Știri din zonă
A decedat Aurel Sîntimbrean, simbol al contestatarilor proiectului minier iniţiat de RMGC la Roșia Montană

Născut într-o familie de ţărani, tatăl său a fost trimis la Canal de către comunişti, ceea ce i-a creat probleme în facultate. Înainte de Revoluţia din 1989, a fost pentru peste 20 de ani conducătorul tehnic al exploatării de la Roşia Montană. A avut o atitudine critică cu privire la proiectul minier privat iniţiat de Roşia Montană Gold Corporation.
Aurel Sîntimbrean s-a născut în 3 ianuarie 1931, în satul Sântimbru. Între anii 1938- 1942 a făcut şcoala primară în sat. În toamna anului 1942, a susinut examenul de admitere la Liceul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, pe care l-a absolvit în anul 1950.
Prin concurs, în toamna anului 1950, a reuşit la Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj. Din motive social-politice este obligat să întrerupă cursurile primului an universitar, 1950-1951, reluând studiile universitare în toamna anului 1951. A terminat facultatea în anul 1955, obţinând diploma universitară în specialitatea Geologie-Geografie, fiind repartizat de o Comisie guvernamentală la Trustutul Minier din Brad. A lucrat în industria minieră, din Munţii Apuseni ca geolog, şef serviciu geologic, geolog şef, inginer şef şi inspector general, la Întreprinderea Minieră Bucium Izbita, Exploatarea Minieră Roşia Montană, Trustul Aurului Brad şi Inspectoratul Geologic Minier Deva, secţia Alba Iulia. Cel mai mult, 29 de ani, a lucrat la E.M. Roşia Montană, din care 22 de ani a fost inginer şef.
Munca de geolog a făcut-o cu pasiune, ceea ce l-a obligat să-şi însuşească cunoştinţe temeinice economice, miniere, de prepararea minereurilor, materializate în rezultate economice şi publicarea de cărţi, studii şi cercetări, diferite articole, inovaţii şi invenţii. În paralel, a îndrăgit istoria, în special arheologia montanistică, valorificarea vestigiilor trecutului pe care le-a adăpostit în Muzeul Mineritului din Roşia Montană. A acordat interviuri la radio, TV şi în presa scrisă, a fost consultant ştiinţific la realizarea filmelor „Chemarea aurului” regizor Sergiu Nicolaescu şi „Flăcări pe comori” regizor Nicolae Mărginean, iar pentru munca depusă a fost răsplătit cu distincţii.
”Ne luăm rămas bun de la unul dintre cei mai dragi prieteni ai Roşiei Montane. Îi datorăm pagini întregi de istorie a aurarilor apuseni şi a Roşiei Montane în special. Îi datorăm inclusiv înfiinţarea Mizeului Mineritului din Roşia. Geolog şi scriitor, bun cunoscător al realităţilor zonei, a fost unul dintre cei mai fermi susţinători ai dezvoltării durabile a zonei, prin exploatarea sustenabilă a resurselor naturale şi culturale, respingând distrugerea prin cianurare, sărăcire şi depopulare. Rămas bun, domnule Sîntimbrean. Vă mulţumim pentru tot”, au transmis reprezentanţii grupului de iniţiativă ”Adoptă o casă la Roşia Montană”.
Printre cărţile publicate de acesta se numără: „Aurarii din Munţii Apuseni”, 1982, cu B. Roman şi V. Wollmann, „Muzeul mineritului din Roşia Montană”, 1989; „Roşia Montană – Alburnus Maior”, ed. I şi II, 2002, 2004, cu Horea Bedelean, „Aurul şi Argintul Roşiei Montane”, ed. I şi II, 2006, 2009, cu Horea şi Aura Bedelean, „Bazil Roman, fotograful aurarilor din Ţara Moţilor – Munţii Apuseni”, 2008, cu Horea şi Aura Bedelean.
În cadrul Exploatării miniere Roşia Montană pe lângă funcţia de inginer şef a fost şi preşedintele Comisiei de inovaţii şi invenţii. Este deţinătorul certificatului de inventator nr. 68561 acordat de OSIM Bucureşti în 23.03.1978, pentru invenţia cu titlul „Dispozitiv de recoltat probe geologice”, ce s-a aplicat în cercetarea zăcământului din anul 1970 şi până la închiderea minei în anul 2006.
Știri din zonă
Starea lucrărilor la podul de peste râul Abrud, de la Cărpiniș. Ce soluție ocolitoare a fost aleasă
Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a verificat, joi, 28 mai 2026 în teren stadiul lucrărilor la investiția privind podul peste râul Abrud, de pe DN 74A, din localitatea Cărpiniș, comuna Roșia Montană, accentul fiind pus pe finalizarea rutei ocolitoare și pe etapele următoare ale proiectului.
Potrivit reprezentanților executantului și ai instituțiilor implicate, lucrările la varianta ocolitoare vor fi finalizate vineri, 29 mai 2026, ceea ce va permite desfășurarea în condiții de siguranță a următoarelor intervenții din șantier. În cursul săptămânii viitoare vor fi montați parapeții de protecție și va fi realizată semnalizarea rutieră aferentă.
Totodată, de miercuri, 3 iunie 2026 vor începe lucrările de dezmembrare a fostului pod, etapă importantă în cadrul investiției de refacere a infrastructurii rutiere din zonă.
În teren au fost analizate și lucrările executate până în prezent. Până acum au fost realizați aproximativ 100 de metri de zid de sprijin din gabioane în albia râului, urmând să mai fie executați încă aproximativ 40 de metri.
Conform datelor prezentate de constructor, stadiul fizic al investiției a ajuns la aproximativ 20%, lucrările fiind în graficul de execuție stabilit prin contract. Termenul prevăzut pentru finalizarea proiectului este de 6 luni.
Prefectul Nicolae Albu a subliniat importanța monitorizării permanente a lucrărilor de infrastructură rutieră, astfel încât investițiile aflate în derulare să fie realizate în condiții de siguranță și cu respectarea termenelor asumate.
Știri din zonă
Bărbat de 54 de ani din Bucium găsit decedat pe marginea drumului care face legătura între centrul comunei și Valea Seșii
Duminică, 10 mai 2026, în jurul orei 18.20, Poliția Orașului Abrud a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 58 de ani, din comuna Bucium, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe marginea drumului care face legătura între centrul comunei Bucium și satul Valea Seșii, se află o persoană inconștientă.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat, într-un canal de colectare a apei pluviale, trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Bucium.
La o examinare preliminară, trupul nu prezenta urme de violență, fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului de 54 de ani.
Știri din zonă
În zilele de 23 și 24 mai 2026 are loc Sărbătoarea Narciselor, la Negrileasa. Vezi programul manifestărilor
Serbarea Narciselor de la Negrileaza are loc în zilele de 23 și 24 mai 2026, în comuna Bucium. Printre evenimentele pregătite se numără diferite momente artistice și un Concurs Gastronomic.
„Ocrotiți narcisele și mediul lor! Veniți cu demnitate și respect față de natură. Amintirile arată mult mai bine în fotografiile din telefon decât în buchete care se ofilesc în două zile. Protejați mediul și haideți să fim un exemplu de civilizație! Vă mulțumim!”, au transmis organizatorii.
• Program complet Serbarea narciselor de la Negrileasa 2026
Sâmbătă, 23 Mai: Seara amintirilor
Ora 17:00 – Pe vechea scenă de la Negrileasa, plină de amintiri, urcă Gabriela Bolunduț și formația.
Ora 18:10 – Moment artistic grupul vocal Aurarii Comuna Bucium
Ora 19:00 – Invitat special: Georgiana Stănus.
Ora 20:00 – Muzică ambientală și socializare sub cerul liber.
Ora 22:30 – Încheierea programului de sâmbătă.
Duminică, 24 Mai: Spectacolul de gală
Ora 10:00 – Deschiderea in sunet de tulnic
Ora 10:05 – Cosmin Marta suite la taragot
Ora 10:25– Ansamblul „Țarina” Cuprumin Abrud.
Ora 10:50 – Denisa Macavei (interpret local).
Ora 11:05 – Aura Petricele (interpret local).
Ora 11:20 – Ansamblul „Aurarii” al comunei Bucium.
Ora 11:50 – Cosmin Marta, Florica Tomoiagă și formația (revenire după mulți ani pe scena de la Negrileasa).
Ora 12:35 – Doinel Handoreanu (pentru prima dată la Negrileasa).
Ora 13:25 – Tinu Vereșezan (debut pe scena din poiana narciselor).
Ora 14:20 – Invitat Special: DETI IUGA (revenire așteptată; sperăm la o vreme însorită pentru un spectacol memorabil!).
Ora 15:30 – Încheierea sărbătorii, premierea câștigătorilor de la concursul gastronomic și cuvinte de mulțumire.
Accesul s-a îmbunătățit considerabil! Din drumul Transapuseana, prin satele Poieni și Valea Negrilesii, veți găsi drum asfaltat în zonele dificile și porțiuni pietruite ușor de parcurs până sus, la Negrileasa, potrivit muntii-apuseni.eu.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | abrudinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | abrudinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | abrudinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă
-
Știri din zonăacum 3 luni
Intervenție a pompierilor din Câmpeni în localitatea Valea Bârnii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință
-
Administrațieacum 3 luni
Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud
-
Învățământ-Culturăacum 3 luni
Premii importante pentru elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie


