abrudinfo, stiri abrud, informatii abrud

Acasă » Actualitate » O tânără din Dăroaia, amendată pentru că i-a arătat fundul cumnatei sale!

O tânără din Dăroaia, amendată pentru că i-a arătat fundul cumnatei sale!

Publicat în 22.06.2015 la ora 10:00

jandarmi-amendaUn scandal izbucnit luni, 15 iunie 2015, în jurul orei 13.00, în satul Dăroaia, comuna Roșia Montană, între două cumnate – una de 28 de ani, iar cealaltă cu un an mai tânără – care sunt și vecine pe deasupra, a fost aplanat de un echipaj mixt de ordine publică, format din jandarm și polițist.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, lt. col. Cosmin Jurcoveț, ne-a declarat că între cele două cumnate exista o stare conflictuală mai veche. Se pare însă că cele două vecine ”au uitat, dar nu au iertat”, pentru că ori de câte ori se întâlneau se ocărau una pe cealaltă, se înjurau de mama focului și se amenințau cu bătaia în plină stradă. Una dintre femei susține că nu are nimic de împărţit cu cumnata ei, dar nu o poate suferi prin preajmă, motiv pentru care încearcă din răsputeri să o evite, lucru greu de realizat ținând cont că locuiesc vis-a-vis una de alta. Lt. col. Cosmin Jurcoveț a declarat pentru ziarul ”Unirea” că numai luna trecută forțele de ordine au fost nevoite să intervină de 7 ori ca să le despartă și să le calmeze. Conform sursei citate, de această dată, femeia de 27 de ani a apelat la jandarmi după ce cumnata ei îi arătase fundul și o amenințase din nou cu acte de violență. În urma verificărilor efectuate a rezultat că principala vinovată a fost femeia de 28 de ani, care a provocat scandalul şi, din spusele cumnatei sale, se pare că s-a expus într-un mod indecent. Drept urmare, ea a fost amendată cu 200 de lei, iar cumnata ei mai tânără a fost sancționată cu avertisment scris pentru proferare de injurii şi expresii jignitoare într-un spaţiu public, dar a fost și amendată cu 100 de lei, pentru că a apelat nejustificat numărul unic 112, întrucât expunerea indecentă nu constituie un motiv pentru apelarea serviciilor pentru situații de urgență. ”Amândurora li s-a atras atenţia să respecte normele legale de convieţuire în societate, li s-a recomandat să încerce să găsească o cale agreată de lege pentru a-şi stinge disensiunile şi li s-a precizat că, în caz de repetare a unui astfel de comportament, măsurile care vor fi luate împotriva lor ar putea să fie chiar de natură penală”, a mai spus lt. col. Cosmin Jurcoveț.

R. G.

Acest articol a fost citit de 131 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.