Acasă » Știri din zonă » Internet Wi-Fi public în comuna Roşia Montană

Internet Wi-Fi public în comuna Roşia Montană

Publicat în 31.10.2015 la ora 10:30

free-wifiPrimarul comunei Roşia Montană, Eugen Furdui, ne-a declarat că în proxima ședință de consiliu local va supune aprobării proiectul privind semnarea acordului-cadru pentru implementarea proiectului „Realizarea unor puncte de acces liber la internet în locaţii publice din comunele judeţului”, inițiat de Consiliul Județean Alba.

Alături de Berghin, Noșlac și Șpring, Roșia Montană se numără printre primele comune din județ care ar putea încheia acest acord pentru un an, cu posibilitate de prelungire, potrivit HCJ nr. 140/27.08. 2014. Obiectul acordului îl constituie asigurarea serviciului de furnizare Internet în diverse locuri publice din comuna Roșia Montană, în care să se poată utiliza în mod gratuit Internetul, prin intermediul co­nexiunilor fără fir. Ca urmare, locuitorii comunei Roșia Montană, turiştii sau alte categorii de cetăţeni ce tranzitează comuna vor avea acces simplu, nelimitat şi gratuit la informaţii de interes general. În acest sens, CJ va aloca pentru cele 4 locaţii identificate suma maximă de 12.000 de lei, respectiv 3.000 de lei pentru fiecare locaţie, pentru instalarea echipamentelor necesare proiectului şi achitarea contravalorii abonamentelor Internet Wi-Fi. În baza acordului-cadru, comuna Roșia Montană, prin consiliul local, se obligă să promoveze prin surse proprii proiectul amintit, inclusiv prin semnalizarea cu un indicator care să cuprindă menţiunea WI-FI GRATUIT, cu antetul CJ Alba şi Primăria Roșia Montană, să sprijine toate acţiunile întreprinse de CJ Alba în vederea promovării proiectului, să pună la dispoziţie, în timp util, locaţia şi sursa de energie electrică pentru implementarea proiectului și să informeze partenerul despre stadiul derulării acestuia sau despre eventualele probleme ivite în implementarea proiectului.

Robert Ghergu

Acest articol a fost citit de 58 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.