abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Știri din zonă » ”Vâna” izvoarelor din comuna Bucium a slăbit în această vară

”Vâna” izvoarelor din comuna Bucium a slăbit în această vară

Publicat în 20.08.2017 la ora 10:30

Pentru captarea și extinderea rețelei de apă, în comuna Bucium, prin PNDL II, pentru perioada 2017-2020, au fost alocate fonduri guvernamentale în valoare de 585.804,23 de lei.

Captarea va trece pe lângă drumul județean, din centrul comunei Bucium, prin Izbita, Coleșeni, Bucium Poieni, Bucium Sat și Cerbu. În prezent, oamenii se alimentează cu apă prin propriile lor sisteme de captare a izvoarelor, însă, după o scurtă perioadă de secetă, se confruntă cu scăderea drastică a nivelului apei în rezervoare. O situație cel puțin ciudată, ținând cont de faptul că Buciumul, cu satele sale aparținătoare, se răsfiră pe munți, din adâncurile cărora încă mai răzbat la suprafață izvoare. Se pare însă că ”vâna” acestora se subțiază de la an la an, precum filoanele de aur din zonă. Locuitorii din Bucium Sat deja se confruntă cu problema serioasă a scăderii nivelului apei din rezervoare. Familiile de aici și-au raționalizat singure consumul de apă, pentru a putea acoperi cât de cât necesarul zilnic din gospodărie. Comuna Bucium este celebră încă pentru izvoarele sale bogate și reci ca gheața. Despre izvorul
Feredeu din Negrileasa circulă povestea cum că ar fi tămăduitor. Despre acest izvor chiar Ion Agârbiceanu scria: ”Izvorul acesta avea din bătrâni o istorie. Cică aici ar fi adus pe un miner strivit de stâncă, l-ar fi spălat cu apă şi omul, deşi era mai mult mort decât viu, deschise ochii la cei dintâi picuri ce-l stropiră, şi îşi făcu cruce şi se ridică îndată.“ În fiecare an, de sărbătoarea ”Izvorul Tămăduirii” sătenii, însoțiți de preotul din comună, fac o ieşire la Izvorul Feredeu, unde este oficiată o slujbă religioasă.

Nicoleta IDITA – TOMUȚA

Acest articol a fost citit de 334 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.