Acasă » Economie » Şedinţă cu scandal la Cuprumin Abrud

Şedinţă cu scandal la Cuprumin Abrud

Publicat în 16 aprilie 2013 la ora 16:00

Actualul director al companiei, Lucian Vasilache, rămâne la conducerea unităţii

Angajaţii companiei Cuprumin Abrud au aşteptat ieri cu sufletul la gură decizia Consiliului de Administraţie al societăţii, după ce au aflat că actualul director, Lucian Vasilache, urmează să fie schimbat din funcţie cu o persoană din afara unităţii, Nicolae Iordache, de la MinBucovina SA Vatra Dornei. Potrivit liderului sindicatului “Salariaţii Cuprumin”, Dorel Tomuş, la reuniune a luat parte şi Nicolae Turdeanu, consilier al ministrului Economiei, Varujan Vosganian, care a venit să discute despre investiţiile companiei pe anul viitor. Nicolae Turdeanu s-a întâlnit şi cu reprezentanţii salariaţilor, cu care a discutat despre ideea unui management din afara societăţii, propunere care, în opinia angajaţilor, “nu poate fi posibilă decât peste cadavrele noastre” (…) “Noi nu ne opunem schimbării directorului general dacă el nu şi-a respectat atribuţiile, însă el a atins indicatorii, şi-a îndeplinit obiectivele. Atunci de ce trebuie schimbat din funcţie şi adusă o persoană din afara unităţii? Cei din afară nu vor reuşi să gestioneze investiţiile, ajungem la datorii şi apoi în insolvenţă. Ne pierdem locurile de muncă, aşa se va întâmpla!”, ne-a declarat Dorel Tomuş. Trebuie să spunem că actualul director al Cuprumin Abrud, Lucian Vasilache, lucrează de ani buni la firma din Abrud şi se află la al doilea mandat în funcţia de conducere a societăţii. La şedinţa Consiliului de Administraţie a participat şi Nicolae Radu Ciurtu, administratorul special al Cuprumin Abrud, secretar general în cadrul Ministerului Economiei. Mai mult, abrudenii susţin că l-au văzut în preajma Cuprumin chiar pe cel care… aştepta să ia locul directorului Vasilache, Nicolae Iordache, de la SC MinBucovina SA Vatra Dornei, care simţind probabil presiunea angajaţilor nu a avut curajul să intre în unitate şi a plecat. În şedinţa Consiliului de Administraţie, cei prezenţi au susţinut că nu sunt de acord cu schimbarea directorului şi deocamdată toate rămân aşa ca până acum, adică nu se operează modificări la conducerea Cuprumin.
În prezent, firma din Abrud funcţionează pe profit, deci nu putem să înţelegem altceva decât că managementul companiei este unul performant. Atunci ne întrebăm şi noi de ce trebuie operate schimbări care aduc mare fierbere şi nesiguranţă în rândul angajaţilor, ce se tem că îşi vor pierde locurile de muncă? Desigur că acum, când firma e profitabilă, sunt multe interese şi… dorinţe de ascensiune (mai mult sau mai puţin politice), dar trebuie să fie ele o prioritate pentru mai marii de la Ministerul Economiei? Decizia Consiliului de Administraţie readuce liniştea în rândul celor 490 de angajaţi ai Cuprumin Abrud. Nu s-a votat schimbarea directorului Lucian Vasilache pentru că nu sunt motive ca el să plece de la conducerea companiei Cuprumin, indicatorii de plan fiind realizaţi, chiar depăşiţi în fiecare lună. Rămâne de văzut cât timp va fi linişte la Cuprumin. Deocamdată, o prioritate pentru perioada următoare trebuie să fie investiţiile în domeniul mediului, care se ridică la 15 milioane de euro, pentru care se caută  soluţii de finanţare.


Acest articol a fost citit de 1831 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


− 6 = 2

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>