abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Actualitate » Amenzi de aproape 6.100 de lei aplicate de polițiștii din Abrud, în urma unei acțiuni comune cu reprezentanții RAR Alba desfășurată pe DN 74

Amenzi de aproape 6.100 de lei aplicate de polițiștii din Abrud, în urma unei acțiuni comune cu reprezentanții RAR Alba desfășurată pe DN 74

Publicat în 16.03.2018 la ora 11:49

Ieri,  15 martie 2018, între orele 10.00 – 15.00, poliţiştii Compartimentului Rutier Abrud, împreună cu poliţişti din cadrul Postului de Poliţiei Bucium şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe DN 74, o acţiune ce a avut ca scop depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost depistate 10 autovehicule ce prezentau diverse defecţiuni tehnice.

Conducătorii acestora au fost sancţionaţi contravenţional, iar faţă de 6 dintre aceştia,  complementar sancţiunii, s-a dispus retragerea certificatului de înmatriculare.

Alţi 8 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional, pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 6.090 lei.

FOTO: ARHIVĂ

Facebook 

Acest articol a fost citit de 451 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.