Acasă » Știri din zonă » Pod nou spre satul Buninginea

Pod nou spre satul Buninginea

Publicat în 31.07.2015 la ora 12:59

buninginea-pod-nouÎn comuna Ciuruleasa, în prezent se află în construcţie un nou pod de beton peste pârâul Cerniţa, care face accesul din DN 74 spre Buninginea şi alte sate învecinate.

Acest pod este parte integrantă din proiectul „Modernizare drumuri comunale Buninginea, Gheduleşti, Morăreşti, aparţinând comunei Ciuruleasa”, realizat pe baza O.G. 28/2013, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Proiectul are o valoare totală 5.095.000 lei, termenul limită de finalizare este începutul lunii martie a anului viitor, iar firma care realizează lucrările este S.C. DruPo S.R.L. din Călan, judeţul Hunedoara. Primarul Radu Marcel Tuhuţ a precizat că până în prezent s-au realizat aproximativ o treime din lucrări, în toamna trecută s-au asfaltat într-un ritm alert 4 kilometri, se va mai turna asfalt pe un tronson mai lung de un kilometru, iar restul drumului ce urmează pe o pantă abruptă va fi pietruit. „Cu această ocazie ţin să aduc mulţumiri guvernului Ponta, miniştrilor din cabinet şi deputatului Ioan Dîrzu care în permanenţă a fost cu mine la toate ministerele şi la secretariatul general al guvernului pentru a depune memorii şi documente justificative pentru a rezolva cea mai mare «povară administrativă» – o sentinţă judecătorească definitivă de achitare a sumei de 2.732.000 lei pentru proiectul «Modernizare drum comunal DC 156 Ciuruleasa-Bodreşti, judeţul Alba»”, a transmis în încheiere primarul comunei Ciuruleasa.

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 234 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.