Rămâi conectat

Actualitate

100 de viziere REALIZATE la Alba Iulia, DONATE cadrelor medicale din Abrud și Câmpeni

Publicat

în

Aproximativ 100 de viziere, fabricate de un colectiv de voluntari din Alba Iulia, au reușit să fie aduse celor din linia întâi din cadrul spitalelor și stațiilor de ambulanță din Abrud și Câmpeni, cu titlu gratuit, ca donație.

Această inițiativă a putut fi posibilă, datorită mobilizării unei echipe de voluntari, cu sprijinul Asociației VeDemJust, care s-a ocupat de strângerea de fonduri pentru ca producția de viziere să poată fi realizată în timp util.

Anunțul a fost făcut pe o pagină de socializare, de către unul dintre voluntarii implicați în acest proiect de sprijin pentru eroii în halate albe:

„Astăzi, datorită inițiativei VeDem Just (Cristi Danilet, Lucian Checheriță, Oana Negru) – strângere de fonduri și datorită lui Marius Bucea & echipa – pentru toată munca depusă la confecționare – toți voluntari, am adus VIZIERE spitalelor și stațiilor de ambulanță din Abrud și Câmpeni, cu titlu gratuit, ca donație. Pentru început a fost un număr de ~100, dar în săptămânile ce urmează, dacă totul decurge bine, voi mai face o „livrare”.

Aceste viziere sunt fabricate de un colectiv de voluntari din Alba Iulia , cu sprijinul centrului regional viziere.ro (Bihor-Cluj-Alba), coordonat de Asociația VeDem Just. PENTRU CEI DIN PRIMA LINIE!

Cei care doriți să ajutați la producerea vizierelor pentru personalul medical, puteți să donați bani, plastic PETG, APet sau cutii de transport 300(L)x220(l) – sau mai mult -x230(h)m, luând legătura cu cei de la www.viziere.ro. De asemenea, foarte bine venit ar fi ajutorul celor care au imprimante 3D și pot să ajute la confecționarea acestor materiale de protecție. E mare nevoie, hai să fim uniți și în astfel de situații! Mulțumesc anticipat!, a scris George Bursuc, ambasador al asociației VeDemJust – Voci pentru Democraţie şi Justiţie.

Doar în ultimele zile asociația a coordonat producerea și distribuirea în județul Cluj a 5.000 de viziere.

Vizierele au fost realizate și fabricate în Alba Iulia, de către un colectiv de voluntari condus de Marius Bucea, care a dorit să ofere o mână de spijin, atât la propriu, cât și la figurat, celor care au nevoie, în mod indispensabil, de materiale de protecție în aceste clipe grele. Marius a spus, în urmă cu câteva zile că a reușit să primească sprijin din partea msi multor firme, care au oferit două spații de lucru, pentru a se evita înghesuiala și pentru ca fluxul de lucru să expună minim voluntarii, care au un program de maxim 8 ore.

„Pe lângă ce am menționat în video, avem nevoie de un/o voluntar/ă bun pe relații publice (monitorizare solicitări și legătură directă cu spitale/instituții publice, căutare în continuare de surse de materie primă, fundraising, raportare către public).

O să încerc să asigur condiții de voluntariat cât mai sigure, dar nu o să fie la fel de sigure ca și autoizolarea. De aceea o să prioritizez voluntari tineri care locuiesc singuri și/sau își asumă riscul sporit”, a scris tânărul albaiulian, în urmă cu câteva zile, într-o postare pe pagina sa de socializare.

https://youtu.be/o1SiCDWOLK0

Cei care doresc să doneze o pot face aici: https://vedemjust.ro/doneaza-pentru-viziere/

Felicitări tuturor celor implicați!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Lucrări de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune din Abrud și Întregalde

Publicat

în

În perioada 11–15 mai 2026, au continuat lucrările de întreținere și toaletare a vegetației din culoarele de siguranță ale liniilor electrice de medie și joasă tensiune, în vederea reducerii riscului de avarii și asigurării continuității în alimentarea cu energie electrică.

Acțiunile s-au desfășurat pe raza orașului Abrud și a comunei Întregalde, cu participarea unor echipe mixte formate din specialiști ai Distribuție Energie Electrică România (DEER), reprezentanți ai administrației publice locale și personal silvic.

În cadrul acestor intervenții au fost implicați 41 de electricieni DEER, 17 reprezentanți ai UAT-urilor și 6 lucrători silvici, respectiv un total de 64 de persoane.

Lucrările au vizat curățarea și toaletarea vegetației din apropierea rețelelor electrice, pentru protejarea infrastructurii și prevenirea incidentelor care pot afecta alimentarea cu energie electrică.

Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza în continuare desfășurarea acestor acțiuni și va sprijini implementarea măsurilor necesare pentru menținerea rețelelor de distribuție în condiții optime de funcționare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Abrud, trimis în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru pornografie infantilă

Publicat

în

Tribunalul Alba a decis, în camera preliminară desfășurată luni, 11 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, având ca obiect infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.

Conform încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, publicată pe portalul Re Just, instanța a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, precum și legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

Potrivit rechizitoriului, un bărbat din Abrud este acuzat că, în perioada iunie 2020 – noiembrie 2025, ar fi desfășurat în mod repetat activități de procurare, stocare, deținere și distribuire de materiale pornografice infantile prin intermediul sistemelor informatice.

Anchetatorii susțin că materialele constau în fișiere video și imagini reprezentând minori implicați în activități sexuale explicite sau expuneri cu caracter sexual. Aceste fișiere ar fi fost încărcate și distribuite prin intermediul unor conturi de Facebook identificate în cursul anchetei, dar și descoperite ulterior în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor ridicate de la domiciliul inculpatului.

În dosar au fost administrate mai multe categorii de probe, printre care procese-verbale de sesizare și investigații realizate de BCCO Alba Iulia, rapoarte și analize informatice, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, date furnizate de organizația americană NCMEC (National Center for Missing and Exploited Children), declarațiile inculpatului, precum și documente provenite dintr-un alt dosar penal aflat anterior în lucru la DIICOT.

Potrivit procurorilor, toate aceste probe susțin existența unei activități infracționale desfășurate pe o perioadă de aproximativ 5 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Începerea judecății cauzei, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Alba, luni, 11 mai 2026 poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat din Alba Iulia a predat polițiștilor din Abrud o borsetă cu bani, pe care a găsit-o pe strada Republicii

Publicat

în

Miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 09.00, la sediul Poliției Orașului Abrud, s-a prezentat un bărbat din Municipiul Alba Iulia și a predat o borsetă găsită pe strada Republicii din oraș, în care se afla suma de 21.700 de lei.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, un bărbat din orașul Abrud, care a declarat că a uitat borseta pe plafonul autoturismului, iar aceasta a căzut după ce s-a pus în mișcare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

abrud, stiri abrud, informatii abrud