Acasă » Actualitate » Ipoteze privind efectele cometei ISON asupra Pământului | Abrudinfo.ro

Ipoteze privind efectele cometei ISON asupra Pământului | Abrudinfo.ro

Publicat în 7 noiembrie 2013 la ora 8:09

*Cum  ar putea Cometa ISON să ne afecteze

*La sfârşitul anului vom putea asista la un adevărat spectacol ceresc oferit de cometa ISON

* Teoria conspiraţiei?! Ruşii au descoperit cometa anul trecut,iar americanii se pregătesc anul acesta de Apocalipsă!

cometa ISON Cometa ISON, descoperită de astronomi ruşi în luna septembrie a anului 2012, dă fiori reci astronomilor din întreaga lume. Se vehiculează faptul că la sfârşitul anului 2013, cometa se va apropia foarte mult de Soare şi că ar putea lovi Terra!!!

În această perioadă, cometa ISON este unul dintre cele mai dezbătute subiecte astronomice. Pentru cercetători aceasta este foarte interesantă din punct de vedere al studiului, trecând prin sistemul nostru solar, în timp ce pentru cei care cred în teoriile fataliste, această cometă va aduce cu sine  sfârșitul lumii.

„Potrivit studiilor realizate de NASA, cometa ISON, numită și “cometa secolului” va ajunge toamna aceasta, pe 28 noiembrie, foarte aproape de soare, ceea ce o va face extrem de strălucitoare, iar dacă va “supraviețui” apropierii de astrul nostru luminos, atunci pe data de 26 decembrie va ajunge la cea mai mică distanță de Pământ, scrie ziua news.

Primele studii ale orbitei cometei prevăd că va atinge periheliul (punctul cel mai apropiat de Soare) la 28 noiembrie 2013, la o distanţă de aproximativ 1.800.000 km de centrul Soarelui. Raza Soarelui fiind de 700.000 km, acest lucru semnifică faptul că această cometă va trece la aproximativ 1.100.000 km de suprafaţa Soarelui. Orbita sa aproape parabolică sugerează faptul că ar fi putut ieşi direct din Norul lui Oort şi că nu a intrat niciodată în Sistemul Solar Intern.

Cometa este înconjurată de un halou de gaz, format în urma evaporării gheţii de pe suprafaţa sa, şi are o luminozitate mare. Cu cât se apropie mai mult de Soare, cu atât cometa străluceşte mai tare, deoarece la temperaturi ridicate gheaţa se topeşte mai rapid. Cometa ISON are o structură tipică, fiind alcătuită din praf cosmic şi resturi în amestec cu gheaţa, cu un nucleu solid.

Teoria conspiraţiei spune că, pe 28 noiembrie, sub influenţa Soarelui, ISON s-ar putea sparge în bucăti mai mici, ale căror traiectorii imprevizibile ar putea lovi şi Terra,  iar America de Nord şi Sud vor fi paralizate datorită EMP Pulse (impuls electromagnetic de joasă frecvență cu o durată scrută însă de putere foarte mare) emis de către Soare în urma impactului.

„Într-o dezbatere televizată, Janet Napolitano, Secretar al Securității Interne din Statele Unite a confirmat că situația planetei este la limită și că, cel mai probabil, va avea loc o furtună electromagnetică de proporții care ar putea paraliza Statele Unite și probabil chiar întreg globul.

“Un Cyber 9/11 (prin acest termen se face aluzie la tragedia de la World Trade Center, însă la nivel cibernetic)  s-ar putea întâmpla oricând. Ar putea lua multe forme, însă o să vă dau un exemplu care îmi vine acum în minte: ce se întâmplă când se opreşte electricitatea? Am văzut asta în timpul uraganului Sandy şi am văzut că are impact în toate: nu vom mai avea căldura în case, nu vom mai putea pune benzină la pompă, nu vom mai avea lumină noaptea. Dacă ne uităm la infrastructura statului nostru, acolo unde este ea vulnerabilă, vom vedea că punctul slab este reţeaua cibernetică a lumii în care trăim. O formă a Apocalipsei este iminentă și  e o chestiune de timp, acesta fiind și motivul pentru care FEMA adună alimente și se pregătește pentru un dezastru de proporții”, a declarat Janet Napolitano, potrivit ziuanews.

Dacă  nu se va sparge, în februarie anul viitor ISON va fi atât de aproape de Pământ, încât coada ei va mătura Terra, ceea ce va duce la un nor de praf în straturile superioare ale atmosferei şi va împiedica pentru câteva ore/zile pătrunderea radiaţiei ultraviolete de la Soare, astfel,  implicit, va duce la scăderea temperaturii pe suprafaţa scoarţei terestre.

“Pentru planeta noastră, pericolele sunt de două feluri.În primul rând, dezintegrarea acestei comete ar putea fi periculoasă pentru Pământ în sensul în care Terra ar putea să-și intersecteze traiectoria sa evolutivă cu traiectoria de dispersie a resturilor cometei. Este un risc nu atât de mare… depinde în câte bucăți se dezintegrează, a zis Laurențiu Primo la Meritocrația, potrivit dc.news.ro.

 De asemenea, acesta întăreşte ideea secretarului Securității Interne din Statele Unite: “În al doilea rând, un impact între o cometă și Soare are repercusiuni de natură electromagnetică. Va avea loc un impuls electromagnetic chiar înainte de ciocnire. Pentru sănătatea noastră, nu înseamnă foarte mult, dar pentru tehnologie va fi ceva devastator. Imaginați-vă ce ar fi lumea noastră fară telefon, laptop sau alte astfel de produse”, spune acesta.

 Potrivit ultimelor fotografii realizate de telescopul Hubble, cercetătorii au constat că ISON, care își trage numele de la telescopul cu ajutorul căruia a fost descoperită: International Scientific Optical Network, este o cometă mică, diametrul capului fiind de doar 6,5 kilometri.

Cometa ar fi vizibilă cu ochiul liber, cu oarecare dificultate, încă de la începutul acestei luni, noiembrie. La începutul lunii decembrie va avea loc marele spectacol ceresc la care vom asista cu toții. Pe 26 decembrie cometa se va apropia cel mai mult de Terra, aflându-se la o distanță de 64 de milioane de kilometri.


Acest articol a fost citit de 193 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>