Rămâi conectat

Știri din zonă

15 persoane trimise în judecată după 5 ani de cercetări, în dosarul furturilor din fosta uzină de prelucrare a aurului de la Roşia Montană

Publicat

în

Un număr de 15 persoane, locuitori de etnie romă ai cartierului Dăroaia din satul Gura Roşiei, comuna Roşia Montană, au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni pentru distrugere şi furt.

Parte vătămată în dosar este filiala Roşiamin Roşia Montană a companiei Minvest Deva, exploatare minieră închisă în prezent care are în administrare obiectivul de la Gura Roşiei, unde a funcţionat în trecut uzina de prelucrare primară a zăcământului exploatat.

Trimiterea în judecată a cauzei are loc după mai bine de 5 ani de la demararea cercetărilor. Practic, persoanele trimise în judecată au furat aproape tot ce era de furat din incinta uzinei, aflată în imediata apropiere a cartierului unde locuiesc.

Rechizitoriul a fost înregistrat la Judecătoria Câmpeni în 15 octombrie 2019. În aprilie 2014, poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu poliţişti din Abrud şi Cîmpeni şi poliţişti ai secţiilor de poliţie rurală Abrud şi Câmpeni, au organizat o acţiune în cartierul Dăroia din comuna Roşia Montană, ce a avut drept scop depistarea persoanelor despre care exista suspiciunea că sunt implicate în comiterea de infracţiuni precum şi identificarea bunurilor provenite din astfel de fapte.

La acţiune au participat 53 de poliţişti, 3 reprezentanţi ai societăţii furnizoare de energie electrică şi doi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Alba. În baza unor mandate, poliţiştii au efectuat 19 percheziţii la domiciliile unor persoane. Poliţiştii au identificat la percheziţii 17 persoane despre care exista suspiciunea că au comis furturi, la domiciliile mai multora fiind identificate materiale de construcţii provenite din comiterea de infracţiuni.

Astfel, s-a stabilit că în perioada martie – iunie 2014, cele 17 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 61 de ani la momentul prechziţiilor, au pătruns fără drept în incinta fostei uzine de preparare „Gura Roşiei” şi au distrus pereţii şi acoperişurile unor clădirii. Materialele de construcţii rezultate, fie le-au transportat la domicilii fie le-au vândut diferitor persoane. Cu ocazia percheziţiilor, au fost identificate materiale, (în general cărămidă), provenite din furturi, în valoare de peste 11.000 lei.

În final au fost trimise în judecată 15 dintre cele 17 persoane cercetate iniţial. Fosta uzină de preparare din satul Gura Roşiei este amplasată la circa 7 kilometri de centrul comunei Roşia Montană, în imediata apropiere a ”cartierului” de romi Dăroaia, unde trăiesc câteva sute de persoane. După închiderea minei de stat în 2006, platforma industrială a fost ”atacată” sistematic de persoanele fără ocupaţie şi fără loc de muncă.

Furturile s-au înmulţit începând cu anul 2013, când zona a rămas fără pază. Oficial, uzina era în ”conservare”, dar, treptat, au început să dispară gardul împrejmuitor, părţi din clădiri şi apoi deşeurile industriale rămase de pe urma procesului de prelucrare a concentratului extras din galerii sau din carierele aflate în zona superioară a comunei. Într-un alt dosar, demarat în 2015, zeci de persoane din Roşia Montană şi Abrud sunt vizate de fapte similare plus exploatarea fără drept a aurului din resturile industriale rămase în incinta fostei uzine de la Gura Roşiei, dar şi din galerii miniere închise.

sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Starea lucrărilor la podul de peste râul Abrud, de la Cărpiniș. Ce soluție ocolitoare a fost aleasă

Publicat

în

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a verificat, joi, 28 mai 2026 în teren stadiul lucrărilor la investiția privind podul peste râul Abrud, de pe DN 74A, din localitatea Cărpiniș, comuna Roșia Montană, accentul fiind pus pe finalizarea rutei ocolitoare și pe etapele următoare ale proiectului.

Potrivit reprezentanților executantului și ai instituțiilor implicate, lucrările la varianta ocolitoare vor fi finalizate vineri, 29 mai 2026, ceea ce va permite desfășurarea în condiții de siguranță a următoarelor intervenții din șantier. În cursul săptămânii viitoare vor fi montați parapeții de protecție și va fi realizată semnalizarea rutieră aferentă.

Totodată, de miercuri, 3 iunie 2026 vor începe lucrările de dezmembrare a fostului pod, etapă importantă în cadrul investiției de refacere a infrastructurii rutiere din zonă.

În teren au fost analizate și lucrările executate până în prezent. Până acum au fost realizați aproximativ 100 de metri de zid de sprijin din gabioane în albia râului, urmând să mai fie executați încă aproximativ 40 de metri.

Conform datelor prezentate de constructor, stadiul fizic al investiției a ajuns la aproximativ 20%, lucrările fiind în graficul de execuție stabilit prin contract. Termenul prevăzut pentru finalizarea proiectului este de 6 luni.

Prefectul Nicolae Albu a subliniat importanța monitorizării permanente a lucrărilor de infrastructură rutieră, astfel încât investițiile aflate în derulare să fie realizate în condiții de siguranță și cu respectarea termenelor asumate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 54 de ani din Bucium găsit decedat pe marginea drumului care face legătura între centrul comunei și Valea Seșii

Publicat

în

Duminică, 10 mai 2026, în jurul orei 18.20, Poliția Orașului Abrud a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 58 de ani, din comuna Bucium, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe marginea drumului care face legătura între centrul comunei Bucium și satul Valea Seșii, se află o persoană inconștientă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat, într-un canal de colectare a apei pluviale, trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Bucium.

La o examinare preliminară, trupul nu prezenta urme de violență, fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului de 54 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

În zilele de 23 și 24 mai 2026 are loc Sărbătoarea Narciselor, la Negrileasa. Vezi programul manifestărilor

Publicat

în

Serbarea Narciselor de la Negrileaza are loc în zilele de 23 și 24 mai 2026, în comuna Bucium. Printre evenimentele pregătite se numără diferite momente artistice și un Concurs Gastronomic.

„Ocrotiți narcisele și mediul lor! Veniți cu demnitate și respect față de natură. Amintirile arată mult mai bine în fotografiile din telefon decât în buchete care se ofilesc în două zile. Protejați mediul și haideți să fim un exemplu de civilizație! Vă mulțumim!”, au transmis organizatorii.

• Program complet Serbarea narciselor de la Negrileasa 2026

Sâmbătă, 23 Mai: Seara amintirilor

Ora 17:00 – Pe vechea scenă de la Negrileasa, plină de amintiri, urcă Gabriela Bolunduț și formația.
Ora 18:10 – Moment artistic grupul vocal Aurarii Comuna Bucium
Ora 19:00 – Invitat special: Georgiana Stănus.
Ora 20:00 – Muzică ambientală și socializare sub cerul liber.
Ora 22:30 – Încheierea programului de sâmbătă.

Duminică, 24 Mai: Spectacolul de gală

Ora 10:00 – Deschiderea in sunet de tulnic
Ora 10:05 – Cosmin Marta suite la taragot
Ora 10:25– Ansamblul „Țarina” Cuprumin Abrud.
Ora 10:50 – Denisa Macavei (interpret local).
Ora 11:05 – Aura Petricele (interpret local).
Ora 11:20 – Ansamblul „Aurarii” al comunei Bucium.
Ora 11:50 – Cosmin Marta, Florica Tomoiagă și formația (revenire după mulți ani pe scena de la Negrileasa).
Ora 12:35 – Doinel Handoreanu (pentru prima dată la Negrileasa).
Ora 13:25 – Tinu Vereșezan (debut pe scena din poiana narciselor).
Ora 14:20 – Invitat Special: DETI IUGA (revenire așteptată; sperăm la o vreme însorită pentru un spectacol memorabil!).
Ora 15:30 – Încheierea sărbătorii, premierea câștigătorilor de la concursul gastronomic și cuvinte de mulțumire.

Accesul s-a îmbunătățit considerabil! Din drumul Transapuseana, prin satele Poieni și Valea Negrilesii, veți găsi drum asfaltat în zonele dificile și porțiuni pietruite ușor de parcurs până sus, la Negrileasa, potrivit muntii-apuseni.eu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud