Acasă » Politică » La Abrud, tinerii liberali și-au ales o nouă conducere

La Abrud, tinerii liberali și-au ales o nouă conducere

Publicat în 05.06.2015 la ora 9:41
Jpeg

Jpeg

Ieri, 4 iunie 2015, începând cu ora 18.00, s-a desfășurat Adunarea Generală a Organizației de Tineret a PNL Abrud, la care au participat în jur de 30 de persoane, membri sau simpatizanți ai Partidului Național Liberal.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor lideri locali ai PNL, precum Marcel Stan (consilier județean PNL), Dorin Leah (vicepreședinte PNL Abrud), Florin Leah (secretar executiv PNL Abrud) ș.a. Din partea conducerii județene a TNL Alba au participat: Tudor Ponoran (copreședinte TNL Alba), Emil Toma și Adrian Simion (vicepreședinți TNL Alba), Cristi Puie (secretar general TNL Alba).

Liderii locali ai PNL Abrud, le-au transmis tinerilor liberali abrudeni toată susținerea pentru viitoarele proiecte ale TNL Abrud. De asemenea, au fost aduse în discuție: situația politică la nivel național și local, momente importante din istoria PNL la nivel național și local, modul în care partidul se va pregăti pentru anul electoral 2016, chestiuni referitoare la dezvoltarea economică a orașului Abrud și a zonei înconjurătoare ș.a.

Liderii TNL Alba, au atins, în discursurile lor subiecte foarte importante pentru PNL și TNL la nivel local: importanța rețelei electorale, organizarea structurilor de partid la nivel local, pregătirea partidului pentru provocările viitoare, proiectele importante pe care PNL și TNL le susțin la nivel național, regional și local, importanța tinerilor în societatea românească și în PNL și modul în care tinerii pot să se dezvolte politic în structurile de conducere ale Partidului Național Liberal.

Adunarea Generală a TNL Abrud a avut ca principal punct pe ordinea de zi alegerea unei noi structuri de conducere pentru următorii doi ani. Vechiul birou de conducere și-a încheiat mandatul și s-au organizat noi alegeri pentru Biroul Politic al TNL Abrud.

În urma votului, BPL TNL Abrud va avea următoarea componență: președinte: Faur Marcel; prim-vicepreședinte: Vasilache Iulia; secretar general: Ignat Iulia (secretar general); vicepreședinți: Bobar Daniel, Bendea Paula, Sularea Roxana, Cioara Mihail, Deoanca Dan, Comănescu Valentin, secretari executivi: Bostan Ioana, Furdui Ștefan, Mihețiu Manuela, Bîrlea Alin, Chendriș Andrei, Prața Mirela.

Acest articol a fost citit de 262 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.