Acasă » Actualitate » Concurs hipo la Abrud între cei mai puternici și frumoși cai din Munții Apuseni

Concurs hipo la Abrud între cei mai puternici și frumoși cai din Munții Apuseni

Publicat în 02.06.2015 la ora 11:17

concurs-hipo-cai-apuseni-1-iunie-2015Ieri dimineață, în cea de-a doua zi de Rusalii, în târgul de animale de la marginea orașului Abrud s-a desfășurat un inedit concurs hipo la care au participat numeroși fermieri cu cei mai frumoși și mai puternici cai din zonă, care s-au întrecut pentru premiile substanțiale oferite de Primăria și Consiliul Local Abrud.

Concursul desfășurat pentru al treilea an consecutiv a făcut parte din evenimentele înscrise în cadrul Zilelor Orașului Abrud ce se vor desfășura la sfârșitul acestei săptămâni și a fost împărțit pe două secțiuni: tracțiune și cel mai frumos cal. Pentru a nu exista discuții referitoare la rezultatele obținute, juriul și comisia de validare a rezultatelor au fost alcătuite din mai multe persoane printre care s-au regăsit Nicolae Simina – primarul orașului și consilierii județeni Virgil Narița și Gabriel Cîra-Grigorescu.

Cea mai captivantă secțiune a concursului a fost cea de tracțiune în care cei 20 de cai înscriși trebuiau să tragă cât mai repede, pe o pantă cu o lungime de aproape 100 de metri, un atelaj cu o greutate de 1500 kg. Regulamentul prevedea că fiecare cal trebuia să facă trei opriri și să nu fie lovit, însă aceste cerințe s-au dovedit a fi destul de greu de respectat, iar la urmă doar 10 cai au reușit să ajungă la linia de sosire, ceilalți abandonând sau fiind descalificați. După secțiunea de tracțiune, a urmat cea prin care s-a desemnat cel mai frumos cal participant, publicul numeros aplaudând minunatele exemplare ale moților, adevărate comori ale fermierilor din zona Abrudului.

În urma întrecerilor, primarul Simina a anunțat clasamentul care s-a prezentat astfel:

• secțiunea tracțiune:
Locul I: calul Vanda – proprietar Avram Sicoe;
Locul II: calul Dana – proprietar Dumitru Petruța;
Locul III: calul Dana – proprietar Dan Deoancă;

• secțiunea cel mai frumos cal:
Locul I: calul Topaz – proprietar Daniel Bexa;
Locul II: calul Napoleon – proprietar Augustin Dochita;
Locul III: calul Cezar – proprietar Vasile Mertan.

Primarul Nicolae Simina ne-a declarat că acest concurs a fost și de această dată o reușită la care au participat aproape 1000 de persoane, iar premiile vor fi oferite fermierilor duminică după-amiază, cu ocazia festivităților dedicate Zilelor orașului Abrud 2015 și a festivalului – concurs național ”Inimi fierbinți în țara de piatră” ajuns la cea de-a XXXII-a ediție.

Ovidiu Culda

Acest articol a fost citit de 323 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.