugeri la autoturism.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în noaptea de 2/3 mai 2026, în jurul orei 01.00, pe fondul geloziei, tânărul ar fi distrus oglinda retrovizoare din partea stângă și anvelopele autoturismului femeii și ar fi amenințat-o, telefonic, pe aceasta, cu acte de violență.
Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și amenințare, totodată fiind luată și măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de azi, 4 mai 2026, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Actualitate
Bărbat de 45 de ani din Abrud reținut de polițiști, după ce l-a agresat și amenințat pe iubitul fiicei sale
Ieri, 3 mai 2026, în jurul orei 20.10, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un tânăr de 23 de ani, din Cugir, cu privire la faptul că a fost agresat de către tatăl partenerei sale.
Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că, în timp ce se afla la locuința partenerei sale, împreună cu tatăl acesteia, în vârstă de 45 de ani, din Abrud, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, tânărul ar fi fost agresat fizic și amenințat cu acte de violență, de către bărbat.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, pe numele bărbatului de 45 de ani.
Totodată, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbat, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare.
Actualitate
Bărbat din Bucium cercetat de polițiștii din Abrud, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut pe DN 74
Sâmbătă, 2 mai 2026, polițiștii de ordine publică din Abrud au oprit, pentru control, pe DN 74, în oraș, o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, care locuiește în comuna Bucium, județul Alba.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,93 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cazurile, cercetările sunt continuate.
-
Din Județacum 2 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 4 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 3 săptămâni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 luni
Amenzi de peste 5.800 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza localității Roșia Montană
-
Actualitateacum 3 luni
Un medic endocrinolog și un otorinolaringolog s-au alăturat echipei medicale a Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Știri din zonăacum 2 luni
Bărbat de 34 de ani din Mogoș reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,90 mg/l, pe o stradă din Blaj
-
Administrațieacum 2 luni
De luni, 16 martie 2026, fermierii din Abrud și Bucium pot depune cererile de plată pentru subvențiile APIA, la Serviciul Centrul Local Câmpeni



